În folclorul urban al Bucureștiului există un loc care îmbină istoria reală cu legendele cele mai întunecate ale capitalei - Mănăstirea Chiajna.
Mănăstirea Chiajna. Ruinele unei biserici neterminate. Plus unul dintre cele mai bântuite locuri din folclorul bucureștean.
Se află la marginea Bucureștiului, lângă cartierul Giulești-Sârbi. Plus aruncată într-o câmpie ce nu pare să fi cunoscut picior de om, lângă o groapă de gunoi care oferă locului un miros specific.
Pentru un bucureștean care se aventurează pentru prima dată să vadă Mănăstirea Chiajna - traversând cimitirul vechi care o înconjoară, ajungând la ruinele cu pereți groși și ferestre goale - primul gând este unul de neliniște profundă, ca și cum un loc rău și-ar fi păstrat memoria peste secole.
Construcția mănăstirii a început în vremea domnitorului Alexandru Vodă Ipsilanti (1774-1782). Plus a fost dusă mai departe și finalizată de fanariotul Nicolae Mavrogheni (1786-1790).
Lăcașul a fost construit pe stilul tradițional ortodox. Plus cu ziduri groase, ferestre înalte, turla centrală.
Pentru epoca respectivă, era o realizare arhitecturală importantă. Plus avea să fie una dintre marile mănăstiri ale Bucureștiului.
Soarta nu a fost însă favorabilă. Înainte ca mănăstirea să fie sfințită oficial, a venit asediul otomanilor. Plus turcii au început bombardamentul zonei.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna, pentru sătenii din împrejurimile Bucureștiului secolului XVIII, să te refugiezi într-o mănăstire neterminată cu speranța că Dumnezeu te va apăra de tunurile turcilor - știind că, dacă mănăstirea cădea, însăși viața comunității tale era în primejdie.
Versiunea cea mai răspândită a legendei spune că, în timpul asediului otoman, oamenii din satele din jur s-au refugiat în mănăstire. Plus când turcii au început bombardamentul, sătenii au luat o decizie disperată.
O parte dintre săteni au urcat în clopotniță. Au coborât clopotul cel mare al mănăstirii. Plus l-au aruncat în apele Dâmboviței pentru a nu fi profanat de invadatori.
"Mare păcat s-a făcut atunci!" - spun bătrânii locului până astăzi. Plus se crede că tocmai acest act a adus blestemul asupra mănăstirii și asupra întregii zone.
De atunci, conform legendei, clopotul bate din fundul apei. Plus cheamă cei morți și înghețează sângele celor vii.
Altă variantă, mai prozaică, susține că clopotul a fost dezgropat după lupte. De o familie din sat. Plus vândut pe o sumă mare.
Nici în această versiune locul nu a scăpat de blestem. Familia respectivă a cunoscut doar nenorociri de atunci. Plus o legendă a vinovăției lăsată ca avertizare pentru generații.
Câteva înregistrări audio cu "sunetele clopotului" au circulat pe internet de-a lungul anilor. Plus fără a fi luate vreodată în serios de specialiști.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un copil din Giulești-Sârbi al anilor '60, să crești cu poveștile despre clopotul din Dâmbovița care bate noaptea - să nu îndrăznești niciodată să treci pe lângă ruine după apusul soarelui - știind că, dacă vei auzi clopotul, atunci ești unul dintre cei chemați?
Reputația de loc bântuit a mănăstirii s-a clădit însă nu doar pe spusele bătrânilor. Plus și pe evenimente concrete care au șocat zona în secolul XX.
În anul 1967, în apropierea zidurilor mănăstirii a fost găsit cadavrul unui adolescent. Plus îmbrăcat într-un costum bleumarin, cel mai probabil o uniformă școlară.
Tânărul a fost identificat ulterior ca un anume Chiriță Dumitru, adolescent de 16-17 ani. În buzunar avea un bilet de tren emis de CFR Titu. Plus crima a fost investigată de poliție, dar a rămas un mister.
Se spune că adolescentul a fost lovit cu capul de un corp dur, asemănător pereților. Plus elementele întăresc ideea de crimă misterioasă.
Cazul a fost documentat în presa locală. Plus a alimentat suplimentar legendele despre locul blestemat.
