Numele de „Păcală” vine, cel mai probabil, de la verbul „a păcăli”, și nu întâmplător. Legendele spun că acest personaj îi învârtea pe toți pe degete: boieri, preoți, negustori și chiar pe oamenii din sat. Nu pentru bani sau răzbunare, ci pentru a le arăta, cu haz și istețime, cât de ridicolă poate fi prostia sau lăcomia. Se crede că povestirile despre el au început să circule pe la mijlocul secolului al XIX-lea, transmise pe cale orală de la un sat la altul, până când au fost adunate și tipărite, dând naștere uneia dintre cele mai îndrăgite figuri din folclorul românesc.
Unii cercetători cred că Păcală ar fi putut fi inspirat dintr-o persoană reală – poate un țăran glumeț din zona Olteniei sau a Ardealului – ale cărui fapte au fost exagerate și înfrumusețate cu trecerea timpului. Alții spun că el nu a fost niciodată o persoană anume, ci o întruchipare colectivă a spiritului românesc: isteț, ironic, capabil să facă haz de necaz și să întoarcă situația în favoarea lui, oricât de grea ar fi.
Fie real sau doar născocire, Păcală nu era un simplu farsor. Glumele sale erau, de fapt, lecții mascate: arătau cât de ușor poate fi păcălit cel lacom, cât de inutilă este mândria și cât de departe poate duce prostia atunci când e luată în serios. Era un fel de „profesor fără școală”, care învăța satul cu povești, nu cu predici.
Astăzi, Păcală trăiește în cărți, în filme și în amintirile bunicilor care încă mai spun, cu zâmbetul pe buze: „Să-ți povestesc ce a mai făcut Păcală…”. Și poate că aici e adevăratul secret – nu contează dacă a fost real sau nu. Ceea ce contează este că, prin el, românii și-au păstrat simțul umorului și înțelepciunea de a râde de viață, chiar și atunci când ea nu era deloc ușoară.
Sursa: Tolandosa
Istorie