Primul vehicul pe șine din istoria omenirii a fost un vagonet de lemn dintr-o mină de aur din Munții Apuseni - cu 200 de ani înaintea Angliei și 500 de ani înaintea locomotivei lui Stephenson.
În Muzeul Căilor de Comunicație din Berlin (Deutsches Technikmuseum), capitala Germaniei, un exponat din lemn rustic se află expus cu cea mai mare grijă într-o vitrină specială. Lângă el, etichetă oficială - "Cel mai vechi vehicul pe șine cu schimbător de cale (macaz) din istoria tehnicii mondiale". Provine din mina de aur de la Brad-Barza, județul Hunedoara, Munții Apuseni, România. Datează din secolul al XIV-lea. Este vagonetul de lemn pe care minerii români din Apuseni îl foloseau pentru a transporta minereul aurifer pe șine de prăjini din lemn de stejar - cu 250 de ani înainte ca prima cale ferată similară să apară în Anglia (1600) și cu 500 de ani înainte ca George Stephenson să inventeze locomotiva cu aburi (1825).
Totul începuse cu civilizația dacică, în secolele I î.Hr. - I d.Hr. Munții Apuseni erau cea mai mare regiune auriferă a Imperiului Roman după cucerirea Daciei de către Traian (105-106 d.Hr.). Romanii au continuat exploatarea aurului cu metode moderne pentru epoca lor - galeriile romane de la Roșia Montană (Alburnus Maior) și Brad-Barza sunt printre cele mai vechi mine documentate ale Europei. După retragerea aureliană (271 d.Hr.), exploatarea a continuat cu localnicii - moții - care au păstrat tradițiile miniere romane peste secole. În Evul Mediu românesc, începând cu secolul XIV, mineritul aurifer din Apuseni atinsese un nivel tehnic care depășea oricare alt centru minier din Europa.
Provocarea tehnică principală a minerilor din Apuseni era transportul minereului. Galeriile aurifere de la Brad-Barza erau lungi (sute de metri), înguste (1-1,5 metri lățime), cu pante variabile. Minereul aurifer extras trebuia transportat din interior până la șteampurile (morile de minereu) de la suprafață. Sacii pe spate sau cărarea cu coșulețe era extrem de obositoare și ineficientă. Soluția găsită de minerii anonimi din Apuseni - revoluționară pentru secolul XIV. Au inventat ceea ce avea să fie prima cale ferată din istorie. Vagonete cu roți de lemn rulând pe șine de prăjini de lemn așezate cap la cap pe traverse. Trase de mineri sau acționate gravitațional pe pantele galeriilor.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în secolul XIV să cobori în galeriile întunecate ale minei de aur de la Brad-Barza, să vezi cum vagonetele de lemn se rostogolesc pe șine făcute din prăjini de stejar fixate cu cuie de lemn, să folosești zilnic o tehnologie pe care Anglia avea să o copieze 250 de ani mai târziu și care este strămoșul direct al tuturor căilor ferate ale lumii moderne.
Tehnologia minerilor din Apuseni era surprinzător de avansată pentru epocă. Șinele - prăjini lungi de lemn (longrine) așezate cap la cap, fixate cu cuie de lemn pe traverse de stejar bătut. Distanța dintre șine (ecartamentul) - aproximativ 60-80 cm, adaptată dimensiunilor galeriilor. Vagonetele - construite integral din lemn, cu roți cilindrice fără rebord (la rebordul roților se va ajunge abia în 1789, prin invenția engleză a lui William Jessop). Capacitate - 200-300 kg minereu per vagonet. Tracțiune - manuală (împinse de mineri) sau gravitațională (pante artificiale create în galerii). Transport zilnic - 50-100 vagonete per galerie, cu zeci de mineri lucrând în schimburi.
Adevărata revoluție tehnică a fost macazul de lemn - inventat tot la Brad-Barza, datat din anul 1600. Era prima soluție din istoria tehnică pentru schimbarea direcției unui vehicul pe șine. Componentele macazului - "acul" (Weichenzunge în germană) - șina mobilă care se mișcă lateral pentru a redirecționa vagonetul; "inima" (Herzstück) - intersecția fixă între cele două direcții posibile. Mecanismul - acționat manual prin pârghie, permitea distribuirea vagonetelor pe diferite galerii secundare. Era exact același principiu folosit în macazurile feroviare moderne - cu roate de oțel, sisteme electrice, controlate computerizat. Dar inventat acum 425 de ani de meșteri minieri români anonimi din Apuseni.
Comparația cronologică cu restul Europei este zdrobitoare. România - mina Brad-Barza - vagonete pe șine de lemn cu macaz: secolul XIV (atestare arheologică) și 1600 (macazul). Alsacia (Franța) - minele Leberthal: 1525 - vagoane cu roți metalice mici pe longrine de lemn. Germania - 1556 - geograful Georgius Agricola descrie tehnologia în "De re metallica" (lucrarea fundamentală a mineritului european), preluând tehnologia din Apusenii românești. Anglia - 1600 - prima cale ferată similară în mină (200 de ani după România). 1789 - William Jessop (Anglia) - prima roată cu rebord și șina edge-rail. 1825 - George Stephenson (Anglia) - prima locomotivă cu aburi pe cale ferată publică (Stockton-Darlington). 1830 - Liverpool-Manchester - prima cale ferată modernă din lume.
