România este singura țară din Europa unde robia romilor a durat legal 500 de ani, de la 1370 până la abolirea în 1856, iar romii erau vânduți la piață ca vitele, cu prețuri fixate pe categorii, și nimeni nu vorbește despre asta.
Robia romilor în Principatele Române este cel mai lung și cel mai sistematic sistem de sclavie din istoria Europei. A durat de la sosirea romilor în spațiul românesc, în jurul secolului al XIV-lea, până la abolirea completă în 1856. Cinci secole în care o întreagă etnie a fost proprietate.
Romii erau clasificați în categorii juridice. Robii domnești aparțineau domnitorului. Robii mănăstirești aparțineau mănăstirilor și episcopiilor. Robii boierești aparțineau boierilor. Fiecare categorie avea un regim diferit, dar în toate cazurile romii erau proprietate, nu oameni liberi.
Se vindeau și se cumpărau. Actele de vânzare-cumpărare, păstrate în arhivele istorice, consemnează prețuri fixate pe sex, vârstă și abilități. Un rom meseriaș valora mai mult decât un rom fără calificare. O romancă tânără valora mai mult decât una bătrână. Familiile erau despărțite la vânzare.
Doar cei care au citit actele de vânzare din arhivele mănăstirilor și au văzut cum oameni erau catalogați ca animale de fermă, cu prețuri și descrieri fizice, pot înțelege cu adevărat ce înseamnă faptul că în România, pe pământul pe care mergem azi, sclavia a funcționat legal 500 de ani.
Mănăstirile erau printre cei mai mari proprietari de robi. Marile mănăstiri din Țara Românească și din Moldova dețineau sute și uneori mii de robi romi. Încasările din munca robilor finanțau construcțiile, picturile și podoabele pe care le admirăm azi la mănăstirile din patrimoniul UNESCO.
Condițiile de viață erau degradante. Romii trăiau în bordeie la marginea satelor sau în curțile boierilor. Nu aveau drept de proprietate. Nu aveau drept de a se căsători fără acordul stăpânului. Copiii lor erau proprietatea stăpânului de la naștere. Pedepsele corporale erau legale și frecvente.
Te-ai întrebat vreodată de ce în manualele de istorie din România capitolul despre robia romilor este fie absent, fie redus la o singură propoziție, și de ce o sclavie care a durat mai mult decât sclavia din America este aproape complet necunoscută?
Abolirea a venit treptat. În 1844, Moldova a eliberat robii statului. În 1847, Țara Românească a făcut la fel cu robii domnești și ai mănăstirilor. Abolirea completă, inclusiv a robilor boierești, a venit prin legea din 20 februarie 1856, sub domnia lui Barbu Știrbei. Aproximativ 250.000 de romi au fost eliberați.
Dar eliberarea fără pământ, fără educație și fără drepturi reale a creat o nouă formă de marginalizare care continuă și astăzi. Romii eliberați nu au primit nimic: nici pământ, nici casă, nici compensație. Au fost aruncați în libertate fără resurse, într-o societate care continuă să-i disprețuiască.
Astăzi, când discuțiile despre discriminarea romilor din România devin aprinse, puțini menționează cele 5 secole de sclavie care au precedat marginalizarea actuală. Iar când vizitezi o mănăstire frumoasă din Valahia și admiri frescele, iconostasul și clopotnița, gândește-te că o parte din mâinile care le-au construit erau mâini de robi. Și că cel mai lung capitol de sclavie din istoria Europei nu se predă la școală, nu apare în ghiduri turistice și nu este amintit de nimeni. Nu pentru că nu s-a întâmplat. Ci pentru că ne este rușine.