Un tânăr rege de 22 de ani l-a arestat pe dictator și a scurtat al Doilea Război Mondial cu 6 luni - totul într-un singur după-amiază de august 1944.
20 august 1944. Armata Roșie declanșa ofensiva Iași-Chișinău pe frontul de est. Linia de apărare a Wehrmachtului în Moldova se rupea în primele 48 de ore. Divizii germane întregi se retrăgeau spre sud. Trupele sovietice ajungeau în aproape 100 de kilometri de granița istorică a României. Catastrofa militară era inevitabilă.
La Palatul Regal din București, Regele Mihai I privea cu groază aceeași hartă pe care o vedea și mareșalul Ion Antonescu. Dar concluziile erau radical diferite. Antonescu își dăduse "cuvântul de onoare de ofițer" în fața lui Adolf Hitler că va lupta până la capăt alături de Germania nazistă. Mihai înțelegea că țara ar fi ștearsă de pe hartă în 2 săptămâni dacă Antonescu își respecta promisiunea.
Regele avea doar 22 de ani. Născut pe 25 octombrie 1921 la Castelul Foișor din Sinaia. Domnise prima dată la doar 5 ani, din iulie 1927, sub o Regență, după ce tatăl său Carol al II-lea renunțase la tron pentru o afacere amoroasă. Detronat de tatăl său întors din exil în 1930, Mihai redevenise rege pe 6 septembrie 1940 - numit formal de Antonescu, cel care îl forțase pe Carol al II-lea să abdice din nou.
Tot aceea zi, 6 septembrie 1940. Mihai depunea jurământul la 19 ani, fiind uns Rege de patriarhul Nicodim. Dar rolul lui era formal. Antonescu se proclama "Conducător al Statului" și își însușea puteri discreționare. Regele era izolat de marile decizii politice. Vestea intrării României în războiul contra URSS o afla de la BBC. Era rege fără putere reală.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să fii un rege tânăr într-o țară condusă de un mareșal dictator, fără armată proprie, fără consilieri de încredere, doar cu mama ta regina Elena care îți șoptea să reziști.
Mihai refuza sistematic să viziteze Transnistria ocupată de armata română. Acolo pieriseră între 200.000 și 300.000 de evrei deportați din România. Alături de mama sa, regina Elena, lucra în secret să salveze orfani evrei - eforturile lor, în ciuda amenințărilor lui Adolf Eichmann însuși, au salvat mii de suflete. Regele vizita pe față militarii americani și britanici deveniți prizonieri în România.
După înfrângerea de la Stalingrad din iarna 1942-1943 și ieșirea Italiei din război, Mihai se convingea că România trebuia să rupă alianța cu Germania. Liderii democrați - țărănistul Iuliu Maniu, liberalul Constantin "Dinu" Brătianu, social-democratul Titel Petrescu - erau aliații lui secreți. Împreună cu comunistul Lucrețiu Pătrășcanu, formau Blocul Național Democrat.
Între 20 și 22 august 1944, la Palatul Regal se desfășurau întâlniri secrete noapte de noapte. Se forma planul îndepărtării lui Antonescu. Colonelul Dumitru Dămăceanu era consultat - avea nevoie de 5 zile să strângă trupe în București. Data loviturii era stabilită pentru 26 august. Totul era pregătit minuțios.
22 august 1944. Mihai Antonescu - viceprim-ministrul, fără legătură de rudenie cu mareșalul - avea o întrevedere cu Regele. Abordase direct problema armistițiului. Ministrul Italiei la București, R. Bova Scoppa, auzise de la el că "totul era pierdut". La Snagov, în aceeași zi, Ion Mihalache discuta tot armistițiu cu Mihai Antonescu. Se aștepta revenirea mareșalului de pe front pentru a continua tratativele.
23 august 1944. Dimineața. Colonelul Radu Davidescu, șeful cabinetului militar al lui Antonescu, cerea audiență la Palat pentru ora 16:00. Mihai Antonescu solicita o întâlnire separată la 15:30. Regele ordona imediat consolidarea apărării Palatului. De la prânz, toate intrările erau închise, cu excepția celei din aripa Crețulescu. Liniile telefonice cu Snagovul erau tăiate.
Ora 15:30. Mihai Antonescu sosea la Palat. Discuția cu Regele dura peste o oră. Regele încerca să-l convingă să trimită telegrama de acceptare a armistițiului. Refuza. "D-l Mareșal trebuie să hotărască", repeta Mihai Antonescu.
Ora 16:00. Antonescu Ion sosea la Palatul Regal. Era adus direct la Casa Nouă - o vilă de un etaj din spatele Palatului, pe strada Pictor Grigorescu nr. 24, pe locul unde se ridică azi Sala Palatului. Acolo îl aștepta Regele Mihai împreună cu generalul Constantin Sănătescu, mareșalul Casei Regale, viitorul prim-ministru.
45 de minute de discuție. Regele îi expunea situația critică. Cerea încheierea imediată a armistițiului. Antonescu refuza categoric. Își respecta "cuvântul de ofițer dat lui Adolf Hitler". Dialogul devine tot mai tensionat. Conform unei stenograme controversate descoperite ulterior, tonul se înăsprea rapid.
"Mareșalul: Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?"
"Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici?"
