În istoria agriculturii românești există un capitol controversat - exportul masiv de fructe de calitate către piețele internaționale, în paralel cu cozile interminabile la magazinele alimentare din propria țară.
Mărul "Jonathan". Unul dintre cele mai exportate fructe ale României comuniste. Plus împreună cu soiul "Golden Delicious", reprezentau "aurul roșu și galben" al pomiculturii românești.
Soiurile au origini diferite. Jonathan este un măr roșu cu pulpă tare, ușor acrișor, originar din SUA. Plus Golden Delicious este un soi nord-american creat la sfârșitul secolului XIX, cu fructe galbene-aurii, dulci și aromate.
Pentru un copil român al anilor '80, vederea unei lăzi de mere Jonathan în piață era un eveniment - majoritatea recoltei nici nu ajungea în magazinele românești, mergând direct la export pentru a aduce valută statului.
Pomicultura românească are tradiții vechi. La Voinești, în județul Dâmbovița, încă din perioada interbelică existau peste 150 de hectare cultivate cu măr. Plus zona era recunoscută pentru calitatea fructelor.
Regimul comunist a investit masiv în pomicultură. În 1950, la Voinești a fost înființată o stațiune de cercetare. Plus suprafața totală cultivată cu măr a depășit 600 de hectare doar în această zonă.
La stațiunea de cercetare s-au obținut soiuri românești originale. "Frumosul de Voinești" și "Deliciosul de Voinești" - mere create special pentru condițiile climatice ale României. Plus soiuri de păr precum "Timpuriul de Dâmbovița".
Pe lângă Voinești, alte zone pomicole importante erau Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mehedinți, Vâlcea, Argeș. Plus zonele de deal din întreaga țară unde clima permitea cultivarea mărului.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un țăran român din zona Voineștiului sau Bistriței, să muncești sezon după sezon la livezile colectivizate de stat - știind că aproape toate fructele pe care le culegeai cu mâna ta urmau să plece direct la export, în timp ce copiii tăi rareori vedeau un măr de calitate în propria casă.
Regimul comunist al lui Ceaușescu a trecut mărul și fructele în general la capitolul "mărfuri exportabile". Plus România devenea sursă de vitamine pentru alte state, în timp ce propriii cetățeni stăteau la coadă la rafturile goale.
Din livezile deja colectivizate, cantități uriașe de fructe erau duse direct pe piața internațională. Plus erau transformate în valută forte, esențială pentru statul român.
Contextul era acela al stingerii datoriei externe - obsesia de căpătâi a lui Ceaușescu. Plus la achitarea acestei datorii au contribuit decisiv și merele de la Voinești, Bistrița și celelalte zone pomicole.
Tot pomicultura aducea o parte importantă din valuta forte intrată în țară. Plus, conform unor surse, "75-80% din producția de fructe mergea spre export, fiindcă prețurile erau convenabile" pe piețele internaționale.
Pomicultura românească era condusă de specialiști competenți. Ilarie Isac, fost ministru-adjunct la Ministerul Agriculturii pentru horticultură, a coordonat dezvoltarea pomiculturii românești. Plus a făcut din ea un sector performant.
Au fost create zeci de stațiuni și pepiniere. Plantate noi livezi pe pantele dealurilor terasate cu buldozere. Plus pomicultura colectivizată dădea rezultate impresionante pe hectare întregi.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un țăran român dintr-un sat de pomicultori, să vezi camionele de stat pline cu mere Jonathan plecând spre vama de la Curtici sau spre porturile dunărene - știind că merele tale, sortate cu grijă, vor ajunge într-un supermarket din München sau Helsinki, în timp ce propriii tăi copii fac la școală gustarea fără măr?
Destinațiile exportului erau variate. Cel mai mare client era URSS - milioane de tone de mere românești ajungeau în magazinele sovietice. Plus mărul de calitate "Jonathan" și "Golden Delicious" lua drumul Moscovei, Leningradului, Kievului.
Și Germania de Vest era o piață importantă. Merele românești apreciate, ambalate în lăzi de lemn cu inscripția "Made in Romania", ajungeau în supermarketurile vest-germane. Plus aduceau valută în mărci ferme, foarte căutate de statul român.
Finlanda, țările scandinave, alte țări occidentale erau și ele clienți pentru merele românești. Plus ele apreciau calitatea excelentă și prețul competitiv.
