Pe 21 august 1968, Ceaușescu urca pe balconul CC și condamna invazia Cehoslovaciei - 100.000 de români aplaudau în piață știind că tancurile sovietice puteau veni a doua zi peste ei.
Povestea începe cu Primăvara de la Praga. Ianuarie 1968 - Alexander Dubček devenea prim-secretar al Partidului Comunist Cehoslovac. Programul său era revoluționar pentru blocul comunist - "socialism cu față umană". Reforme economice. Libertate de exprimare. Relaxarea cenzurii. Permisiunea pentru critică publică. Menținerea sistemului socialist, dar cu mai multă flexibilitate democratică.
Cehoslovacia era singura țară comunistă unde partidul ajunsese la putere prin vot democratic real - 1948. Țara era prosperă economic. Industria puternică. Populația educată. Tradiție democratică interbelică. Reformele lui Dubček aveau potențial real de succes. Restul blocului comunist urmărea cu amestec de speranță și îngrijorare.
Kremlinul se agita. Leonid Brejnev vedea în reformele cehoslovace o amenințare existențială pentru dominația sovietică. Dacă Cehoslovacia reușea, și Ungaria, Polonia, RDG puteau urma. Întregul sistem socialist risca destrămarea. Decizia era crucială - sau acceptau variația, sau interveneau militar pentru a o strivi.
Martie-iulie 1968. Serii de întâlniri la vârf între liderii comuniști. Presiuni crescânde asupra lui Dubček. Ultimatumuri diplomatice. Avertismente directe. Dubček rezistă. Reformele continuă. Publicul cehoslovac le susține masiv. Regimul capătă legitimitate populară adevărată pentru prima dată în 20 de ani.
Iulie-august 1968. România era singurul stat socialist care susținea deschis Cehoslovacia. Ceaușescu era în poziție unică. Ajuns la putere în 1965, el încerca o politică relativ independentă față de Moscova. Nu participase la operațiunile anterioare ale Pactului. Stabilea relații directe cu China. Menținea contacte cu Israel. Era perceput ca un potențial "al doilea Tito" în blocul comunist.
15-17 august 1968. Vizita delegației române la Praga. Ceaușescu, premierul Ion Gheorghe Maurer, ministrul Corneliu Mănescu. Scop oficial - semnarea Tratatului de Prietenie și Asistență Mutuală cu Cehoslovacia. Moment simbolic. Ceaușescu susținea public reformele lui Dubček. Conferință de presă comună - gest cu mare impact diplomatic.
Faptul crucial. Liderii celor 5 țări ai Pactului de la Varșovia (URSS, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Germania de Est) stabiliseră deja data invaziei. Ceaușescu nu era informat. Rusa nu avea încredere în el. Ceaușescu continua să creadă în soluția diplomatică. La Praga, Dubček era el însuși optimist - credea că divergențele se vor rezolva.
20 august 1968. România inaugurează Uzinele Dacia de la Mioveni. Cea mai mare investiție occidentală de până atunci - cooperare cu Renault. Fabrica unde se va produce Dacia 1100. Era un moment festiv. Ceaușescu participa la inaugurare. Presa occidentală prezentă. Imaginea "României independente" era construită în timp real.
Miezul nopții dintre 20 și 21 august 1968. Ceaușescu primește înștiințarea oficială. Un "lucrător" de la Ambasada sovietică vine la sediul CC al PCR cu scrisoare. Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității Statului, o aduce la reședința lui Ceaușescu. Aproape simultan, veștile sosesc prin ziariștii români din Praga.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce a simțit Ceaușescu în acele ore de groază - tancurile sovietice intraseră în Cehoslovacia, cinci armate ale Pactului de la Varșovia ocupaseră o țară socialistă fără avertisment, iar România se găsea logic următoarea țintă pe lista Kremlinului.
250.000 de soldați sovietici, bulgari, polonezi, est-germani și unguri trec granițele. 2.000 de tancuri. Sute de avioane. 29 de divizii. O forță echivalentă celei americane din Vietnam. Surpriza este totală. Aeroporturile Pragăi sunt ocupate. Liderii cehoslovaci sunt arestați. Dubček și primul-ministru Černík sunt urcați într-un avion spre Moscova.
