Actorul care a fugit cu barca din România. A făcut senzație peste ocean
Este vorba despre Liviu Ciulei, cunoscut ca și regizorul unui regat teatral. Cine a fost și cum a ajuns printre cei mai buni?
Liviu Ciulei, un mare actor și regizor, avea să fugă din România în 1980, cu o barcă. Securitatea era pe urmele lui, iar colegii îl turnau la partid. Era considerat unul dintre cei mai mari regizori Români. A primit marele premiu pentru regie la Cannes cu filmul „Pădurea spânzuraților”, considerat cel mai bun film românesc din istorie. Astăzi, se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei.
Liviu Ciulei s-a născut la Bucureşti, la 7 iulie 1923. A absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti (1943-1946) şi Facultatea de Arhitectură (1942-1949). A debutat ca actor în 1946, pe scena Teatrului Municipal din București (viitorul Teatru Bulandra), unde va deveni, mai târziu, una dintre figurile emblematice. Ca regizor, a schimbat radical estetica teatrală românească. Montările sale erau îndrăznețe, pline de simboluri, spații neconvenționale și interpretări moderne ale textelor clasice. A adus Shakespeare, Ibsen, Cehov sau Caragiale într-o lumină nouă, adesea derutantă pentru publicul conservator, dar revelatoare pentru cei deschiși.
Una dintre cele mai celebre montări ale sale este „Elisabeta I” de Paul Foster, un spectacol care a zguduit scena prin modernitatea decorului, limbajul scenic inovator și forța vizuală. „Pădurea spânzuraților”, ecranizare după romanul lui Rebreanu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, a fost o capodoperă de cinema și un gest de mare curaj artistic în plină epocă ideologică. Este, și astăzi, considerat unul dintre cele mai bune filme românești din toate timpurile.
În anii ’70 și ’80, odată cu înăsprirea regimului comunist, Liviu Ciulei a devenit o figură incomodă. Scandalul izbucnește odată cu premiera piesei „Revizorul”, montată de Lucian Pintilie. Spectacolul, o critică subtilă a birocrației și corupției, a fost considerat de autorități prea îndrăzneț. Consecințele au fost severe: montarea a fost interzisă, Pintilie a fost marginalizat, iar Liviu Ciulei a fost îndepărtat din funcția sa de director.
Libertatea lui de expresie, stilul modernist și refuzul de a ceda compromisurilor ideologice l-au transformat într-un personaj „nepotrivit” pentru conducerea vremii. Cea mai dureroasă lovitură a fost demiterea sa din funcția de director al Teatrului Bulandra, un gest politic motivat de dorința regimului de a controla arta și mesajul ei.
Pentru Ciulei, această îndepărtare nu a fost doar o chestiune administrativă – a fost o rănire profundă a sufletului. Bulandra era pentru el un sanctuar artistic, locul unde formase generații de actori și unde înrădăcinase o viziune modernă asupra teatrului românesc. A trăit această excludere ca pe o umilință publică și un act de cenzură personală.
În 1980, în timpul filmărilor pentru un documentar despre un marinar român, Ciulei decide să fugă din țară. Alege o cale riscantă și spectaculoasă: trece Dunărea cu o barcă, în plină noapte, riscându-și viața pentru a căuta libertatea. Drumul exilului se dovedește dificil, plin de incertitudini și obstacole, dar Ciulei nu renunță la artă. În anii petrecuți departe de România, avea să devină una dintre vocile importante ale teatrului internațional.
Exilul creator și impactul global asupra teatrului mondial
Ajuns în Statele Unite, Liviu Ciulei este rapid remarcat și angajat ca director artistic al prestigiosului Teatru Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota. Acolo, el introduce o serie de reforme și montări curajoase, continuând să exploreze limitele expresiei scenice. Talentul său pedagogic îl recomandă și pentru cariera universitară: predă teatru la instituții academice de renume, unde formează noi generații de actori și regizori.
Activitatea sa nu se limitează la continentul american. Montările lui Ciulei ajung pe scene importante din Germania și Australia, impresionând prin inventivitate și prin modul în care îmbină tradiția cu modernitatea. Criticii îl laudă pentru sensibilitate, viziune și capacitatea de a transforma fiecare text într-un univers viu, profund și actual.
În ciuda succesului internațional, exilul rămâne o rană deschisă pentru artist. Prietenii și colegii săi din țară au resimțit aceeași pierdere: România rămânea fără unul dintre cei mai valoroși creatori ai săi. Deși a fost primit cu respect în străinătate, a rămas marcat de dorul de România. Într-un interviu, mărturisea cu tristețe: „Poți să ai succese oriunde în lume, dar scena pe care ai învățat să trăiești e ca limba maternă. Nu ți-o iei din suflet.”
Suferințele nu au ocolit nici viața sa personală. Liviu Ciulei a avut parte de o căsnicie dificilă cu actrița Clody Bertola, o artistă sensibilă, dar cu un temperament diferit. Deși s-au respectat reciproc și au colaborat profesional, mariajul lor s-a încheiat. Aceste rupturi emoționale l-au afectat profund, iar discreția cu care a ales să le poarte spune multe despre verticalitatea lui umană.
După 1989, revine periodic în România și montează din nou spectacole la Bulandra, printre care o memorabilă versiune a piesei „Hamlet”. În 1996, i se decernează Premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar în 2002 este ales membru al Academiei Române – o recunoaștere târzie, dar meritată.
Personalitatea lui Liviu Ciulei a fost una discretă, dar impunătoare. Era un spirit rafinat, sobru, ironic, uneori greu de înțeles, dar profund respectat pentru rigoarea și exigența cu care trata fiecare proiect. Nu era omul compromisului, iar asta i-a adus și respect, și marginalizare în epoci diferite. A avut un fiu, Thomas Ciulei, care i-a moștenit pasiunea pentru film și teatru.
Liviu Ciulei s-a stins din viață pe 25 octombrie 2011, la vârsta de 88 de ani, într-un spital din München, Germania, după o perioadă de suferință cauzată de complicații respiratorii. Ultimii ani din viață i-a trăit cu demnitate, înconjurat de cei apropiați și respectat de lumea artistică internațională.