Primăvara lui 2004 a fost prima dată când am auzit un dialect pe cale de dispariție și am realizat că nu există nimeni care să îl înregistreze.
Mă aflam în satul Crasna din Gorj, la bunicii mei, în ultima vacanță de Paște înainte să termin liceul. Vecina bunicii, doamna Anica, vorbea cu o femeie din sat într-un grai care semăna cu românesca dar nu era — cuvinte pe care nu le auzeam nicăieri altundeva, construcții gramaticale diferite, o melodie a frazei pe care n-o puteam descrie dar o simțeam distinctă.
Am întrebat bunica ce limbă vorbesc.
"Așa vorbesc bătrânii de pe vale. E graiul lor vechi. Noi cei tineri am uitat."
Doamna Anica murise în 2009. Aveam sau nu o înregistrare a vocii ei, a cuvintelor ei, a graiului ei? Nu aveam.
Am studiat lingvistică la București, specializarea dialectologie. Am terminat în 2009, am făcut doctoratul în 2015 pe dialectele subdialectului oltenesc. Lucrez acum ca cercetător asociat la Institutul de Lingvistică din București — fără post permanent, cu proiecte de finanțare punctuale, cu un salariu care nu e niciodată garantat mai mult de doi ani înainte.
Munca mea e să merg în sate și să înregistrez cum vorbesc oamenii bătrâni. Grai, lexic, fonetică, structuri gramaticale care nu există în limba standard. Cunoaștere lingvistică stocată în oameni de 80, 85, 90 de ani — cunoaștere care dispare biologic, om cu om, fără să existe un sistem care să o salveze înainte.
Nu e o meserie cu vizibilitate. Nu e o meserie cu finanțare stabilă. E o meserie pe care o faci pentru că altcineva trebuie să o facă și nu sunt mulți care o fac.
Am strâns în doisprezece ani de teren 1.847 de ore de înregistrări audio din 89 de sate din Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei. Fiecare înregistrare e catalogată: data, locul, vârsta și sexul vorbitorului, tipul de text — poveste, descriere, conversație, cântec, descântec. Fiecare are o transcriere fonetică parțială.
Nu toate înregistrările sunt digitalizate complet. Sunt prea multe și sunt singur.
Pe 4 martie 2026, miercuri, am primit un apel de la o studentă doctoranda de la Universitatea din Göttingen, Germania, care studia variantele sudice ale românei și care ajunsese la mine printr-un profesor de la București.
Hanna — germancă, 27 de ani, româna pe care o vorbea era aproape perfectă — lucra pe un proiect de documentare a patrimoniului lingvistic imaterial din Europa de Est, finanțat de o fundație privată din Frankfurt.
"Câte ore de înregistrări aveți?"
"1.847. Din 89 de sate."
"Toate din Oltenia și regiunile adiacente?"
"Da."
"Aveți vorbitori din satele de pe Valea Gilortului?"
Aveam. Opt sate, 43 de vorbitori, 127 de ore de înregistrări. Valea Gilortului era una dintre zonele cu cel mai conservat grai din sudul Olteniei — tocmai pentru că era izolată și bătrânii nu plecaseră la oraș.
"Asta e o resursă unică în lingvistica dialectală europeană. Știți că nu există altă colecție comparabilă pentru zona asta?"
Nu știam. Știam că există puține colecții și că a mea era mare, dar nu știam că era unică pentru zona aia specifică.
Hanna a venit în România în aprilie cu un proiect de colaborare: fundația ei finanța digitalizarea completă a înregistrărilor mele, transcrierea fonetică integrală și introducerea în platforma europeană de arhivare lingvistică CLARIN — accesibilă cercetătorilor din 23 de țări.
Trei asistenți de cercetare plătiți de fundație, software profesional de transcriere, doi ani de muncă sistematică.
Condiția: eu să fiu co-director al proiectului și să rămân responsabil pentru calitatea datelor.
Am semnat acordul pe 20 mai 2026.
Nu pentru bani — onorariul era modest. Pentru că 1.847 de ore de voci de bătrâni din 89 de sate urmau să existe undeva accesibil, catalogat, permanent, după ce eu nu voi mai putea să am grijă de ele.
Doamna Anica din Crasna nu mai e. Graiul ei nu a fost înregistrat.
Dar există înregistrări ale altor doamne Anica, din alte sate, cu alte variante ale aceluiași grai vechi care dispare.
Există pentru că în 2004 un băiat de 18 ani a întrebat bunica lui ce limbă vorbesc bătrânii de pe vale și răspunsul nu l-a lăsat să uite.
Platforma CLARIN va face înregistrările accesibile în toamna lui 2027. Voi continua să merg în sate între timp. Mai sunt sate pe care nu le-am vizitat și bătrâni care mai vorbesc.
Timpul e singura resursă care nu se poate finanța.
Să se știe.