În 1853, un negustor român aducea la București un motor cu aburi de 8 tone transportat 6 săptămâni cu care până în capitala Principatelor - prima moară mecanică din țară îi înspăimânta pe bucureșteni care credeau că e sătănie.
Povestea începe cu doi negustori ambițioși. Gheorghe (George) Assan (1821-1866), provenit dintr-o familie cu origini balcanice stabilită în Principatele Române. Și Ioan Martinovici (1820-1882). Ambii sunt proprietarii unei băcănii faimoase pe strada Lipscani, cunoscută pentru produse și bunuri de lux importate din Occident. Afacerea prosperă. Vor mai mult. Visează la industrie adevărată, nu doar comerț.
1853. Ambiția se materializează. Assan și Martinovici cumpără teren în zona Obor-Lizeanu, la periferia Bucureștilor de atunci. Terenul provine de la Epitropia Ghica - familie boierească mare a vremurilor. Locul este mlăștinos, la marginea orașului. Alegerea este strategică - departe de locuințe (fumul industrial ar deranja), dar aproape de sursele de grâu din Câmpia Română și de Târgul Moșilor (Obor-ul de astăzi).
Viziunea este revoluționară. Până atunci, în București și în toată Țara Românească, făina se făcea cu mori de apă (rare) sau mori de vânt (și mai rare). Majoritatea familiilor își măcinau grâul manual sau la mici mori țărănești. Ideea unei mori industriale cu abur este nouă pentru Balcani. Tehnologia există în Anglia de aproape un secol, dar nu ajunsese în Principate. Assan vrea să o aducă.
Comanda motorului. Vienna, Austria. Tipul cerut - motor cu aburi Siegel, producție specializată austriacă. Greutate totală - 8 tone. Putere - suficient pentru a mișca mecanismele unei mori mari. Costul - enorm pentru epocă. Assan investește practic toată averea familială în această comandă. Transportul va fi cea mai mare provocare - cum aduci 8 tone de fier dintr-un capăt al Europei Centrale în celălalt?
Aventura transportului. Șase săptămâni pe drum. Pe Dunăre, de la Viena, cu vasul de comerț. Apoi descărcat într-un port dunărean - probabil Giurgiu sau Călărași. De acolo, drum de căruțe spre București. Podețe firave de lemn peste râuri - Argeș, Sabar, Colentina. Risc enorm de avarie. Motorul se poate scufunda. Căruțele se pot prăbuși. Assan urmărește personal transportul parte din drum.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în 1853 să transporți 8 tone de fier austriac timp de 6 săptămâni peste Dunăre, pe căruțe cu cai, până la București - era o performanță logistică comparabilă cu trimiterea unui satelit în spațiu astăzi.
Primul contact cu bucureștenii. Motorul ajunge la destinație. Se asamblează pe șantier. Prima probă - coșul de fum expulzează aburi denși, negri, în toată zona Obor. Zgomotele mașinăriei sunt neobișnuite pentru urechile localnicilor. Oamenii se sperie. Unii fug. Alții cred că e "sătănie" - drac în carnea metalului. Preoți locali sunt chemați să binecuvânteze mașina. Scene de Ev Mediu amestecate cu Revoluție Industrială.
Problemă cu autoritățile. Primăria Bucureștilor se îngrijorează. Coșul inițial al fabricii este construit la 10 metri înălțime. Primăria îl consideră prea înalt. "Pericol pentru vecinătate". "Dereglează circulația aerului". Lucrările sunt oprite. Assan negociază. Plătește compensații primăriei. Obține autorizația să ridice coșul la înălțimea proiectată - 26 metri. Cel mai înalt coș industrial din București la acea dată.
1853-1865. Anii de început. Moara funcționează cu succes în ciuda opoziției inițiale. Brutarii din tot Bucureștii își macină cerealele aici. Producția crește continuu. Asan și Martinovici fac profituri substanțiale. Bucureștenii botează moara cu nume creative - "Moara cu valțuri" (după tehnologia mecanică a valturilor rotitoare), "Moara de foc" (de la abur și fum), "Vaporul lui Assan" (aluzie la zgomotul mașinii cu aburi).
1865. Schimbarea. Ioan Martinovici se retrage din afacere. Gheorghe Assan devine unic proprietar. O nouă etapă începe. Asan diversifică. Nu doar morărit. Adaugă secții noi - fabricație de lacuri, culori, săpun, chit. Compania se transformă în conglomerat industrial. Devine una dintre cele mai mari întreprinderi private ale Țării Românești. Model de antreprenoriat modern pentru epocă.
1866. Tragedie. Gheorghe Assan moare la doar 45 de ani. Pierdere enormă pentru familia industrială. Rămâne văduva Alexandrina cu doi fii mici - Basil (Vasile) Assan (1860-1918) și Gheorghe G. Assan (1862-1909). Alexandrina preia conducerea temporar. Extraordinară pentru o femeie din secolul XIX. Conduce compania cu fermitate timp de 20 de ani, până fiii sunt maturi să preia.
