Timp de aproape 50 de ani, Prutul fusese una dintre cele mai impermeabile granițe din Europa. Stalin trasase linia în 1940 și nimeni nu o mai trecuse liber de atunci. Familii întregi fuseseră despărțite. Frați care nu se mai văzuseră din tinerețe trăiau la 20 de kilometri unul de altul dar nu se puteau întâlni.
Căderea comunismului a deschis o fereastră. Pe 6 mai 1990, organizațiile civice din România și din Republica Moldova au organizat ceea ce avea să rămână în istorie ca Podul de Flori. Ideea era simplă: oamenii de pe cele două maluri ale Prutului să se întâlnească la mijlocul podului de la Ungheni și să-și dea flori.
Realitatea a depășit orice așteptare. Sute de mii de oameni au venit din ambele părți. Drumurile spre Ungheni erau blocate de coloane de autocare, mașini și oameni care mergeau pe jos. De pe malul românesc veneau din Iași, din Botoșani, din Vaslui. De pe malul moldovenesc, din Chișinău, din Bălți, din Cahul.
Doar cei care au stat pe Podul de la Ungheni în acea zi pot înțelege cu adevărat ce a fost. Oameni care nu se cunoșteau se îmbrățișau plângând. Bătrâni care nu-și mai văzuseră rudele din 1940 își căutau frații în mulțime. Copii care nu știuseră că au verișori dincolo de Prut își dădeau mâna pentru prima oară.
Florile erau peste tot. Lalele, garoafe, trandafiri, flori de câmp. Se ofereau străinilor ca și cum ar fi fost rude. Steagurile tricolore, identice pe ambele maluri, fluturau împreună pentru prima dată în jumătate de secol.
Momentul era încărcat de speranța reunificării. În 1990, mulți credeau că unirea este iminentă. Că Prutul va deveni un râu intern, nu o graniță. Că cei despărțiți de Stalin se vor reuni așa cum se reunificaseră germanii cu câteva luni înainte.
Te-ai întrebat vreodată de ce momentul Podului de Flori nu a dus niciodată la unirea pe care toți o sperau în acea zi de mai? De ce emoția a rămas doar emoție, iar granița a rămas graniță?
Răspunsurile sunt complexe și dureroase. Interese geopolitice, influența Moscovei, identitatea moldovenească construită în 50 de ani de sovietism, diferențele economice care s-au adâncit. Poduri de flori s-au mai organizat, dar niciodată cu intensitatea celui din 1990.
Astăzi, Prutul este graniță externă a Uniunii Europene. Trecerea se face cu pașaport și viză pentru moldoveni. Drumul de la Iași la Chișinău durează ore din cauza controlului de frontieră. Iar când treci podul de la Ungheni și te gândești că în 1990 sute de mii de oameni au trecut aici fără niciun act, doar cu flori în mână și cu lacrimi pe obraz, realizezi că a existat un moment în care istoria a oferit o șansă. România și Moldova nu au luat-o. Și nimeni nu știe dacă va mai veni alta.