Un tractor la 9 minute. Povestea uzinei care a hrănit un regim și a murit odată cu el.
Totul a pornit dintr-o fabrică de avioane. Uzina din Brașov a fost construită în 1925 pentru a produce aeronave IAR — până când rușii au venit după război și au luat utilajele ca pradă de război. Comuniștii aveau nevoie urgentă de tractoare pentru colectivizarea agriculturii, așa că în 1946 ieșea pe poartă primul tractor românesc, botezat IAR 22. O fabrică de vise schimbată forțat în fabrică de necesitate.
La scurt timp după deschidere, la uzină lucrau 15.000 din cei 82.000 de locuitori ai Brașovului — jumătate din populația aptă de muncă a orașului. În 1963 intra în producție de serie celebrul U-650, tractorul cu patru roți și motor Diesel, destinat să execute majoritatea lucrărilor agricole — modelul care se mai vede și azi pe câmpurile României. Era mai mult decât o fabrică. Era un oraș în sine.
Tractoarele românești reprezentau pentru propaganda epocii dovada reușitei industrializării socialiste, una dintre cărțile de vizită ale regimului Ceaușescu în străinătate. Când dictatorul a vizitat uzina în noiembrie 1969, raportul oficial suna impresionant: un tractor la fiecare 9 minute. Ceaușescu perfectase și un acord cu șahul Iranului: în schimbul a 20.000 de tractoare anual, România primea petrol și bumbac. Diplomație de barter, cu tractorul drept monedă.
În 1986, uzina vindea tractoare de peste 500 de milioane de dolari, contribuind masiv la plata datoriei externe a României. Dar gloria era construită pe nisip. După execuția lui Ceaușescu, Iranul — supărat că prietenul regimului islamic fusese înlăturat — sistează orice schimb comercial, iar uzina pierde dintr-o dată 40% din export. În doar șase ani, producția scade de la 50.000 la 6.000 de tractoare. Prăbușire în cădere liberă.
În 2007 este declarat falimentul. Activele uzinei sunt cumpărate pentru 92 de milioane de euro de o firmă imobiliară, cu scopul de a dezvolta un proiect imobiliar. Muncitorii care fabricaseră un milion și jumătate de tractoare au sfârșit învinși. Documentația tehnică — un bun național — a dispărut, nimeni nu mai știe unde se află. Acolo unde odinioară răsuna fierul, azi se ridică betoane. Asta e tot ce a mai rămas din mândria industrială a României socialiste.