Podul Doamnei: de ce s-a construit un pod de piatră în 1841?
Lângă șoseaua Bârlad–Vaslui, pe teritoriul satului Chițcani, comuna Costești, se păstrează Podul Doamnei, cunoscut și ca Podul de la Docolina. Numele amintește de vechea așezare din apropiere, unde a existat o stație de poștă.
Povestea construcției începe cu o problemă foarte practică. În 1839, un raport al Ministerului Treburilor din Lăuntru semnala că podul de lemn peste râul Bârlad, aflat pe drumul de poștă dintre Iași și sudul Moldovei, era atât de degradat încât trecerea nu mai era sigură. Raportul propunea înlocuirea lui cu unul din piatră, invocând și lipsa materialului lemnos din zonă.
Lucrările au început în 1839, la porunca domnitorului Mihail Sturdza, sub conducerea logofătului Constantin Sturdza.
Dincolo de numele domnești, construcția are și o istorie a oamenilor puși la muncă. Un studiu istoric despre zonă menționează că, la 9 martie 1841, locuitorii satelor din ocolul Crasna, ținutul Fălciului, erau obligați să participe la terminarea podului început la Docolina. Tot acolo se arată că piatra pentru zidărie a fost adusă de la Pribești.
Podul a fost deschis călătorilor la 8 noiembrie 1841. Data a rămas consemnată în inscripțiile de pe parapete.
Cele cinci arcade ale sale cresc în deschidere către mijloc. La început, căruțele treceau pe un strat de balast așezat peste umplutura de piatră spartă. Era o construcție destinată drumului de fiecare zi: trecerii oamenilor și transportului, într-o Moldovă în care legăturile dintre așezări depindeau de asemenea puncte de traversare.
Pentru negoț, rostul unui pod sigur este ușor de înțeles: marfa trebuia să ajungă la destinație, iar un drum bun își pierdea folosul dacă trecerea peste apă devenea primejdioasă.
Podul Doamnei păstrează astfel mai mult decât o dată săpată în piatră. Păstrează amintirea unui loc în care siguranța unei călătorii depindea de rezistența unei construcții — și a oamenilor care au ridicat-o.