Basil Assan - figura fascinantă. Născut 1860. Studii de inginerie în Franța și Germania. Revine în România cu cunoștințe avansate. Ambițios, aventurier, vizionar. Primul român care face înconjurul lumii - călătorie remarcabilă pentru sfârșitul secolului XIX. Documentează expediția în jurnale detaliate. Pionier al industriei moderne românești. Modernizează continuu Fabricile Assan.
1894. Extindere majoră. Basil înființează noua secție de lacuri și culori. Moara macină la această dată 7 vagoane de grâu în 24 de ore - producție industrială modernă. Numărul angajaților crește. Sistemul de producție se automatizează cu tehnologii noi aduse din Occident. Assan devine model al industrializării românești. Primul antreprenor român care conduce complex industrial diversificat.
1903. Cincizecenar celebrat cu fast. 50 de ani de la înființarea Morii. Assan organizează festivități. Se adaugă construcții noi la complex - silozuri suplimentare, depozite, clădiri administrative. Pe turnul principal se montează un ceas monumental. Sub cadran - anii "1853 - 1903" în cifre mari de bronz, vizibile de la kilometri depărtare. Ceasul devine "Ceasul lui Assan" - măsurătorul de timp pentru întreaga zonă Obor-Colentina.
Te-ai întrebat vreodată cum era să trăiești în 1905 în cartierul Obor, să te uiți în sus spre ceasul gigantic al Morii lui Assan și să-ți reglezi viața după timpul industriei - pentru generația care trăise când orașul nu avea decât clopotul bisericii ca reper temporal, ceasul lui Assan era literalmente simbolul modernității.
1903. Moara dotată cu energie electrică. Uzina proprie pentru generare. Tehnologia cea mai avansată a epocii. Iluminatul electric permite lucrul noaptea. Productivitatea crește dramatic. Un pas înaintea concurenței. În București există deja alte 9 mori cu aburi, dar niciuna nu ajunge la modernitatea Assan. Pozitia de lider industrial rămâne neatinsă.
Iunie 1930. Transformare legală. "Fabricile Assan" devin Societate Anonimă pe acțiuni. Structură corporativă modernă. Patru industrii integrate: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori, săpunuri și chit. Listare pe bursa bucureșteană. Capital impresionant. Familie Assan rămâne acționar majoritar. Profesionalizarea afacerii după model occidental. Interbelic strălucit.
Creștere continuă în interbelic. Înainte de transformarea în societate anonimă, Assan avea 33 de lucrători. Ianuarie 1946 - după cel de-al Doilea Război Mondial - 400 de funcționari și lucrători. Companie care supraviețuise bombardamentelor, ocupațiilor, crizelor economice. Reputație excelentă în piața românească. Produsele Assan sunt cunoscute în toată țara - făină, ulei, săpunuri, vopsele.
Primăvara 1948. Nori negri politici. Regimul comunist se consolidează după răsăritul alegerilor trucate din 1946. Începe naționalizarea sistematică a industriei. Assan, simbol al capitalismului românesc, este pe lista neagră. Moștenitorul familiei - Basil Assan (cel mic, fiul celuilalt Basil), este unic acționar la acel moment. Își vede afacerea atacată din toate părțile.
Iunie 1948. Ziua fatidică. Naționalizare oficială. Toate Fabricile Assan trec în proprietatea statului comunist. Basil Assan este arestat. Luat de la domiciliu. Dus la Prefectura Poliției Capitalei. Interogatoriu dur. Se cer semnături - semnături care să legitimeze furtul moștenirii familiei. Basil refuză. Rezistența costă scump. Anchetatorii comuniști aplică metode violente de tortură.
Asasinat camuflat. Basil Assan este aruncat de la etajul al cincilea al Prefecturii Poliției Capitalei. Moarte brutală. Comuniștii mușamalizează crima. Raportul oficial - "sinucidere". Familia primește vestea seacă. Funerarii sumare. Cavoul Assan din Cimitirul Bellu primește ultima rudă. Sfârșitul unei dinastii industriale românești, spulberată în câteva minute de regimul comunist.
Dinastia dispare. Membrii supraviețuitori ai familiei Assan fug din țară. Unele rămân sub supraveghere permanentă. Averile sunt confiscate integral. Casa familiei pe Șoseaua Ștefan cel Mare - naționalizată. Conturile bancare - blocate. Bijuteriile - confiscate. Amintirile documentate - distruse sau ascunse. O familie care construise 100 de ani de istorie industrială românească dispare peste noapte.
După 1948. Transformarea comunistă. Moara lui Assan nu mai se numește astfel. Devine "Fabrica de pâine Grâul" și "Fabrica de ulei 13 Decembrie". Nume care șterg istoria. Utilajele originale - unele vândute la fier vechi, altele transformate. O parte ajung la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" unde sunt expuse și astăzi - inclusiv un cilindru din instalația originală 1853.