Cluj-ul comunist a fost un alt centru important. Conform mărturiilor, judeţul Cluj exporta berbeci şi tauri în țările arabe. Plus mere - "din Rusia până în Finlanda", după cum spunea fostul director al Direcției Agricole din Cluj.
În paralel cu această abundență de export, viața românilor era dramatică. La începutul anilor '80, raționalizarea alimentelor era completă. Plus pâinea, făina, carnea, zahărul, uleiul, ouăle, laptele erau date cu cartelă, în cantități minime.
Românii stăteau ore în șir la cozi pentru produse de bază. Plus în case, iarna, temperatura maximă din calorifere nu depășea 14 grade.
Salamul cu soia, "tacâmurile" și "adidașii" (denumiri ironice pentru picioarele și labe de pui) erau singurele delicatese accesibile. Plus în acest context de mizerie, exportul masiv de mere de calitate părea o crimă morală.
Românii care lucrau în livezi luau pe ascuns câte un măr "din producție". Plus colegii lor de la fabrică sau de la birou primeau aceste mere cu uimire și recunoștință - erau, pentru ei, fructe rare.
Schimbarea radicală a venit după Revoluția din decembrie 1989. Plus, paradoxal, declinul pomiculturii românești a început imediat.
Multe livezi înființate în anii comunismului - pe pantele dealurilor terasate de buldozere - au fost abandonate. Plus tăiate, lăsate în paragină, neîngrijite.
Pomicultura românească a cunoscut un regres dramatic. Plus cantitățile au scăzut spectaculos față de perioada comunistă.
Astăzi, paradoxal, România importă mere. În 2017, am importat mere în valoare de peste 40 de milioane de euro - cele mai multe de la polonezi. Plus Polonia a devenit cel mai mare producător european de mere.
Polonia a investit masiv în pomicultură în urmă cu 20 de ani, folosind fonduri europene pentru livezi moderne, depozite, linii de sortare. Plus astăzi domină piața europeană.
În România, depozitele lipsesc aproape complet. La Voinești există celule frigorifice cu atmosferă controlată, dar capacitatea este de doar 3.000 de tone, față de o producție anuală de 10.000 de tone. Plus o sub-capacitate cronică care obligă producătorii să vândă imediat, la prețuri mici.
Voinești-ul, considerat astăzi "patria merelor din România", produce anual circa 10.000 de tone. Plus mult față de alte zone, dar prea puțin pentru consumul intern - care nu este acoperit nici măcar în proporție de 2% din producția națională.
Paradoxal, în urmă cu câțiva ani, copiii din școlile din Voinești - din satul cu cea mai veche tradiție de cultivare a mărului din România - primeau mere din Polonia la gustarea oferită gratuit de stat. Plus o ironie cumplită a istoriei agriculturii românești.
Astăzi, în supermarketurile românești, găsești mai des mere din Polonia, Italia, Olanda, chiar și din Chile - la prețuri uneori duble față de cele românești. Plus deși climatul și tradiția României sunt excelente pentru pomicultură.
Astăzi, când vezi în supermarket mere poloneze sau chiliene la prețuri de 7-10 lei kilogramul, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu 40 de ani, livezile românești de la Voinești și Bistrița produceau anual zeci de mii de tone de mere Jonathan și Golden Delicious - exportate cu sucul lor în țări întregi.
Iar când te gândești că strămoșii noștri imediati - generația care a muncit la livezi în anii '70-'80 - culegeau mere de calitate pentru a fi exportate în URSS, Germania de Vest și Finlanda, în timp ce propriii lor copii rareori vedeau un măr bun la magazin - înțelegi paradoxul cumplit al economiei comuniste, în care propriul popor era ținut departe de propriile sale bunuri de calitate, pentru ca regimul să-și plătească datoria externă.
Una dintre cele mai importante surse de valută ale comunismului românesc - exportul masiv de mere Jonathan, Golden Delicious, "Frumosul de Voinești" și "Deliciosul de Voinești" din livezile colectivizate din zona Voinești-Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Cluj, sortate cu grijă și trimise în URSS, Germania de Vest și Finlanda pentru a aduce valută forte la stingerea datoriei externe a lui Ceaușescu, în paralel cu cozile interminabile la magazinele alimentare ale propriilor români, urmată după 1989 de declinul total al pomiculturii românești și de paradoxul de a importa astăzi mere din Polonia - dovada că o industrie agricolă construită cu sudoare în 40 de ani poate fi distrusă în 5, atunci când priorităților unei națiuni nu mai includ ce mănâncă proprii ei copii.