CÂND DEVII MAI CONȘTIENT, ÎNCEPI SĂ SIMȚI MAI MULT. DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ TREBUIE SĂ ABSORBI TOT.
Glanda pineală este asociată, în multe tradiții spirituale, cu percepția interioară, intuiția și capacitatea omului de a vedea dincolo de aparențe. Biologic, lucrurile sunt mai simple și mai concrete. Spiritual însă, imaginea ei poate deveni simbolul unei conștiințe care se trezește.
Pe măsură ce devii mai atent la tine, începi inevitabil să îi percepi mai bine și pe ceilalți. Observi tonul unei voci, tensiunea dintr-un gest, contradicția dintre ceea ce omul spune și ceea ce transmite prin comportament. Simți frica, frustrarea, neliniștea, uneori chiar înainte ca celălalt să le poată pune în cuvinte.
Nu pentru că ai devenit vreun radar paranormal, ci pentru că sensibilitatea și discernământul tău s-au rafinat.
Problema apare atunci când confunzi sensibilitatea cu obligația de a prelua tot ceea ce există în jurul tău.
Nu orice om care suferă trebuie salvat de tine. Nu orice tensiune trebuie absorbită. Nu orice om care intră în spațiul tău interior are dreptul să rămână acolo.
Aici începe adevărata protecție energetică: limita.
Poți numi acest spațiu aură, câmp personal, prezență sau pur și simplu integritate interioară. Numele contează mai puțin. Important este să înțelegi că energia ta trebuie administrată cu discernământ.
Nu te protejezi construind ziduri împotriva lumii, ci devenind suficient de stabil încât lumea să nu te mai destabilizeze la fiecare întâlnire.
Și există o diferență enormă între a radia și a te risipi.
Poți fi lumină pentru ceilalți fără să devii combustibilul lor. Poți ajuta fără să te golești. Poți iubi fără să permiți oricui acces nelimitat la tine. Poți sluji fără să te sacrifici inutil.
Pentru mine, sursa acestei energii nu este un „Univers” abstract și nici vreun rezervor cosmic impersonal. Sursa este Dumnezeu. Dar faptul că Sursa este infinită nu înseamnă că organismul, psihicul și resursele tale sunt infinite. Dumnezeu îți dă viață, putere, inspirație și posibilitatea de a te ridica, dar îți cere și responsabilitate față de ceea ce ai primit.
De aceea există un timp pentru a da și un timp pentru a primi. Un timp pentru ceilalți și un timp pentru tine. Un timp pentru acțiune și un timp pentru retragere.
Dacă oferi permanent dintr-un rezervor aproape gol, nu devii mai spiritual. Devii epuizat. Iar omul epuizat începe să confunde sacrificiul cu iubirea și secătuirea cu virtutea.
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă. Tu trebuie să înveți să primești, să păstrezi, să hrănești și să distribui ceea ce ai primit.
Adevărata stare de echilibru nu apare atunci când totul în jurul tău devine perfect. Probabil că am aștepta mult și bine, cunoscând omenirea. Ea apare atunci când începi să fii bine așezat în tine. Când nu mai depinzi permanent de exterior pentru pace. Când nu mai ceri oamenilor să fie lumină pentru tine înainte ca tu însuți să aprinzi lumina înăuntru.
Atunci nu mai alergi după energie. O porți.
Nu mai cerșești armonie. O creezi. Nu mai absorbi tot ceea ce întâlnești. Discerni.
Și poate că aceasta este adevărata „aură puternică”: nu ceva spectaculos care se întinde pe kilometri, ci prezența unui om care știe cine este, unde începe și unde se termină, ce primește, ce oferă și, mai ales, din ce Sursă se hrănește.
Ai grijă de energia ta. Nu din egocentrism, ci din responsabilitate.