Romania are metrou, dar cum mai exact?
Dimitrie Leonida este primul care vine cu ideea construirii metroului în București, la începutul secolului al XX-lea, în anii '30. Problema transportului în comun a fost anticipată devreme, când au luat naștere primele idei legate de construirea unor linii de tren în subteran.
În 1950 s-a realizat un joint venture româno-sovietic, SOVROM Metrou, dar ar fi însemnat un efort economic greu de suportat într-o țară afectată de război și secetă, astfel că în 1952 s-a renunțat la afacere.
A reluat ideea Nicolae Ceaușescu în 1972, la o plenară a Comitetului Central, spunând: „Facem metroul", dar a pus condiția să fie făcut singuri — fără ruși, fără nemți, fără francezi, să fie un metrou sută la sută românesc.
La 15 februarie 1972, s-a hotărât instituirea unei comisii care să elaboreze propuneri concrete privind realizarea metroului, iar doi ani mai târziu, la 25 noiembrie 1974, s-a hotărât declanșarea lucrărilor premergătoare: studii, analize și proiecte.
Dorința lui Ceaușescu de realizare cât mai rapidă a proiectului a dus la înființarea, prin decret, în februarie 1975, a Întreprinderii Metroul București. Noua întreprindere urma să îndeplinească funcțiile de titular de plan, proiectant și antreprenor general.
În fruntea ei a fost pus un general de armată — Petre Constantinescu — care nu avea idee de metrou, dar a fost ales ca să introducă ordinea și disciplina. Printr-o hotărâre, această întreprindere a fost desemnată simultan proiectant general, antreprenor general și beneficiar de investiții, ca să nu depindă unii de alții.
Lucrările au început la Piața Unirii, între stațiile Unirii și Izvor, pe malul drept al Dâmboviței, iar prima stație a fost construită prin tranșee deschise.
Pe lângă problemele cu apa care țâșnea prin rosturile betonului turnat, constructorii s-au confruntat cu situații-limită. Spre exemplu, în zona Podului Hașdeu, o draglină a scos la suprafață o bombă neexplodată din al Doilea Război Mondial, care cântărea o jumătate de tonă. Un alt moment inedit l-a constituit transformarea constructorilor în arheologi de ocazie — ei au scos la suprafață vechi mărturii ale vieții și civilizației de pe malul Dâmboviței.
Una dintre cele mai mari probleme a fost că ramele de metrou constituiau un element nemaiîntâlnit în România. Cei cinci feroviari puși să conducă exploatarea „a trebuit să învețe ce e metroul", vizitând sisteme din Moscova, Kiev, Budapesta, până la Barcelona.
Inaugurarea (1979)
Primul tronson al magistralei 1 — Semănătoarea–Timpuri Noi — a fost dat în folosință pe 19 noiembrie 1979. Bucureștiul devenea astfel unul dintre primele 60 de orașe din lume cu metrou.
Construirea metroului a fost o luptă continuă între tehnicieni și intruziunile cuplului Ceaușescu. Un exemplu concret: inițial inginerii au solicitat amplasarea unor stații suplimentare, dar datorită perioadei economice nefavorabile și pentru a reduce costurile, Elena și Nicolae Ceaușescu au decis să fie sărite anumite stații.
Invențiile și soluțiile tehnice folosite au rămas în mare parte românești, conform dorinței lui Ceaușescu, iar metroul bucureștean rămâne până astăzi unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură realizate în perioada comunistă.