Cei doi draci în chip de bătrâne — anii '60, Cornești, Dâmbovița
Ceea ce am să vă povestesc s-a petrecut prin anii 1960, în județul Dâmbovița, comuna Cornești — nu dau satul și numele din motive personale.
Mama și tata erau tineri, în primul an de căsătorie — mama în jur de 17 ani, tata 22 de ani. Veneau de la balul din sat împreună cu sora mamei și soțul acesteia. Era trecut de ora 1 noaptea, era lună plină, nu erau nori — cerul înstelat și fără poluarea din ziua de azi se vedea bine pe ulița chiar dacă nu aveau iluminat public.
Cum mergeau ei spre casă, le-au apărut în față, la cam 15-20 de metri, doi câini mari, negri. Mergeau în fața lor, păstrând distanța. Tinerii chiar se gândeau ai cui or fi, că pe vremea aceea nu erau câini lăsați pe stradă — cel puțin nu în comuna și satul lor. Ei vorbeau, râdeau, și au observat că au dispărut câinii, dar au apărut două femei care se țineau de braț, mergând în fața lor la aceeași distanță. Iar se gândeau cine e la ora aceea... păstrau distanța față de ei. La un moment dat s-au oprit ei — s-au oprit și bătrânele. Au mers așa, chiar făcând glume pe seama acestora, că nu își dădeau seama cine ar fi din sat.
La o răspântie, cele două perechi s-au despărțit. Sora mamei cu soțul au plecat spre dreapta și au ajuns imediat acasă. Mama și tata au luat-o la stânga și aveau puțin de mers. Femeile au rămas în fața părinților mei când s-au despărțit la răspântie — femei în negru, cu broboadă și șal până în pământ, așa arătau — am uitat să spun. S-au oprit cam la 20 de metri în fața locuinței unde stăteau mama cu tata.
Sora ei cu soțul ajunseseră mai repede și se și băgaseră în pijamale și în pat. Mama cu tata au intrat în curte — chiar erau uimiți că femeile se opriseră în dreptul unei fântâni, cam la 20 de metri mai sus de ei. Pe frontonul casei, fiind vară, dormea bunica mamei, iar în casă — bunica mea.
Când au trecut pragul să intre în casă, s-a auzit un urlet înfiorător. Nu semăna cu niciun animal — părinții mei, fiind de la țară, știau sunetul scos de orice animal. Acesta nu semăna cu nimic. S-au speriat. Bunica și străbunica au luat agheasmă și i-au tămâiat.
Nu au trecut 30 de minute că se pomenesc la ei cu sora mamei și soțul acesteia — speriați, în pijamale — povestind că, puși la somn în pat, auziseră un urlet înfiorător la fereastră. Au rămas cu toții acolo să doarmă de frică.
A doua zi — stupoare. Nimeni din vecini, nici din zona părinților, nici din zona unde locuia sora, nu auzise nimic. Iar urletul fusese foarte puternic.
În acea vreme, în satul tatălui meu era o femeie care făcea vrăji, iar bunica din partea tatălui se tot dusese la ea, deoarece nu o dorea pe mama drept noră.
Cam asta e povestea — bunica și mama mi-au povestit-o.