⭕ Taina Dansului în Cerc: Ce mai păstrează Hora din vechile ritualuri ale omenirii?
Începe sezonul nunților și, în următoarea perioadă, probabil că mulți dintre noi vom auzi inevitabila chemare: „Hai la horă!”
Ne ridicăm de la masă, ne prindem de mâini și începem să dansăm. Un gest atât de familiar, încât aproape nimeni nu se mai întreabă: De ce în cerc?
De ce atunci când oamenii au vrut să sărbătorească, să se roage, să marcheze o trecere, să intre într-o stare diferită de conștiință sau să participe la anumite ceremonii de vindecare au apărut, în culturi foarte îndepărtate unele de altele, dansul circular, ritmul repetitiv și mișcarea colectivă? Poate pentru că, înainte de a deveni spectacol, dansul a fost și ritual. Iar cercul nu era doar o formă frumoasă. Era un spațiu creat de oameni cu propriile lor corpuri.
⭕ Cercul: momentul în care apare un „înăuntru”
Desenează o linie și ai două părți... Desenează un cerc și ai creat imediat ceva mult mai interesant: un interior și un exterior. Aceasta este una dintre explicațiile pentru forța simbolică extraordinară a cercului.
În multe sisteme ritualice, cercul delimitează. Ceea ce se află în interior este, pentru durata ritualului, separat de spațiul obișnuit. De aici vine și asocierea cercului cu protecția. Nu pentru că orice cerc ar produce automat un „scut energetic”, ci pentru că ritualic cercul stabilește o graniță: aici începe spațiul nostru!
Iar când cercul nu este desenat pe Pământ, ci construit din oameni, corpurile devin granița. Asta schimbă complet felul în care putem privi dansul circular.
🔥 Ce se afla în mijlocul cercului?
În diferite contexte ritualice, centrul putea căpăta o importanță aparte. Uneori acolo era Focul. Alteori un arbore, un altar, un obiect ceremonial, muzicienii sau persoana asupra căreia era concentrată ceremonia. În alte situații, centrul putea rămâne gol. Dar geometric se întâmplă același lucru: periferia se mișcă, Centrul rămâne. Și aceasta este una dintre imaginile fundamentale ale vechilor cosmologii. Lumea se mișcă. Ciclurile vin și pleacă. Omul se naște, crește, moare. Dar în mijloc există simbolic un Axis, un punct în jurul căruia ordinea poate fi construită. De aceea focul în mijlocul unui cerc de dansatori este o imagine atât de puternică: Focul este Centrul, oamenii devin circumferința.
🥁 Dar adevărata transformare începe prin RITM
Un grup de oameni intră în cerc. La început sunt indivizi. Fiecare are propriul ritm interior, propriile gânduri, propria stare. Apoi începe toba, sau muzica. Pas... Pas.... Pas.... Din nou și din nou.
Cel care nu cunoaște bine dansul poate fi literalmente purtat de ritmul grupului până când îl învață. Simte mâna celui de lângă el. Simte pornirea. Simte oprirea. Își adaptează pasul.
După un timp, douăzeci de oameni care au intrat în cerc cu douăzeci de ritmuri diferite încep să se miște ca un singur organism. În limbaj energetic, am putea numi aceasta sincronizarea câmpului. În limbajul corpului, o vedem foarte simplu: corpurile s-au sincronizat.
🌀 Repetiția poate schimba starea de conștiință
Când repeți aceeași mișcare suficient timp, nu mai trebuie să gândești fiecare pas. Corpul începe să știe singur. Iar când mintea încetează să mai controleze fiecare mișcare, atenția se schimbă. De aceea ritmul, bătaia tobei, mersul repetitiv, dansul, balansarea și cântecul repetat apar în numeroase practici rituale.
În unele tradiții, scopul era rugăciunea.... În altele, extazul ritual.... În altele, coeziunea comunității.... În altele, vindecarea.... În altele, contactul cu sacrul. Metodele diferă.
Mecanismul ritualic revine însă surprinzător de des: corp + ritm + repetiție + grup.
🌍 Dansul în cerc nu aparține unui singur popor
Îl găsim în hora românească, în horo bulgăresc și kolo din spațiul sud-slav. Dar cercul dansat merge mult dincolo de Balcani. În tradiția Sufi, dhikr-ul colectiv poate implica repetarea ritmică a numelor divine, respirație și mișcare corporală... în unele ordine, mișcarea devine o cale către o stare contemplativă profundă.
În tradiția hasidică, dansul colectiv circular poate însoți bucuria religioasă și sărbătoarea.