Dimineața 21 august 1968. Bucureștiul se trezește sub șoc. Radiodifuziunea anunță invazia. Soldați și tancuri patrulează străzile capitalei - armata română era mobilizată preventiv. Gărzile Patriotice paramilitare formate peste noapte. Zvonuri că și România ar putea fi invadată. Atmosferă de groază generală.
Ceaușescu ia decizia politică crucială. Convoacă Comitetul Executiv. Se consultă cu Maurer, cu Gheorghe Apostol, cu Emil Bodnăraș. Maurer îl sfătuiește să se manifeste public. Să-și exprime solidaritatea cu Dubček. Să condamne invazia. Este un pariu enorm. Dacă URSS invadează și România, nu va fi nimic să-i salveze.
Ora 12:00 amiază. În fața sediului CC al PCR din Piața Palatului se adună o mulțime extraordinară. Circa 100.000 de oameni. Pentru prima și ultima dată în istoria regimului comunist, mulțimea nu este mobilizată administrativ. Oamenii vin voluntar. Au auzit anunțul la radio. Vor să-și exprime sprijinul pentru țară.
Ceaușescu este nervos. Veterani comuniști își vor aminti că umbla nervos prin palat, transpirat, înainte de discurs. Momentul este de cea mai mare tensiune a carierei sale. Poate fi apogeul. Poate fi sfârșitul. Tancurile sovietice pot fi peste Dunăre în câteva ore. Pariul este totul sau nimic.
Balconul CC. Ceaușescu apare împreună cu alți lideri - Maurer, Bodnăraș, Apostol, Paul Niculescu-Mizil. Operatori de la Sahia Film filmează totul cu 4 camere alb-negru. Pantelie Tuțuleasa, operatorul familiei Ceaușescu, conduce echipa. Momentul va fi arhivat pentru istorie. Propaganda comunistă știe că este ocazie unică.
Discursul începe. "Dragi tovarăși. Plenara Comitetului Central al Partidului, Consiliul de Stat, Guvernul, reprezentanții conducerilor organizațiilor obștești, sindicate, tineret, femei, uniunile de creatori, au hotărît în unanimitate să-și exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul comunist cehoslovac." Aplauze puternice. Mulțimea înțelege imediat direcția discursului.
Punctul central vine imediat. "Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia constituie o mare greșeală și o amenințare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume și este o zi a rușinii pentru mișcarea internațională." Cuvintele sunt de o îndrăzneală fără precedent. Niciun lider comunist nu mai vorbise astfel până atunci.
Continuare devastatoare pentru Kremlin. "Este de neconceput [...] ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența altui stat." Respingere directă a doctrinei Brejnev - așa-numita doctrină a "suveranității limitate" a statelor socialiste. Ceaușescu o pulveriza public în mijlocul Bucureștiului.
Principiu fundamental afirmat. "Problema alegerii căilor de construcție socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător." Pentru URSS era o palmă politică. Pentru populația română era aer proaspăt. Pentru Occident era un miracol diplomatic.
Momentul cel mai îndrăzneț. Ceaușescu preziuce posibila invazie a României. "S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluției; se vor găsi poate mâine unii care să spună că și aci, în această adunare, se manifestă tendințe contrarevoluționare. Răspundem tuturor: întregul popor nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre."
Te-ai întrebat vreodată cum era să stai în Piața Palatului pe 21 august 1968 și să auzi pentru prima dată un lider comunist român spunând că poporul nu va admite să fie încălcat teritoriul național - știind că tancurile sovietice erau deja în Cehoslovacia și puteau veni oricând peste tine? Pentru generațiile cultivate cu "prietenia veșnică cu URSS", era o experiență aproape surealistă.
Apelul final la rezistență. "Să fim gata, tovarăși, să ne apărăm în orice moment patria." Mulțimea explodează în ovații. Se anunță înființarea Gărzilor Patriotice - detașamente paramilitare cu armament care să apere fiecare oraș, fiecare sat. Muncitori, țărani, intelectuali - toți vor primi instruire militară. România se pregătește pentru invazia posibilă.
Ceaușescu vorbea foarte tare. Fel specific al dictatorilor din epocă - amintește de discursurile lui Hitler sau Mussolini. Sonorizarea epocii nu era de calitate. Dar stilul era calculat - voce puternică, pauze dramatice, gesturi ample. Efectul era hipnotic pentru publicul larg care se aduna rareori în astfel de evenimente.
