📖 Și noi am avut „Titanicul” nostru. Ce s-a întâmplat cu cea mai mare navă construită vreodată în România?
În anii ’70, România visa măreț. Fabrici uriașe răsăreau peste noapte, combinatele fumegau neîncetat, iar Nicolae Ceaușescu voia să demonstreze lumii că o țară mică din Est putea construi lucruri gigantice. Din acest vis al grandorii s-a născut și cea mai mare navă construită vreodată în România: petrolierul „Independența”. Un colos al mărilor, supranumit mai târziu „Titanicul românesc”.
În vara lui 1976, în docurile Șantierului Naval din Constanța, mii de muncitori lucrau zi și noapte. Blocuri uriașe de oțel erau sudate cu precizie, macaralele se mișcau continuu, iar zgomotul metalului răsuna până departe, spre mare. România construia ceva ce nu mai făcuse niciodată: un superpetrolier de 150.000 de tone deadweight, lung de peste 300 de metri, cât trei terenuri de fotbal puse cap la cap.
Nava era o minune tehnologică pentru acea epocă. Avea instalații moderne de navigație, sisteme automate de încărcare și descărcare și motoare uriașe care puteau împinge gigantul cu 16 noduri prin furtunile oceanelor. Pentru propaganda comunistă, „Independența” nu era doar o navă. Era dovada că România putea rivaliza cu marile puteri maritime ale lumii.
Ceremonia de lansare la apă, din 27 mai 1977, a fost grandioasă. Nicolae și Elena Ceaușescu au venit personal să boteze nava. Zeci de oficiali, camere de filmat și muncitori emoționați asistau la momentul solemn. Apoi, Elena Ceaușescu a aruncat tradiționala sticlă de șampanie spre bordaj.
Numai că sticla nu s-a spart.
A lovit metalul uriaș și a căzut în apă intactă.
În lumea marinarilor, acesta era unul dintre cele mai rele semne posibile. Mulți au amuțit. Alții au făcut imediat cruce. Nimeni nu îndrăznea să spună ceva cu voce tare, dar legenda „blestemului Independenței” se născuse chiar atunci.
În următorii doi ani, petrolierul a traversat mările lumii transportând cantități uriașe de țiței. Era mândria flotei comerciale românești. Când intra într-un port străin, oamenii întorceau capul după gigantul construit în România.
Dar în noaptea de 15 noiembrie 1979, destinul navei avea să se schimbe pentru totdeauna.
„Independența” se apropia de Strâmtoarea Bosfor, una dintre cele mai periculoase rute maritime din lume. Era încărcată cu aproximativ 95.000 de tone de țiței și urma să intre în Marea Neagră. Era întuneric, ceață și trafic intens. La ora 4:35 dimineața, echipajul a observat ceva teribil: cargoul grec „Evriali” venea direct spre ei.
A urmat impactul.
Nava grecească a lovit petrolierul românesc în plin, chiar în zona tancurilor cu petrol. În câteva secunde, marea s-a transformat într-un infern. Explozia a fost atât de puternică încât s-a auzit până pe malurile Istanbulului. Flăcări uriașe au cuprins petrolierul, iar cerul nopții s-a colorat într-un roșu apocaliptic.
Martorii spuneau că părea sfârșitul lumii.
Unii marinari au fost aruncați direct în mare de unda exploziei. Alții au rămas prinși în interiorul navei, fără nicio șansă de scăpare. Din cei 45 de membri ai echipajului, doar câțiva au supraviețuit. Restul au dispărut în incendiul care avea să ardă aproape o lună întreagă.
Petrolul revărsat pe apă alimenta continuu focul. Timp de 29 de zile, „Independența” a ars lângă Istanbul ca o torță gigantică plutitoare. Oamenii veneau pe mal să privească epava în flăcări. Ziarele străine scriau despre una dintre cele mai mari catastrofe maritime ale vremii. În România comunistă însă, tragedia a fost aproape ascunsă. Regimul nu voia ca simbolul măreției socialiste să fie asociat cu un dezastru.
În cele din urmă, colosul s-a frânt și s-a scufundat parțial în apele Mării Marmara. Din mândria flotei românești rămăseseră doar fiare contorsionate și amintirea unei tragedii cumplite.
Astăzi, puțini își mai amintesc de „Independența”. Dar povestea ei rămâne una dintre cele mai impresionante și tragice file din istoria industrială a României. O navă construită pentru a simboliza puterea unei țări și care a sfârșit asemenea Titanicului: în fl5ăcări, în întuneric și în legendă.