Comuniștii modernizează la maximum producția - cantitate peste calitate. Pâinea "Grâul" este banala pâine socialistă distribuită în cartierele Colentina-Obor. Ulei "13 Decembrie" apare pe rafturile goale ale magazinelor de stat. Istoria nobilă a morii - complet ștearsă din memoria colectivă. Puținii bătrâni care-și mai amintesc de Assan sunt avertizați să tacă. Frică permanentă.
1989. Revoluția. Sfârșitul regimului comunist. Moara, ca toate fabricile statului, intră în criză. Nu mai are clienți captivi. Nu poate concura cu produsele importate. Activitatea se prăbușește treptat. Privatizarea începe în anii '90. Moara trece pe mâini private - oameni de afaceri cu relații, nu urmași Assan. Începutul unei noi tragedii, mai lentă dar la fel de devastatoare.
1995. Primele distrugeri documentate. Se fură cercevelele ferestrelor - piese de fier forjat de înaltă calitate, lucrate artistic la finalul secolului XIX. Dispar elementele decorative din zinc și plumb de la acoperitoare și turnuri. Hoții de fier vechi își fac de cap. Paza nu există. Autoritățile sunt indiferente. Prima moară cu aburi din România începe să moară lent, sub ochii tuturor.
2005. Accelerarea catastrofei. Demolări ilegale în prima jumătate a anului, fără autorizațiile necesare. Stâlpi interiori slăbiți deliberat noaptea pentru a provoca prăbușiri "accidentale". Metodă clasică de distrugere a monumentelor istorice în România - degradare organizată pentru a putea obține decertificarea de patrimoniu și autorizație de demolare. Terenul valorează zeci de milioane de euro - interes imobiliar enorm.
13-14 mai 2008. Incendiu devastator. Flăcările mistuie o parte importantă din clădire. 100 de pompieri. Autoscări. Elicoptere de la Ministerul de Interne. 2 zile de luptă cu focul peste 200 metri pătrați de clădire istorică. Cauza niciodată stabilită cu certitudine. Suspect - incendiu intenționat pentru a ajuta procesul de "declasare patrimoniu". Acoperișul se prăbușește. O parte din pereții laterali cedează.
2012. Al doilea incendiu mare. Aceleași scenarii. Aceleași distrugeri. Aceleași suspiciuni. Incidente repetate care demonstrează că cineva vrea ca Moara lui Assan să dispară. Proprietarul la acel moment - o firmă de intermediari imobiliari. Un metru pătrat de teren în zonă costă aproximativ 700 euro. Calculele simple - terenul gol valorează mult mai mult decât monumentul păstrat.
Ruinele contemporane. Astăzi, Moara lui Assan este una din cele mai spectaculoase ruine din București. Situată în plin centru, pe străzile Irimicului, Vaporul lui Assan, Lizeanu. Vizibilă de pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Zidurile de cărămidă roșie încă se țin în picioare - mărturie a calității construcției din 1853. Dar fiecare an aduce noi distrugeri. Fiecare ploaie mai distruge câte o bucată.
Cavoul familiei. Cimitirul Bellu, secțiunea istorică. Locul de odihnă al membrilor familiei Assan. Și acesta vandalizat repetat. Literele aurite scoase rând pe rând. Ușile din bronz dispărute. În interior - depozite de gunoi în loc de decorațiuni originale. Piatra funerară principală păstrează inscripția lăsată de Gheorghe Assan - "Fondatorul primei mașini cu aburi în industria română (1853)". Ultima mărturie a aventurii industriale.
2024. Ultima ofensivă imobiliară. Terenul pe care este amplasată Moara lui Assan este împărțit în 2024 în două loturi. Primul - zona cu monumentele istorice, dinspre străzile Irimicului și Vaporul lui Assan. Al doilea - dinspre strada Lizeanu, aproximativ 20.000 metri pătrați (2 hectare). Pentru acesta a fost publicat anunț de vânzare. Firma Interparking ar putea amenaja parcare la sol. Monument istoric ignorat complet.
Astăzi, Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din București expune un cilindru din instalația originală a morii cu aburi "Assan" 1853. Piesă achiziționată acum un secol de inginerul Dimitrie Leonida, fondatorul muzeului. Ultima legătură materială între România modernă și acea zi din 1853 când un motor austriac de 8 tone revoluționa industria românească.
Privind retrospectiv, Moara lui Assan rezumă tragic întregul destin industrial al României. 100 de ani de glorie antreprenorială - 1853-1948. Naționalizare brutală și asasinarea ultimului moștenitor. 40 de ani de productie comunistă banalizată. 35 de ani post-1989 de distrugere sistematică în numele speculației imobiliare. Prima moară cu aburi din România, simbolul revoluției industriale, moare lent într-un București indiferent. Când zidurile de cărămidă se vor prăbuși complet, vor dispărea nu doar pietre, ci o parte esențială din memoria modernizării românești.