Nu era plantat doar pentru umbră. Bunicii aveau motive foarte practice.
În primul rând, nucul oferea răcoare în zilele fierbinți de vară. Coroana lui mare transforma curtea într-un loc plăcut pentru odihnă și pentru mesele în familie.
Apoi veneau nucile. Se păstrau luni întregi și erau o sursă importantă de hrană, mai ales iarna. Din ele se făceau cozonaci, prăjituri și multe alte preparate tradiționale.
Dar nucul era valoros și prin lemnul său, folosit pentru mobilă și obiecte de gospodărie care puteau rezista generații întregi.
Frunzele sale aveau și ele întrebuințări, iar oamenii observaseră că în jurul nucului apar mai puține buruieni și insecte.
Poate cel mai important lucru este că un nuc era plantat pentru viitor. Trăia zeci sau chiar sute de ani și rămânea martor la viața întregii familii.
De aceea, în satele românești de altădată, nucul nu era doar un pom. Era o parte din gospodărie.