În anumite ceremonii ale populațiilor indigene din America de Nord, dansul comunitar, cântecul și toba pot avea funcții ceremoniale, spirituale și uneori vindecătoare, fiecare tradiție având însă propriile reguli și sensuri.
În Africa australă avem un exemplu extraordinar: ceremoniile de vindecare ale populației San, în care dansul, cântecul, ritmul și comunitatea participă împreună la ritualul de vindecare. Acolo dansul nu este decorul ceremoniei. Dansul face parte din ceremonie. Și tocmai asta trebuie înțeles: pentru omul tradițional, vindecarea nu aparținea întotdeauna doar celui bolnav. Uneori întreaga comunitate participa la restabilirea ordinii. Unul se afla în suferință. Dar ceilalți cântau. Băteau ritmul. Dansau. Țineau spațiul.
🤲 Și acum priviți mâinile unei hore
În numeroase sisteme ezoterice, cele două laturi ale corpului sunt citite polar: stânga – receptivă, dreapta – proiectivă. Stânga primește. Dreapta oferă. Aplicată simbolic unui cerc de oameni care se țin de mâini, imaginea devine extraordinară: primesc → trece prin mine → ofer mai departe. Următorul primește și oferă. Următorul la fel. Până când ultimul se leagă din nou de primul. Și circuitul se închide.
Nu spunem că acesta este motivul istoric universal pentru care oamenii s-au prins de mâini în dansurile circulare. Dar ca lectură energetică a formei, este extraordinară. Pentru că într-un cerc sănătos nimeni nu poate numai să primească. Și nimeni nu poate numai să ofere.
Fluxul există tocmai pentru că ambele se întâmplă.
🜃 Piciorul – partea uitată a ritualului
Există însă ceva și mai simplu. Talpa. În dansurile vechi, omul nu plutea deasupra Pământului. Îl bătea. Îl apăsa. Sărea și revenea pe el. Piciorul lovește Pământul, Pământul opune rezistență, iar corpul primește această forță înapoi. Alchimic, dansul face astfel ceva extraordinar de simplu: îl aduce pe om înapoi în corp, dându-i forță. Poate de aceea după un dans adevărat spui: „M-am simțit viu.”
⚗️ Cele patru Elemente intră și ele în Horă
🜃 Pământul – talpa, greutatea, bătaia pasului.
🜄 Apa – curgerea mișcării și adaptarea la ceilalți.
🜁 Aerul – respirația, cântecul, muzica, strigătura.
🜂 Focul – căldura corpului, energia, bucuria, intensitatea.
Și toate sunt organizate de aceeași geometrie:
Cercul. În limbaj alchimic, aici putem recunoaște ceva din Coagulatio: ceea ce era separat capătă o formă comună.
💍 Și astfel ne întoarcem la Hora de nuntă
Nunta tradițională este un rit de trecere. Înainte există două familii. După ceremonie apare o nouă legătură. S-a modificat ordinea comunității. Iar comunitatea nu doar privește. Dansează schimbarea. Se ridică. Își dă mâinile. Închide cercul. Îi cuprinde pe cei care tocmai au trecut într-o nouă etapă a vieții.
Privită astfel, hora de nuntă capătă un sens minunat: „De acum aparțineți unei noi forme. Iar noi recunoaștem această formă și o cuprindem în cerc.” Și acum gândiți-vă la ceva foarte simplu.
Poți ajunge la o nuntă obosit, retras, preocupat.
Stai la masă și parcă nici nu ai chef să te ridici.
Apoi cineva îți întinde mâna. Intri în horă. După câteva dansuri transpiri, râzi, te miști și parcă nu mai ești omul care a intrat în sală. Ceva s-a schimbat... Corpul... Respirația... Ritmul... Starea... Relația cu ceilalți.
Poate tocmai de aceea asemenea forme de dans au supraviețuit atât de mult. Nu trebuie să cunoști simbolurile. Corpul le poate trăi înainte ca mintea să le înțeleagă.
Așa că, la următoarea nuntă, când cineva vă întinde mâna și spune: „Hai la horă!” intrați măcar o dată altfel. Simțiți Pământul sub tălpi. Observați mâna care primește și mâna care oferă. Ascultați ritmul până când nu-l mai numărați. Priviți Centrul... Și pentru câteva clipe observați momentul acela straniu și frumos în care zeci de oameni încetează să se mai miște separat.
Un om dă mâna altui om... Acela o întinde următorului... Ultimul îl întâlnește pe primul... Cercul se închide... Ritmul începe... Și pentru câteva minute... „eu” devine „noi”. ⭕🔥 Tolandosa