La sfârșitul secolului al XIX-lea, vinul de Drăgășani se vindea în toate restaurantele mari din Berlin, iar la Expoziția de la Paris din 1887, Tămâioasa Românească lua medalia de aur, umilind vinuri franțuzești pe propriul lor teritoriu.
Pe dealurile din Oltenia, de-a lungul râului Olt, există o podgorie cu rădăcini care merg mai adânc decât orice document scris. Săpăturile arheologice din zona Drăgășaniului au scos la iveală urme de așezări din paleolitic, neolitic și epoca bronzului. Vița sălbatică era prezentă aici încă din anul 7.000 î.Hr., iar geto-dacii cultivau strugurii cu secole înaintea cuceririi romane.
Orașul Drăgășani s-a născut pe locul fostului castru roman Rusidava, pe drumul dintre Sucidava și Arutela de la Călimănești. Romanii au extins plantațiile, au adus noi soiuri și tehnici de îngrijire. Dar viticultura nu a încetat niciodată pe aceste meleaguri, nici în perioada migrației popoarelor, nici în secolele de stăpânire otomană.
Specializarea viticolă a zonei apare documentar pentru prima dată în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, între 1386 și 1418. De-a lungul timpului, viile de la Drăgășani au fost stăpânite de voievozi, boieri, răzeși și mănăstiri. Zona își câștigase supranumele de "podgoria voievodală a banilor Olteniei".
Până la invazia filoxerei, vinurile de Drăgășani se obțineau exclusiv din soiuri autohtone. Gordan, Braghină, Crâmpoșie și Tămâioasa Românească. O veche zicală spunea totul despre rețeta locului: "Crâmpoșia dă tăria, Braghina face spumă, Gordanul umple butea, iar Tămâioasa dă aroma."
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna un tulburel de Drăgășani făcut din patru soiuri culese împreună, cu o tărie de 9-10 grade, servit rece din butoiul de stejar. Era un vin care nu mai există nicăieri în lume.
În 1867, la Drăgășani a fost adus pentru prima dată în România soiul Cabernet Sauvignon. Douăzeci de ani mai târziu, la Expoziția de la Paris din 1887, un vin de Tămâioasă Românească din Drăgășani a luat marea medalie de aur. La concursul internațional de vinuri de la Bordeaux, în 1898, vinurile din Drăgășani au câștigat diploma de onoare.
Peisajul colinar al zonei aduce cu cel al Toscanei. Dealuri vălurite cu văi abrupte, parcele de vie intercalate cu pâlcuri de pădure, drumuri care șerpuiesc pe culmile dealurilor. Nu e întâmplător că publicația britanică The Guardian a numit Drăgășaniul "Toscana României".
Dar la sfârșitul secolului al XIX-lea, dezastrul a lovit. Filoxera, insecta microscopică adusă din America, a atacat viile din Fumureni, Mamu, Susani, Lungeșți, Ștefănești, distrugând aproape în totalitate podgoria. Se încheia etapa viticulturii prefiloxerice. Via Bărăția, care aparținuse pe vremuri domnitorului Matei Basarab, a fost prima replantată în 1895 cu vițe altoite aduse din străinătate.
Te-ai întrebat vreodată de ce soiurile vechi Gordan și Braghină au dispărut aproape complet din podgoriile românești? Filoxera a distrus nu doar plantații, ci tradiții viticole vechi de secole, iar refacerea nu a mai putut reda niciodată exact aceleași arome.
În 1936 a fost înființată Stațiunea Experimentală de Viticultură și Oenologie Drăgășani, prima de acest tip din România alături de cea de la Odobești. Profesorul I.C. Teodorescu a publicat atunci prima lucrare monografică despre podgorie și i-a donat stațiunii biblioteca personală de 2.392 de volume.
Cercetătorii de la Drăgășani au creat soiuri noi care poartă amprenta locului. Crâmpoșia Selecționată, Negru de Drăgășani, Novac. Până în perioada 1981-1985 au fost înființate 615 hectare de plantații noi în podgorie. Peste 60 de soiuri au fost cultivate în timp la Drăgășani, dar doar o treime au supraviețuit diferitelor etape ale viticulturii.
Astăzi, producătorii români au început să renunțe la soiurile franțuzești și să se orienteze din nou către soiurile autohtone. Crame precum Avincis, Știrbey sau Casa Isărescu au câștigat premii internaționale cu vinuri din soiuri care cresc doar aici, la Drăgășani. Crâmpoșia Aromată, recent omologată, promite să scrie un capitol nou în istoria podgoriei.
Iar când stai pe dealurile de la Drăgășani și privești rândurile de viță care coboară spre Valea Oltului, exact cum le-au privit dacii, romanii, voievozii și podgorenii din toate epocile, înțelegi că unele lucruri în România au rezistat tuturor catastrofelor. Filoxera a distrus plantațiile, dar nu a putut distruge pământul. Și pe acest pământ, vița de vie crește de peste două mii de ani fără întrerupere.