Înainte să arăți cu degetul spre cineva, uită-te puțin la tine.
E foarte ușor să judeci, să vorbești, să critici sau să râzi de viața altuia, mai ales când nu trăiești tu durerile lui. Oamenii văd doar ce le convine: o reacție, o greșeală, o perioadă mai urâtă… dar nimeni nu știe câte lupte duce un om în liniște.
Trăim într-o lume în care mulți se cred perfecți doar pentru că ascund mai bine ceea ce sunt. Dar caracterul unui om nu se vede în cât de frumos vorbește despre el însuși, ci în felul în care îi tratează pe ceilalți atunci când nu au nimic de câștigat.
Nu există om fără defecte. Absolut nimeni.
Unii doar au tupeul să vorbească despre viața altora ca să nu fie nevoiți să și-o privească pe a lor. Și e trist. Pentru că maturitatea nu înseamnă să găsești vina în toți, ci să ai suficientă minte și suficientă clasă încât să nu te hrănești din greșelile altora.
Am învățat că oamenii care bârfesc mult, judecă mult și critică nonstop sunt, de multe ori, cei mai nemulțumiți de ei înșiși. Un om împăcat cu viața lui nu simte nevoia să dărâme pe nimeni ca să se simtă mai sus.
Așa că înainte de a comenta viața cuiva, vezi-ți propriile răni, propriile greșeli și propriul comportament. Pentru că perfecțiunea există doar în mintea celor care nu au curajul să se analizeze singuri.
Și încă ceva:
nu tot ce e tăcut e slab, nu tot ce iartă e prost și nu tot ce tace nu vede. Uneori oamenii aleg să nu răspundă pentru că au depășit nivelul unor discuții mici.
Respectul, bunul simț și liniștea valorează mai mult decât orice bârfă de moment.