În primăvara anului 1919, România se afla într-o situație disperată la Conferința de Pace de la Paris. Deși țara pierduse sute de mii de soldați în Primul Război Mondial luptând de partea Antantei, Marile Puteri, în special Statele Unite și Franța, ezitau să recunoască unirea Transilvaniei, Banatului și Bucovinei cu Vechiul Regat. Premierul Ionel Brătianu, un politician genial dar rigid, intrase în conflict deschis cu liderii lumii, iar negocierile erau blocate. Regele Ferdinand, deși un om integru, era timid și introvertit, lipsit de abilitățile necesare pentru a debloca o situație atât de tensionată pe plan internațional.
În acel moment de criză, Consiliul de Miniștri a luat o decizie neconvențională: să o trimită la Paris pe Regina Maria. Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Maria era carismatică, vorbea o engleză și o franceză impecabile și avea o personalitate copleșitoare.
Sosirea ei la Paris a fost un triumf mediatic. Presa franceză a numit-o „Regina Soldat” sau „cea mai frumoasă regină a Europei”. Maria nu a mers acolo doar pentru a face act de prezență. Ea a început o ofensivă diplomatică agresivă, întâlnindu-se personal cu cei mai puternici oameni ai planetei: președintele american Woodrow Wilson și premierul francez Georges Clemenceau.
Întâlnirea cu Clemenceau, poreclit „Tigrul” pentru ferocitatea sa politică, a rămas în istorie. Premierul francez era cunoscut pentru faptul că nu agrea România la acel moment. Când Regina a intrat în biroul său, Clemenceau a încercat să o intimideze și să o trateze de sus, spunându-i pe un ton tăios că pretențiile teritoriale ale României sunt exagerate.
„Majestate”, a spus el privind harta, „dumneavoastră cereți partea leului din această împărțeală!”. Fără să clipească, Regina Maria l-a privit în ochi și i-a dat o replică dezarmantă, care a schimbat tonul discuției: „Domnule prim-ministru, este exact ceea ce o leoaică vrea pentru puii ei”.
Fascinat de curajul și inteligența ei, „Tigrul” și-a schimbat atitudinea. Maria a reușit să îl înmoaie și pe președintele american Wilson, vorbindu-i despre sacrificiile țăranilor români. Datorită farmecului și diplomației sale neoficiale, Marile Puteri au recunoscut, în cele din urmă, România Mare. Regele Ferdinand a recunoscut la întoarcerea ei: „Regina a reușit acolo unde noi toți am dat greș”.