Altă legendă a locului este aceea a umbrelor care apar pe pereții exteriori. Locuitori sau vizitatori afirmă că, uneori, observă siluete. Plus apariții de fantome sau umbre umane care se profilează în lumina slabă sau la apus.
Există și o legendă a chipului ce ar fi răsărit pe peretele drept al ruinei. Plus trecătorii spun că acesta ar reprezenta-o pe Ancuța, fiica doamnei Chiajna.
Conform legendei, Ancuța a fost asasinată la ordinul mamei sale. Plus din cauza faptului că s-a căsătorit cu un tânăr alături de care trăia o adevărată poveste de iubire.
Doamna Chiajna - una dintre cele mai temute figuri ale istoriei medievale românești, nepoata lui Petru Rareș, soția lui Mircea Ciobanul - rămâne legată de această mănăstire prin nume. Plus deși istoria reală a construcției datează din vremea fanarioților.
Lăcașul nu a fost niciodată sfințit oficial. Plus a rămas, timp de secole, o ruină părăsită în câmp.
În perioada comunistă, mănăstirea a fost abandonată complet. Plus a devenit un loc de "explorare" pentru tinerii curioși.
În anii '90-2000, locul a devenit popular printre amatorii de senzații tari, fotografii de călătorie. Plus parazonamali.
Astăzi, ruinele Mănăstirii Chiajna sunt una dintre cele mai fotografiate "locații bântuite" din România. Plus apar regulat în topurile celor mai misterioase locuri ale capitalei.
Investigatorii fenomenelor paranormale au făcut acolo, de-a lungul anilor, multiple "expediții". Plus cu echipamente de înregistrare audio-video pentru a documenta presupusele fenomene.
Nu există, însă, nicio dovadă științifică a unor fenomene paranormale. Plus dar legendele continuă să fie cultivate de localnici și de pasionații de mister.
Pentru orașul București, Mănăstirea Chiajna este un simbol al folclorului urban. Plus o ruină care a supraviețuit prin legende mai mult decât prin valoare arhitecturală.
Astăzi, când visitezi locul în plină zi, vezi doar ruinele unei biserici neterminate, lângă o groapă de gunoi și un cimitir vechi. Plus dar atmosfera locului rămâne încărcată de istorie și de povești.
Astăzi, când treci cu mașina prin Giulești-Sârbi și vezi de departe ruinele mănăstirii pe câmpul plin de buruieni, e greu să ne imaginăm că, în urmă cu peste 250 de ani, aici se construia una dintre marile mănăstiri ale Bucureștiului - care a fost bombardată de otomani înainte de a fi sfințită, lăsând în urmă doar legende și fantome.
Iar când te gândești că Mănăstirea Chiajna - construită sub fanarioți, niciodată sfințită, bombardată de otomani, cu clopotul aruncat în Dâmbovița și apoi furat și vândut de o familie, cu fantome care încă apar pe pereți și cu morți misterioase nedezlegate timp de decenii - rămâne unul dintre cele mai bântuite locuri ale folclorului urban românesc - înțelegi că, în istoria orașelor, anumite locuri își păstrează memoria mult dincolo de viața fizică a clădirilor.
Cel mai bântuit loc al folclorului urban bucureștean - Mănăstirea Chiajna de la marginea Bucureștiului lângă Giulești-Sârbi, începută sub domnia lui Alexandru Vodă Ipsilanti (1774-1782) și continuată de fanariotul Nicolae Mavrogheni (1786-1790), niciodată sfințită oficial pentru că a fost bombardată de otomani înainte de inaugurare, cu legenda clopotului aruncat în Dâmbovița de săteni speriați (sau dezgropat și furat de o familie care a cunoscut doar nenorociri), cu cazul real din 1967 al adolescentului Chiriță Dumitru găsit mort lângă ruine, cu legenda chipului Ancuței (fiica doamnei Chiajna asasinată de propria mamă) pe peretele drept al ruinei, cu umbrele care apar pe ziduri și sunetele de clopot care se aud din fundul Dâmboviței - dovata că, în folclorul urban, anumite locuri se hrănesc decenii din legendele dramatice care le înconjoară, devenind muzee vii ale fricii colective.