Concluzia istorică - tehnologia inventată de minerii din Brad-Barza în secolul XIV s-a răspândit prin Europa centrală și occidentală timp de 200-300 de ani, ajungând în Germania prin minerii sași din Transilvania (care făceau comerț cu Saxonia) și ulterior în Anglia. Drumul de la prăjinile de lemn ale minerilor din Apuseni la locomotiva Rocket a lui Stephenson a durat exact 500 de ani - dar fundamentul tehnic a fost pus de meșteri români anonimi care nu și-au lăsat numele în istorie.
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii inginer feroviar englez în 1830, să crezi că construiești prima cale ferată din lume între Liverpool și Manchester, să nu știi că tehnologia fundamentală - vehicul pe șine cu macaz - fusese inventată de minerii dintr-o țară pe care n-o cunoșteai (România) cu 500 de ani înainte - exact aceasta a fost ironia istorică a industriei feroviare mondiale care a dezvoltat tehnologii complexe pe baza unei invenții făcute în Munții Apuseni încă din Evul Mediu.
Recunoașterea internațională a venit târziu și incomplet. La sfârșitul secolului XIX, în timpul prospecțiilor etnografice prin Imperiul Austro-Ungar, cercetători germani au descoperit la Brad-Barza vagonete vechi încă funcționale, datate prin analiză dendrocronologică (analiza inelelor de creștere a lemnului) ca având mai mult de 500 de ani vechime. Câteva exemplare au fost achiziționate pentru muzeele tehnice germane. Cel mai important - vagonetul cu macaz din Brad-Barza, datat secolul XIV, expus oficial la Muzeul Căilor de Comunicație din Berlin (Deutsches Technikmuseum) cu eticheta "primul vehicul pe șine cu schimbător de cale din istoria tehnicii mondiale". Replici fidele au fost create pentru Muzeul Tehnic CFR din București și Muzeul Național Tehnic "Dimitrie Leonida" - secția Transporturi.
Mina Brad-Barza, locul unde s-a născut tehnologia feroviară a lumii, are o istorie tristă în România modernă. Exploatarea aurului a continuat neîntrerupt din secolele dacice până în 2006 - peste 2.000 de ani de minerit continuu. În epoca comunistă (1948-1989), Mina Barza a fost una dintre cele mai importante centrale aurifere ale României - 4.000 de mineri, producție anuală de 2-3 tone aur. După 1989, declin progresiv - management nonperformant, lipsă investiții, mafie a fierului vechi, închidere oficială în 2006. Galeriile - inundate. Echipamentele - jefuite. Astăzi - Mina Brad-Barza este un peisaj apocaliptic, cu dezavantaje selenare. Singurul lucru care a rămas - un vagonet vechi cu flori, așezat la o răscruce de drumuri, în memoria celor 2.000 de ani de minerit. Plus Muzeul Aurului din Brad - 1.300 exponate, unicul muzeu dedicat aurului din Europa.
Astăzi, când treci pe lângă galeriile abandonate ale minei de la Brad-Barza, cu intrările sigilate cu beton și plante crescute peste relicvele industriale ale unei zone care a definit istoria mineritului mondial timp de 2 milenii, e aproape imposibil să ne imaginăm că aici s-a născut tehnologia care a transformat lumea modernă, că minerii din Apuseni inventau vagonete cu macaz în secolul XIV când Europa Occidentală abia începea să folosească șinele de lemn, că George Stephenson construia 500 de ani mai târziu locomotiva pe baza unui principiu tehnic perfecționat de strămoșii noștri în întunericul galeriilor aurifere. Iar când vezi astăzi în Muzeul Tehnic din Berlin sau în Muzeul "Dimitrie Leonida" din București exponatul oficial al vagonetului de la Brad-Barza, înțelegi că această mică structură rustică de lemn nu este doar o relicvă minieră - este simbolul perfect al felului cum geniul popular românesc a creat fundamentele tehnologiilor mondiale, cum minerii anonimi din Munții Apuseni au inventat în secolul XIV ceea ce engleziii aveau să "redescopere" în secolul XIX, cum o țară cu 500 de ani de avans tehnic în transportul pe șine a sfârșit prin a fi privită ca o țară "în urmă" în industria feroviară modernă. Primul vehicul pe șine din istoria omenirii a fost românesc. Doar că nimeni nu a brevetat ideea, iar englezii au luat creditul oficial al revoluției feroviare. Iar minerii din Apuseni - cei care au inventat totul - au rămas anonimi în istorie, exact cum erau anonimi și în propriile lor galerii.