Mulțimea reacționează spontan. Ion Iliescu, tânăr activist al partidului, prezent în piață. Alexandru Bârlădeanu, viitor disident. Generalii armatei. Intelectuali. Muncitori. Toți aplaudă cu entuziasm autentic. Pentru o dată în istoria comunismului românesc, discursul oficial corespunde cu sentimentul popular.
Efectul discursului este inimaginabil. Peste noapte, Ceaușescu devine erou național. Pentru 24 de ore, este cel mai popular român. Stații Occidentale transmit discursul în direct. BBC, Radio Free Europe, Vocea Americii - toate îl prezintă ca pe un "reformist" al blocului comunist. În câteva săptămâni, imaginea lui Ceaușescu la Occident se schimbă radical.
22 august 1968. Marea Adunare Națională votează unanim poziția României. Ceaușescu își asigură că Moscova nu va putea invoca, în cazul unei operațiuni împotriva României, scenariul folosit la invazia Cehoslovaciei - chemarea la ajutor a unor lideri comuniști locali. Toate structurile statului sunt aliniate în spatele său. PCR este unit complet.
China reacționează. Premierul Ciu Enlai (Zhou Enlai), la Ambasada română din Peking, unde fusese invitat la recepția de 23 August, face cea mai dură condamnare din partea unui stat comunist al invaziei sovietice. Beijing susține deschis poziția României. Axa China-România prinde contur - o alternativă la hegemonia sovietică în interiorul blocului comunist.
Vara 1968 este momentul de glorie al lui Ceaușescu. Occidentul îi deschide portofelul. 1969 - vizita istorică a președintelui Richard Nixon la București. Prima vizită a unui președinte american într-o țară comunistă a Pactului de la Varșovia. Gestul simbolic era recompensă directă pentru pozitia din 1968.
1975. SUA acordă României Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate în comerțul cu Statele Unite. Statut special. Avantaje economice majore. Deschiderea piețelor occidentale pentru produsele românești. Împrumuturi masive de la bănci americane și vest-europene. Ceaușescu folosește acest capital pentru marile construcții ale "Epocii de Aur".
Dar capcana se închidea. Pe termen scurt - triumf total. Pe termen lung - catastrofă. Ceaușescu nu era reformist. Era stalinist convins. Folosea momentul pentru a consolida puterea personală, nu pentru a liberaliza. În 1971 - vizitele în China și Coreea de Nord. Ceaușescu se inspiră de la Mao Zedong și Kim Il-sung pentru propriul cult al personalității.
Paradoxul istoric este total. Dubček, eroul Primăverii de la Praga, este arestat de sovietici. După interogatoriu la Moscova, este întors la Praga, apoi exilat la viața de pensionar. Moare în 1992, martor al căderii comunismului pe care tot el îl încercase să-l reformeze. Trăiește să vadă victoria propriilor idei, dar fără el.
Ceaușescu, eroul de o zi al Occidentului, se transformă în monstrul care va construi Casa Poporului peste ruinele Bucureștiului vechi. Va raționaliza alimentele. Va interzice avorturi. Va izola România cultural. Va fi executat în Ajun de Crăciun 1989. Moartea sa va fi sfârșitul Epocii de Aur început cu triumful din 21 august 1968.
Astăzi, când privești filmările alb-negru ale discursului din balcon și vezi mulțimea de 100.000 de oameni aplaudând spontan, realizezi complexitatea istoriei. Un moment de curaj autentic se transformase într-o capcană politică - aplauzele genuinei pentru independența națională au fost folosite pentru a consolida dictatura personală. Pariu istoric câștigat pe termen scurt, pierdut catastrofal pe termen lung.
Privind retrospectiv, 21 august 1968 rămâne cel mai complex moment al istoriei comuniste românești. Ziua în care un dictator a avut dreptate. În care un popor înșelat s-a bucurat cu motiv. În care o țară captivă și-a recăpătat pentru o clipă demnitatea. Și ziua în care propaganda românească a folosit demnitatea națională pentru a distruge pentru alte două decenii posibilitatea reală a reformei.