Regele se ridica. Rostea parola convenită - "Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!". Din camera vecină, colonelul Emilian Ionescu și 4 subofițeri din Garda Palatului intrau rapid. "Sus mâinile!" striga unul dintre ei. Antonescu Ion și Mihai Antonescu erau arestați în jurul orei 17:00.
Te-ai întrebat vreodată cum e să arestezi singurul tău dictator la 22 de ani, știind că dacă operațiunea eșuează, Germania ta aliată îți va invada capitala în 48 de ore? Pentru că exact asta făcea Regele Mihai în acea după-amiază istorică.
Antonescu și colaboratorii săi erau închiși într-o încăpere-seif la etajul I al Casei Noi. La ora 17:00 în aceeași zi, Regele își anunța miniștrii - "Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat". Începea o noapte frenetică. Se arestau și ceilalți apropiați ai regimului - generalul Pantazi (ministrul Apărării), generalul Popescu (ministrul de Interne), generalul Vasiliu (prefectul Poliției Capitalei).
Ora 20:00. Ambasadorul Germaniei la București, Manfred von Killinger, sosea la Palat. Regele Mihai și noul prim-ministru general Sănătescu îl sfătuiau ipocrit "să retragă trupele germane din țară pentru a le împiedica să fie atacate de armata română". Von Killinger pleca fără să înțeleagă ce s-a întâmplat.
Ora 22:00. La Radio București, Proclamația către Țară era difuzată. Vocea Regelui răsuna în toate casele românilor. "România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite."
Generalul Gheorghe Mihail, noul șef al Marelui Stat Major, emitea Directiva Operativă nr. 1. Armata Română întorcea armele oficial. Obiectivul imediat - eliberarea Transilvaniei de Nord, cedată Ungariei prin Diktatul de la Viena din 1940. Ofițerii români primeau ordinele. Solidaritatea cu Regele era totală.
În cartierul Vatra Luminoasă, gărzile comuniste ale lui Emil Bodnăraș preluau Antoneștii în secret, fără aprobarea noilor autorități. Îi duceau într-o casă conspirativă - casa amantei lui Bodnăraș. Aceasta era unica gardă disponibilă rapid pentru păzirea arestaților. Propaganda comunistă avea să exploateze ulterior acest detaliu pentru a pretinde că Partidul Comunist condusese lovitura de stat.
Postul de Radio Londra caracteriza imediat evenimentul drept "un act de mare curaj". Winston Churchill era impresionat. Analiștii militari occidentali estimau că trecerea României de partea Aliaților avea să scurteze al Doilea Război Mondial cu 6 luni. Flota petrolieră germană pierdea accesul la petrolul românesc. Ruta sudică a Wehrmachtului era tăiată.
300.000 de soldați români se întorceau contra Germaniei. Armata Română lupta în bătăliile pentru Transilvania de Nord, apoi pentru Ungaria, apoi pentru Austria, apoi pentru Cehoslovacia. România ajungea pe locul 4 mondial ca efective militare angajate de partea Aliaților. Aportul concret la război al soldaților români era uriaș - contribuia decisiv la capitularea Germaniei în mai 1945.
31 august 1944. Trupele sovietice intrau în București. Bodnăraș preda Antoneștii generalului rus Nikolai Burenin, comandantul trupelor sovietice din București. Mareșalul era dus în URSS. Acolo avea să stea prizonier un an și jumătate, nefiind judecat la Nürnberg. Revenit în România, urma să fie judecat de Tribunalul Poporului și executat prin împușcare pe 1 iunie 1946.
Dar sovieticii nu voiau un aliat român cu revendicări teritoriale. Voiau să cucerească România militar și să o stăpânească. La sosirea lor, Lucrețiu Pătrășcanu și Emil Bodnăraș veneau stupefiați la Rege - Moscova se aștepta la altceva. Lovitura de stat a Regelui le-a încurcat planurile strategice.
Aliații occidentali nu l-au ajutat. La Teheran 1943, la Moscova toamna 1944, la Yalta 1945, la Potsdam 1945 - înțelegerile între Churchill, Roosevelt și Stalin plasau România în sfera de influență sovietică. România fusese pierdută fără ca reprezentanții ei legitimi să știe. Regele Mihai, care salvase 6 luni de război, era abandonat.
30 decembrie 1947. După 3 ani de presiuni tot mai dure, comuniștii îl forțau pe Regele Mihai să semneze abdicarea. Amenințări cu execuția a 1.000 de tineri arestați. Pistoale la tâmplă. Abdicare sub constrângere. 3 ianuarie 1948 - plecare forțată din țară cu trenul regal, după umilitoare controale de bagaje. Familia Regală lua cu ea doar 4 automobile.
Regele Mihai I murea pe 5 decembrie 2017, la Aubonne, Elveția, la 96 de ani. Era unul dintre puținii foști șefi de stat din Al Doilea Război Mondial care ajunseseră în secolul XXI. Trupul său era înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș, pe 16 decembrie 2017, cu onoruri de stat acordate în sfârșit de țara pentru care scurtase cel mai mare război din istoria omenirii.
Astăzi, când știm că generația Regelui Mihai a scurtat cu 6 luni cel mai mare conflict militar al secolului XX, îți dai seama de adevărata măreție a acelei decizii de 17:00 din 23 august 1944. Un tânăr de 22 de ani, fără experiență militară, fără armată personală, cu 4 subofițeri și o parolă convenită în secret, schimba cursul Europei. Era ultimul moment în care România mai putea decide ceva important pentru propriul destin.