🌽 Vremea culesului porumbului, odinioară pe meleagurile Vasluiului
Venea toamna peste satele Vasluiului încet, cu dimineți răcoroase, cu brumă pe iarbă și cu miros de pământ reavăn. Pe dealuri, păpușoii își plecau frunzele uscate, iar oamenii știau că se apropie una dintre cele mai importante munci ale anului: culesul porumbului.
Nu existau combine care să termine un lan într-o singură zi. Se mergea la câmp cu familia, cu rudele și, uneori, cu vecinii. Bărbați, femei, bătrâni și copii intrau printre rândurile înalte de porumb și rupeau, unul câte unul, știuleții copți.
Prin părțile Moldovei li se spunea adesea simplu: păpușoi.
Știuleții erau strânși în grămezi, în saci ori direct în căruță. Caii sau boii așteptau la marginea ogorului, iar spre seară carele porneau către sat încărcate cu rodul muncii de peste vară. Pe ulițe se auzea huruitul roților, iar prin ogrăzi începeau să apară grămezile galbene de porumb.
Dar munca nu se termina la câmp.
Urma desfăcatul porumbului – îndepărtarea pănușilor de pe fiecare știulete. La gospodăriile cu recoltă mare se adunau rudele și vecinii. Se făcea clacă. Mâinile lucrau, dar gurile spuneau povești. Se glumea, se povestea ce se mai întâmplase prin sat, iar cei tineri găseau întotdeauna un motiv să mai rămână puțin.
În asemenea seri, o muncă grea devenea și prilej de întâlnire.
Și aproape nimic nu se pierdea.
Porumbul bun era pus la păstrare pentru iarnă, iar dintre cei mai frumoși știuleți gospodarul își oprea sămânță pentru anul următor. Din boabe ieșea făina pentru mămăliga de toate zilele. Cocenii și frunzele ajungeau hrană pentru animale sau erau folosiți prin gospodărie. Pănușile puteau fi păstrate pentru saltele, rogojini ori diferite împletituri.
Pentru oamenii de atunci, un hambar plin cu porumb însemna mai mult decât o recoltă bună. Însemna siguranța că familia și animalele vor trece cu bine peste iarnă.
Așa arăta toamna în multe dintre satele vasluiene de altădată: cu mâini zgâriate de frunzele uscate, cu căruțe încărcate, cu grămezi de păpușoi în bătătură și cu oameni care, după o zi întreagă de muncă, mai găseau puterea să stea împreună la povești.
Astăzi, o mare parte din această muncă o fac utilajele. Câmpurile sunt culese mult mai repede, iar serile de desfăcat porumbul împreună au devenit, în multe locuri, doar o amintire.
Dar pentru cei care au copilărit la țară, există sunete și mirosuri care nu se uită: foșnetul porumbiștii uscate, mirosul pănușilor, roata căruței pe drumul de pământ și grămada de știuleți aurii din ograda bunicilor.
O lume în care munca era grea, dar oamenii erau mai des împreună.
Voi vă mai amintiți culesul porumbului de odinioară? Ați mers vreodată cu părinții sau bunicii la păpușoi? 🌽