Cum au reușit inginerii români să transforme o hidrocentrală din 1900 într-o centrală care a funcționat 100 de ani - de la epoca calului și căruței până în era internetului, alimentând Uzinele de Fier din Hunedoara.
În valea Govâjdiei, la 10 kilometri de Hunedoara, se ridica la începutul secolului XX cea mai sofisticată realizare tehnică din Ardeal: hidrocentrala de la Cățănaș. Construită în 1900 și pusă în funcțiune în 1910, aceasta era "perla inginerească" a Imperiului Austro-Ungar din Transilvania.
Turbinele Voith fabricate în 1909 la Sankt Pölten, Austria, puneau în funcțiune două generatoare cu o putere instalată de 500 KW. Pentru epoca respectivă, era o realizare extraordinară - hidrocentrala putea alimenta cu energie electrică întreaga zonă industrială a Hunedoarei.
Sistemul tehnic era impresionant pentru 1900. O conductă din beton cu diametrul de un metru și lungimea de 4.370 metri transporta apa de la barajul de pe Govâjdia la turbine. Diferența de nivel de 78 metri asigura un debit de 820 litri pe secundă, suficient pentru a produce energie constantă.
Barajul din apropierea Furnalului din Govâjdia și stația electrică de la Cățănaș erau legate printr-această aducțiune de beton - cea mai lungă din România pentru acea perioadă. Curentul electric era transportat la uzinele din Hunedoara și Ghelari cu o tensiune de 5.250 Volți.
Miracolul ingineresc a venit după 1918, când teritoriul a trecut sub administrația română. Inginerii români au preluat și întreținut această capodoperă austriacă, transformând-o într-o centrală de o longevitate excepțională.
Timp de un secol întreg, de la 1900 la 2000, hidrocentrala a funcționat fără întreruperi majore. A alimentat cu energie Uzinele de Fier din Hunedoara în perioada interbelică, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în epoca comunistă și chiar în primii ani după 1989.
Tehnologia austriacă din 1909 s-a dovedit atât de robustă încât a rezistat tuturor schimbărilor politice și sociale. Turbinele Voith au lucrat prin două războaie mondiale, prin cinci regimuri politice diferite, prin industrializarea forțată și prin tranziția la economia de piață.
În 1928, inginerul Constantin Lazu descria cu mândrie în monografia "Minele și Uzinele siderurgice ale Hunedoarei" performanțele acestei hidrocentrale care alimenta nu doar uzinele, ci și satele din împrejurimi. Era singurul sistem electric modern din întreaga zonă.
Te-ai întrebat vreodată cum arăta să lucrezi cu tehnologie din 1909 în anul 2000? Ultimii operatori de la Cățănaș manipulau în era computerelor aceleași turbine pe care le porniseră muncitorii din epoca Franz Joseph.
Astăzi, ruinele hidrocentralei zac abandonate în pădurile din Hunedoara. Conducta de beton de 4,4 kilometri, barajul centenar și turbinele Voith sunt martorii unei performanțe inginerești unice: o centrală construită pentru 50 de ani care a funcționat două secole.
Hidrocentrala de la Cățănaș rămâne dovada că inginerii români au știut să prețuiască și să mențină în funcțiune tehnologia de calitate, indiferent de epoca în care provenea. Au transformat o realizare austro-ungară într-o poveste de succes românească care a durat un secol întreg.