Domnitorul Constantin Brâncoveanu a ctitorit o mănăstire la poalele Munților Făgăraș, iar austriecii au dărâmat-o cu tunul - a rămas ruină 140 de ani, până când un mitropolit a reconstruit-o din temelii.
În județul Brașov, în comuna Sâmbăta de Sus, la poalele Munților Făgăraș, la o altitudine de peste 600 de metri, se află una dintre cele mai frumoase și mai încărcate de istorie mănăstiri ale României.
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Așezată pe valea râului Sâmbăta, într-un peisaj de o frumusețe rară. Plus renumită ca loc de reculegere, mângâiere și întărire sufletească.
Mănăstirea este o bijuterie arhitecturală construită în stilul brâncovenesc - stilul artistic care poartă numele domnitorului ctitor. Plus astăzi este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din Transilvania.
Pentru un credincios ortodox din Țara Făgărașului secolului al XVII-lea, această mănăstire era mult mai mult decât un loc de rugăciune. Era simbolul rezistenței, ultimul bastion al credinței strămoșești într-o Transilvanie aflată sub presiune.
Istoria mănăstirii începe în 1654. Atunci, satul și moșia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda Brâncoveanu - bunicul viitorului domnitor. Plus Preda a construit pe valea râului o bisericuță din lemn.
În jurul anului 1696, pe locul bisericuței de lemn, domnitorul Țării Românești Constantin Brâncoveanu a zidit o mănăstire de piatră. Plus el devenea astfel primul ctitor al așezământului.
Constantin Brâncoveanu a domnit în Țara Românească între 1688 și 1714. Plus deși era domn al Munteniei, a ales să ctitorească o mănăstire în Transilvania - dincolo de munți, într-o provincie aflată sub stăpânire străină.
Decizia nu era întâmplătoare. Transilvania trecuse sub stăpânire habsburgică începând cu 1683. Plus catolicismul exercita o presiune tot mai mare asupra populației ortodoxe românești.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru românii ortodocși din Țara Făgărașului secolului al XVII-lea, să aibă o mănăstire ctitorită de însuși domnitorul Țării Românești - era dovada că, dincolo de munți, exista un domn care nu-i uitase și care le întărea credința.
Importanța Mănăstirii Brâncoveanu sta tocmai în această intenție a ctitorului - de a întări Ortodoxia românească de o parte și de alta a Carpaților. Plus de a fi un far al credinței într-o vreme de mare cumpănă.
La 15 august 1714, exact de praznicul Adormirii Maicii Domnului - hramul mănăstirii - domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost ucis la Constantinopol. A fost decapitat împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache. Plus tocmai în numele credinței sale ortodoxe, pe care a refuzat să o lepede.
Mult timp, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost cruțată de autoritățile habsburgice. Chiar și după moartea domnitorului, Curtea de la Viena a ținut seama de văduva acestuia, doamna Marica. Plus de faptul că mai trăia un nepot al lui Brâncoveanu.
Misiunea domnitorului ctitor a fost preluată, peste ani, de unul dintre cei mai de seamă stareți ai mănăstirii - egumenul Visarion. Era unul dintre cei mai învățați preoți ai epocii sale. Plus a condus obștea aproape 40 de ani.
În 1761, generalul austriac Bukow a dat un ordin cumplit. A dispus desființarea mănăstirilor ortodoxe din Transilvania, pe care le considera focare de menținere a conștiinței ortodoxe. Plus ordinul cerea ca mănăstirile de lemn să fie arse, iar cele de piatră să fie demolate.
Mai mult de 150 de mănăstiri și biserici ortodoxe au fost distruse în Transilvania în urma acestui ordin. Plus era o campanie sistematică de eliminare a simbolurilor ortodoxiei românești.
Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a scăpat atunci, în 1761, datorită intervenției familiei Brâncoveanu, proprietara moșiei. Plus a rămas singura mănăstire ortodoxă din toată Țara Făgărașului.
