Nu plecai oricum. Se făceau liste, se întreba la serviciu, se aștepta rândul. Când venea vestea că ai prins loc, începea pregătirea: geamantane vechi, prosoape puse de acasă, sandvișuri pentru drum, sticla cu apă, poate niște roșii și brânză învelite bine, să ajungă până la destinație.
În gară era agitație, copii somnoroși, părinți cu bagaje multe și bunici care dădeau ultimele sfaturi. La mare, camera nu era întotdeauna cum visai. Uneori era mică, cu mobilier simplu, cu miros de dezinfectant și lenjerie apretată. Dar când ajungeai pe plajă și vedeai marea, parcă uitai de toate.
Detaliul pe care mulți îl țin minte este acesta: nu mergeai neapărat unde voiai, când voiai, ci unde se nimerea locul și când primeai biletul. Pentru unii era bucurie curată. Pentru alții, era încă o dovadă că multe lucruri nu depindeau de tine.
Unii își amintesc acele concedii cu dor. Spun că oamenii se împrieteneau ușor, copiii se jucau toată ziua în nisip, se mânca la cantină și se făceau fotografii alb-negru pe faleză. Alții își amintesc aglomerația, lipsa de confort, drumurile obositoare și părinții care făceau economie la fiecare leu.
Poate adevărul e undeva la mijloc. Nu era totul frumos, dar nici toate amintirile nu sunt grele. Azi alegem hoteluri, recenzii și destinații, dar uneori parcă uităm să ne bucurăm simplu de drum, de mare și de cei de lângă noi.
Tu cum îți amintești concediile de atunci: cu dor, cu greutate sau cu amândouă?