Peștera în care România și-a ascuns aurul
În vara lui 1944, camioane care păreau să ducă ciment spre Mănăstirea Tismana transportau, de fapt, 192 de tone de aur.
Localnicii au văzut muncitori, materiale de construcție și vehicule grele urcând spre vechea mănăstire din Gorj. Explicația era simplă: în plin război, autoritățile hotărâseră să restaureze unul dintre cele mai importante monumente ale țării.
Povestea părea suficient de credibilă încât oamenii au încetat repede să mai privească spre camioane.
Sub prelata lor nu se aflau însă cărămizi.
România își muta rezerva de aur.
În 1944, frontul se apropia cu repeziciune. Germania, aliatul pe care regimul Antonescu îl sprijinise, putea încerca să pună mâna pe tezaur în cazul prăbușirii frontului. Dinspre est venea Armata Roșie, iar conducerea Băncii Naționale nu uitase ce se întâmplase cu aurul trimis la Moscova în 1916.
Elveția și Turcia refuzaseră să primească tezaurul. Aurul trebuia ascuns undeva în interiorul țării, într-un loc destul de izolat pentru a nu atrage atenția, dar accesibil trenurilor și camioanelor.
A fost aleasă Tismana.
Operațiunea a primit numele de cod „Neptun”, tocmai pentru a-i trimite pe eventualii curioși cu gândul spre mare, cât mai departe de munții Gorjului.
În iulie 1944, aurul a plecat din București pe calea ferată. Trenurile au ajuns la Târgu Jiu, unde casetele au fost încărcate în camioane Skoda-Tatra. Convoiul a urcat apoi spre mănăstire, amestecat cu adevăratele materiale folosite pentru a întreține aparența unui șantier.
Transportul cuprindea 192 de tone de aur. Aproximativ trei tone aparțineau Băncii Poloniei și rămăseseră în custodia României după evacuarea tezaurului polonez din 1939.
La început, lăzile au fost așezate în pivnița mănăstirii. Locul nu oferea însă suficientă siguranță în cazul în care secretul ar fi fost descoperit.
La aproximativ 50 de metri de intrarea principală se afla o peșteră.
În interior curgea un pârâu. Oamenii operațiunii au canalizat apa, au astupat deschiderile naturale și au construit o platformă de lemn. Peste patru mii de casete numerotate, cântărite și sigilate au fost duse în grotă.
Fiecare ladă ascundea o parte din rezerva pe care statul român încerca să o salveze din calea a două armate.
După depozitarea aurului, intrarea a fost zidită. Constructorii au folosit un ciment apropiat de culoarea stâncii, astfel încât peretele artificial să se confunde cu muntele. În fața lui au fost așezate încărcături explozive.
Dacă ascunzătoarea era descoperită și capturarea tezaurului devenea inevitabilă, galeria urma să fie aruncată în aer.
Aurul ar fi rămas îngropat sub tone de stâncă.
Secretul a rezistat schimbării de regim, întoarcerii armelor de la 23 august și ocupării țării de Armata Roșie. Germanii nu au ajuns la comoară. Sovieticii nu au descoperit intrarea. Oamenii care văzuseră camioanele au continuat să creadă că mănăstirea fusese doar restaurată.
Tezaurul a rămas în peșteră timp de trei ani.
Când grota a fost redeschisă în 1947, oamenii au descoperit că apa reușise să treacă dincolo de amenajările făcute în grabă. Peștera se inundase, iar unele dintre lăzile de lemn fuseseră deteriorate.
Aurul nu pățise nimic.
Toate casetele au fost scoase, verificate și transportate înapoi la București. Cele trei tone aflate în custodie au fost restituite ulterior Poloniei.
Operațiunea „Neptun” reușise fără să fie trădată, deși implicase Banca Națională, Guvernul, Armata, Căile Ferate, autoritățile culturale și oamenii mănăstirii. Într-o țară traversată de servicii secrete, trupe germane și sovietice, nimeni din afara cercului nu aflase unde fusese ascunsă comoara.
Ironia avea să vină după salvare.
Aurul scăpat de germani și ascuns de sovietici s-a întors într-o țară aflată sub controlul Moscovei. În anii următori, o mare parte din rezerva României avea să fie folosită pentru despăgubirile de război și obligațiile impuse de noua ordine.
Peștera își făcuse însă datoria.
Timp de trei ani, în spatele unui zid care semăna cu stânca, România păstrase peste patru mii de lăzi cu aur și explozibilul pregătit să îngroape totul.
Sursa: Tolandosa