Omul care aprindea felinarele orașului
„În fiecare seară mergea kilometri întregi cu o scară și o lampă. Dacă el nu își făcea treaba, orașul rămânea în întuneric.”
Astăzi este suficient să apăsăm un întrerupător pentru a avea lumină. Însă timp de zeci și chiar sute de ani, iluminatul stradal depindea de o persoană care străbătea orașul în fiecare seară: aprinzătorul de felinare.
Era o meserie respectată, dar și obositoare, iar existența ei a fost esențială pentru viața urbană înainte de apariția electricității.
Cum arăta orașul înainte de iluminatul electric?
Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea orașelor românești erau iluminate cu felinare alimentate cu ulei, petrol lampant sau gaz.
După apus, străzile deveneau periculoase. Întunericul favoriza accidentele, furturile și atacurile. De aceea, autoritățile au început să instaleze felinare pe principalele artere urbane.
Dar acestea nu se aprindeau singure.
Omul cu scara și lampa
În fiecare seară, aprinzătorul de felinare pornea pe traseul său.
Purta de obicei:
o scară de lemn;
o lampă sau o torță;
un recipient cu combustibil;
unelte pentru curățarea geamurilor și fitilelor.
Ajungea la fiecare felinar, urca pe scară, deschidea carcasa și aprindea manual flacăra.
Apoi mergea la următorul.
Și la următorul.
În orașele mai mari putea avea de aprins câteva sute de felinare într-o singură seară.
O muncă făcută indiferent de vreme
Nu conta dacă ploua, ningea sau bătea vântul.
Felinarele trebuiau aprinse.
În timpul furtunilor, flacăra se stingea uneori și trebuia reaprinsă. Iarna, aprinzătorii mergeau prin zăpadă și viscol pentru ca străzile să nu rămână în beznă.
Dimineața, mulți dintre ei făceau traseul invers pentru a stinge luminile și a verifica instalațiile.
Primele orașe românești iluminate
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, orașe precum București, Iași, Galați și Brăila au început să dezvolte sisteme moderne de iluminat public.
Bucureștiul a devenit celebru în Europa pentru iluminatul cu petrol lampant, fiind printre primele capitale care au adoptat această tehnologie la scară largă.
În spatele acestei realizări se aflau însă sute de oameni care aprindeau manual fiecare lampă.
Dispariția meseriei
La începutul secolului XX, electricitatea a început să înlocuiască treptat iluminatul cu gaz și petrol.
Noile becuri puteau fi controlate centralizat, iar necesitatea aprinderii manuale a dispărut.
În doar câteva decenii, aprinzătorii de felinare au devenit o amintire.
Meseria care fusese indispensabilă pentru funcționarea orașelor moderne a dispărut aproape complet.
O figură uitată a orașului de altădată
Astăzi, puțini își mai amintesc de omul care, seară de seară, aducea lumina pe străzile orașului.
Pentru locuitorii de acum o sută de ani, apariția lui era semnul că ziua s-a încheiat. Pe măsură ce flăcările începeau să lumineze ulițele și piețele, orașul intra într-o nouă etapă a vieții sale nocturne.
Iar deși meseria a dispărut de mult, imaginea omului cu scara pe umăr și lampa în mână rămâne una dintre cele mai pitorești și mai puțin cunoscute pagini din istoria urbană a României.