Din salinele de la Slănic Prahova, căruțele cu sare coborau pe un drum de piatră prin Valea Prahovei spre București, iar fiecare sat de pe traseu percepea o taxă, fiecare han oferea cazare, și drumul sării a creat mai multe așezări decât orice alt drum din istoria României.
Sarea a fost timp de milenii cel mai important produs de export al teritoriului românesc. Salinele din Carpați, de la Praid la Slănic, de la Ocna Sibiului la Ocnele Mari, produceau cantități imense de sare care trebuia transportată la câmpie, unde nu exista.
Drumul Sării din Prahova era unul dintre cele mai importante trasee comerciale din Țara Românească. Pornea de la salinele de la Slănic Prahova, cobora prin Valea Teleajenului și a Prahovei, trecea prin Vălenii de Munte, Ploiești și ajungea la București și la porturile de pe Dunăre.
Căruțele cu boi transportau blocuri de sare tăiate din mine. O căruță ducea 500-800 de kilograme. Drumul de la Slănic la București dura 3-4 zile cu opriri la hanuri. Fiecare sat de pe traseu percepea un drept de trecere. Fiecare han oferea cazare, mâncare pentru oameni și fân pentru animale.
Doar cei care au studiat harta drumurilor comerciale din Țara Românească medievală pot înțelege cu adevărat de ce cele mai multe sate și orașe din Prahova și Dâmbovița sunt așezate exact pe traseul pe care cobora sarea de la munte la câmpie.
Vămile de sare erau cele mai importante surse de venit pentru domnitorii Țării Românești. Controlul asupra comerțului cu sare însemna controlul asupra economiei. Domnitorii acordau monopolul sării boierilor favorizați sau mănăstirilor, în schimbul loialității și al banilor.
Hanurile de pe drumul sării erau mai mult decât locuri de cazare. Erau centre comerciale, burse de informații, locuri de întâlnire între negustorii din nord și cei din sud. Fiecare han avea curte mare pentru căruțe, grajd pentru animale, camere pentru negustori și crâșmă unde se încheiauafaceri.
Te-ai întrebat vreodată de ce atâtea sate din Prahova și din Dâmbovița au nume legate de sare, de ocne sau de han? Pentru că acele sate s-au născut pe marginea drumului sării, ca locuri de popas, de taxă sau de comerț, și au crescut de-a lungul secolelor pe baza traficului de sare.
Drumul sării a pierdut importanța odată cu construcția căilor ferate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Trenul transporta sarea de 10 ori mai rapid și mai ieftin. Hanurile s-au închis. Căruțele au dispărut. Drumul de piatră s-a degradat.
Astăzi, drumul sării din Prahova este un drum asfaltat pe care trec mașini fără ca șoferii să știe pe ce calcă. Dar satele și orașele de pe traseu poartă încă în numele lor istoria sării: Slănic, Vălenii de Munte, Ploiești. Iar când conduci pe acest drum și treci prin sate cu case vechi și cu hanuri transformate în magazine, realizezi că mergi pe cel mai vechi drum comercial din Muntenia, un drum pe care sarea a călătorit secole la rând de la munte la câmpie, creând pe margini o lume întreagă.