În 1866, când Carol I a pus piciorul pe pământ românesc, țara nu avea niciun kilometru de cale ferată.
Nici unul.
Între București și Iași — capitala și cel mai important oraș din Moldova — nu exista nicio legătură feroviară. Cei doi plămâni ai țării nu comunicau între ei. Carol însuși scria tatălui său, în ianuarie 1868: „Numai printr-o linie ferată între București și Iași se va alipi în realitate Moldova de Muntenia și va dispărea orice tendință separatistă."
Nu era o viziune romantică.
Era un diagnostic rece, de inginer.
A pus imediat oamenii la treabă.
Dar drumul spre progres nu a fost niciodată drept în România.
Primul mare contract feroviar — 914 kilometri de linie între Roman și Vârciorova — a fost câștigat de un prusac pe nume Heinrich Strousberg, supranumit în epocă „regele căilor ferate din Europa." Contractul fusese redactat la Berlin, de partea germană, nu de funcționarii români. Prețul: 270.000 de franci pe kilometru, de câteva ori mai mult decât ofertele concurente respinse.
Când comisarul guvernului român a ajuns la Berlin să verifice lucrările, a descoperit că nota de plată fusese umflată cu 7,4 milioane de franci.
Banii de stat — dispăruți.
Strousberg — falimentat și arestat în Rusia.
Rușinea — aruncată asupra lui Carol.
Scandalul era atât de mare încât principele a anunțat că vrea să abdice.
A rămas. Și a continuat să construiască.
În 1880, a înființat Direcțiunea Generală CFR și a trecut rețeaua feroviară în proprietatea statului român.
Apoi a venit momentul care a pus România pe harta ingineriei mondiale.
La 14 septembrie 1895, Carol I inaugura la Cernavodă cel mai lung pod din Europa — 4.408 metri peste Dunăre, proiectat de inginerul Anghel Saligny în vârstă de doar 35 de ani.
Testul de rezistență s-a făcut în ziua inaugurării cu un convoi de 15 locomotive care au trecut cu 80 km/h.
Saligny nu a urmărit testul de pe mal.
S-a urcat cu echipa lui într-o șalupă și a așteptat sub pod.
A garantat cu viața lui că podul ține.
A ținut.
Și mai ține și azi.
La sfârșitul domniei lui Carol I, România avea 4.000 de kilometri de cale ferată.
80 de kilometri construiți în fiecare an, timp de 48 de ani.
Astăzi, 36% din rețeaua feroviară a României provine din acea epocă.
Trenurile circulă pe aceleași trasee.
Aproape cu aceleași viteze.
România de după 1989, în 33 de ani, a construit aproximativ 27 de kilometri de autostradă pe an.
Carol I, fără GPS, fără utilaje moderne, fără fonduri europene, cu o țară instabilă politic și fără tradiție inginerească — construia 80 de kilometri de cale ferată pe an.
De trei ori mai mult.
Acum 150 de ani.
Un german venit dintr-un castel din Sigmaringen a construit infrastructura pe care România trăiește și azi.
Noi încă ne certăm pe studiile de fezabilitate.