Insula Ada Kaleh (în limba turcă Ada Kale, însemnând „Insula Fortăreață”) este astăzi un tărâm legendar care se află pe fundul Dunării, acoperită de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I.
Localizare
Înainte de a fi inundată, insula se găsea pe Dunăre, într-o zonă de o frumusețe deosebită, la aproximativ 3 km aval de Orșova și circa 15 km amonte de Drobeta-Turnu Severin, chiar la intersecția granițelor dintre România și Serbia de astăzi. Avea o lungime de circa 1,7 km și o lățime de 500 de metri. În prezent, resturile sale se află sub aproximativ 30 de metri de apă.
Istoria Insulei Ada Kaleh
Istoria acestei insule este una fascinantă, transformând-o dintr-un punct militar strategic într-un adevărat paradis oriental exotic în mijlocul Europei.
1. Antichitatea și primele atestări
Insula a fost cunoscută încă din Antichitate. Marele istoric grec Herodot o menționa sub numele de Cyraunis, descriind-o ca fiind o fâșie de pământ îngustă, plină de măslini și viță de vie sălbatică. Prima atestare documentară oficială datează însă din 22 februarie 1430, într-un raport al Cavalerilor Teutoni, unde apărea sub numele de insula Saan.
2. Importanța strategică și disputele dintre imperii
Datorită poziției sale cheie pe Dunăre — cine stăpânea insula controla practic navigația pe fluviu —, Ada Kaleh a devenit un punct fierbinte în conflictele dintre Imperiul Habsburgic (Austriac) și Imperiul Otoman.
- În 1689, austriecii au construit aici o primă fortificație. În deceniile următoare, insula a fost disputată aprig, trecând de la un imperiu la altul.
- În 1718, prin Pacea de la Passarowitz, ea a revenit Austriei. Împăratul Carol al III-lea a dispus construirea unei impunătoare cetăți fortificate în stil Vauban (în formă de stea), cu galerii subterane și cazărmi. În această perioadă, insula a fost numită de austrieci Noua Orșova.
- În 1739, prin Tratatul de la Belgrad, otomanii au recucerit insula și au păstrat-o pentru o lungă perioadă.
3. „Uitată” de istorie și colonizarea turcă
Unul dintre cele mai bizare episoade istorice s-a petrecut în anul 1878, la Congresul de Pace de la Berlin. În mod inexplicabil, delegații marilor puteri au uitat să menționeze insula Ada Kaleh în tratatele de reîmpărțire a teritoriilor. Astfel, deși se afla adânc în interiorul teritoriilor Austro-Ungariei, insula a rămas, din punct de vedere juridic, o posesiune privată a Sultanului Otoman până la Primul Război Mondial. Locuitorii ei erau scutiți de taxe și de serviciul militar, transformând Ada Kaleh într-un teritoriu autonom „de facto”.
4. Perioada românească: Paradisul exotic din interbelic
După destrămarea Imperiului Austro-Ungar și prăbușirea celui Otoman, insula și-a exprimat dorința de a se alipi României. În 1923, prin Tratatul de la Lausanne, Turcia a recunoscut oficial suveranitatea României asupra insulei Ada Kaleh.
În perioada interbelică și până la finele anilor '60, insula a trăit o epocă de aur culturală și turistică:
- Populația era formată aproape în totalitate din turci musulmani (aproximativ 600–1000 de locuitori).
- Clima locală era neobișnuit de blândă (subtropicală/mediteraneană), permițând creșterea smochinilor, migdalilor, castanilor și a celebrelor plantații de trandafiri.
- Economia locală se baza pe turism și pe delicatese. Turiștii din toată România și din Europa veneau aici pentru atmosfera de „Orient în miniatură”, pentru a cumpăra faimoasele dulcețuri de trandafiri și smochine, uleiuri parfumate, rahat (lokum), halviță, bragă, citronadă și cafea la nisip sau tutun de calitate superioară (insula avea propria fabrică de țigări).
5. Sfârșitul insulei: Scufundarea din 1970
Destinul insulei Ada Kaleh a fost frânt brutal la sfârșitul anilor 1960. România comunistă și Iugoslavia au demarat proiectul mamut de construcție a hidrocentralei Porțile de Fier I. Pentru ca lacul de acumulare să poată fi format, s-a decis inundarea întregii zone, inclusiv a insulei.
Înainte ca apele să crească, în anul 1969, o parte din clădirile istorice, zidurile cetății Vauban, mormintele din cimitir și faimosul covor imens al geamiei (dăruit de sultanul Abdul Hamid al II-lea) au fost demontate. Planul inițial era ca întreaga comunitate și monumentele să fie reconstruite în aval, pe Insula Șimian.
Din păcate, proiectul de reconstrucție nu s-a finalizat niciodată complet, iar farmecul locului nu a mai putut fi recreat. Locuitorii au fost strămutați; unii au ales să plece definitiv în Turcia, în timp ce alții s-au stabilit în Dobrogea sau în restul României. În 1970, apele Dunării au înghițit definitiv insula Ada Kaleh.
Astăzi, Ada Kaleh rămâne vie doar în amintirile bunicilor, în fotografiile de epocă parfumate cu nostalgie și în obiectele de muzeu salvate din calea apelor (cum este uriașul covor turcesc, care se află acum la Moscheea Carol I din Constanța).