Dar răgazul nu a durat. În 1785, autoritățile au profitat de o împrejurare. Moșia de la Sâmbăta de Sus fusese amanetată din cauza unei datorii neplătite. Plus astfel ieșea de sub protecția familiei Brâncoveanu.
În acel an 1785, administrația catolică a cerut Curții Austro-Ungare să distrugă Mănăstirea Brâncoveanu. A fost trimis generalul Preiss. Plus mănăstirea a fost dărâmată cu tunurile.
Chiliile au fost distruse complet. Biserica a fost adusă în stare de ruină. Plus ultimul mare bastion al apărării Ortodoxiei în Țara Făgărașului dispărea de pe hartă.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un țăran român ortodox din Țara Făgărașului anului 1785, să vezi cum tunurile imperiale dărâmă mănăstirea ctitorită de Constantin Brâncoveanu - ultimul loc sfânt ortodox al ținutului tău - știind că o faceau tocmai pentru a-ți șterge credința strămoșească?
Timp de aproape 140 de ani, Mănăstirea Brâncoveanu a rămas în ruine. Zidurile sparte stăteau mărturie tăcută a unei nedreptăți istorice. Plus s-au făcut mai multe încercări de restaurare, dar climatul politic era mereu potrivnic.
Schimbarea a venit abia după Marea Unire din 1918, când Transilvania s-a unit cu România. Plus în sfârșit exista un context favorabil pentru refacerea mănăstirii.
În vara anului 1926, lucrările de restaurare au început oficial. Inițiativa a aparținut mitropolitului Ardealului, Dr. Nicolae Bălan. Plus el avea să devină al doilea ctitor al mănăstirii.
S-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici. S-au refăcut părțile care lipseau. S-a ridicat din nou acoperișul. Plus mănăstirea renăștea, piatră cu piatră, după 140 de ani de paragină.
Sfințirea bisericii refăcute a avut loc în 1946, după cel de-al Doilea Război Mondial. Plus mănăstirea revenea oficial la viață, după peste un secol și jumătate de la distrugerea ei.
Între 1940 și 1948, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus a slujit părintele Arsenie Boca - unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici români ai secolului XX. Plus prezența lui a adus mănăstirii o faimă spirituală aparte.
În a doua jumătate a secolului XX, mitropolitul Antonie Plămădeală a ctitorit o nouă incintă a mănăstirii. Plus așezământul s-a dezvoltat continuu, devenind un important centru spiritual.
Astăzi, mănăstirea păstrează farmecul stilului brâncovenesc - turla octogonală, acoperișul de șindrilă, încadrările de piatră sculptată ale ușilor și ferestrelor. Plus picturile vechi din interior, păstrate cu grijă.
Astăzi, când ajungi pe valea râului Sâmbăta și vezi Mănăstirea Brâncoveanu strălucind la poalele Munților Făgăraș, e greu să ne imaginăm că această bijuterie arhitecturală a stat în ruine timp de 140 de ani - dărâmată cu tunurile de o administrație care voia să șteargă credința unui popor.
Iar când te gândești că mănăstirea ctitorită de Constantin Brâncoveanu - domnitorul martirizat pentru credința sa - a fost distrusă tocmai pentru că era simbolul Ortodoxiei românești, dar a renăscut din propriile ruine după un secol și jumătate - înțelegi că unele lucruri pot fi dărâmate cu tunul, dar credința și identitatea unui popor sunt mult mai greu de distrus.
Cea mai emblematică mănăstire a Țării Făgărașului - Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, ctitorită în 1696 de domnitorul Constantin Brâncoveanu ca bastion al Ortodoxiei românești, dărâmată cu tunurile de austrieci în 1785, lăsată în ruine 140 de ani și reconstruită din temelii de mitropolitul Nicolae Bălan - dovada vie că identitatea și credința unui popor pot renaște din orice ruină.