În septembrie 1969, un siloz de cereale din cadrul Gospodăriei Agricole Colective din Slobozia Nouă, județul Ialomița, s-a prăbușit parțial în timp ce șapte muncitori lucrau în interior la etajarea grânelor de toamnă. Patru au reușit să iasă prin propria forță. Trei au rămas îngroziți sub grâu, în buzunare de aer formate accidental între grinzile căzute. Au supraviețuit 31 de ore respirând praful de grâu și aerul tot mai subțire, până când colegii lor au săpat cu lopețile prin 4 metri de cereale fără echipament special, fără plan de intervenție, ghidați doar de direcția în care se auzeau bătăi slabe în lemn.
Silozul fusese ridicat în 1958 în campanie de trei luni, înaintea unui control al comisiei regionale. Pereții din cărămidă fuseseră tencuiți înainte să se usuce mortarul, pentru a părea terminați la inspecție. Grinzile de susținere fuseseră montate cu o distanță mai mare decât prevedea proiectul, pentru că materialul lemnos alocat fusese insuficient și nimeni nu ceruse suplimentar din teama de a nu semnala o lipsă. Silozul funcționase unsprezece ani. La fiecare recoltă fusese umplut. La fiecare primăvară fusese golit. Nimeni nu observase că pereții sudici cedau milimetru cu milimetru sub greutatea acumulată.
Prăbușirea s-a produs la ora 14, când căldura după-amiezii de septembrie slăbise mortarul deja fisurat. Un perete de 12 metri a cedat spre interior, antrenând jumătate din acoperișul din scânduri și patru tone de grâu. Zgomotul s-a auzit până în centrul satului, la un kilometru distanță. Cei patru muncitori care au ieșit au ieșit prin reflexe pure, fără să înțeleagă ce se întâmplase, alergând instinctiv spre lumina care se vedea încă prin praful ridicat.
Vasile Ene, 38 de ani, brigadier de echipă, nu a apucat să alerge. A fost prins sub un strat de grâu care i-a ajuns la umeri în câteva secunde, imobilizându-l complet. Nu a putut să se elibereze singur. Grâul îl ținea ca betonul. A strigat. Nu auzea nimic. A încetat să strige și a început să respire rar și adânc, pentru că înțelegea că aerul era limitat și că panica îl consuma mai repede. Lângă el, la câțiva metri, doi tineri muncitori, Florin Matei, 22 de ani, și Costică Vlad, 24 de ani, se aflau în situații similare, fiecare izolat în propria sa bulă de grâu și întuneric, fiecare neștiind dacă ceilalți mai sunt în viață.
Cei patru muncitori ieșiți au alertat imediat restul GAC-ului. Aproximativ treizeci de oameni s-au adunat în jumătate de oră cu lopeți, cazmale și ce mai aveau la îndemână. Președintele cooperativei a trimis o mașină la Slobozia să anunțe autoritățile și să ceară echipament de salvare. Mașina s-a întors după patru ore cu mesajul că echipamentul specializat venea de la București și ar fi ajuns a doua zi dimineața. Oamenii au continuat să sape fără să aștepte.
Problema era că nu știau exact unde sunt cei trei. Silozul prăbușit era un labirint de grâu, scânduri și cărămizi. Săpau în direcții greșite, refăceau, săpau din nou. Grâul era instabil, se surpa continuu în gropile pe care le deschideau. Doi oameni au intrat în siloz pentru a sonda cu bare metalice prin cereale, bătând ritmic în grinzile căzute și ascultând. Vasile Ene a auzit bătăile și a răspuns lovind cu pumnul în grinda deasupra lui. Sunetul a fost abia perceptibil, dar suficient.
Au săpat spre sunetul acela timp de opt ore. Grâul se surpa, ei refăceau. Unul ținea pereții improvizați ai gropii cu scânduri recuperate din dărâmături, altul săpa, al treilea evacua grâul cu găleți spre exterior. S-au schimbat la intervale scurte, pentru că praful de grâu în plămâni devenea insuportabil după douăzeci de minute în interior. Noaptea au lucrat la lumina unor lămpi cu gaz.
Vasile Ene a fost scos primul, la ora 3 dimineața, după 13 ore. Era conștient. Primul lucru pe care l-a spus a fost că auzise oamenii deasupra lui timp de ore întregi și că numărase loviturile de lopată ca să rămână treaz. Florin Matei a fost scos la ora 7 dimineața, cu piciorul stâng prins sub o grindă și fracturat în două locuri. Costică Vlad a fost scos la ora 21, la 31 de ore de la prăbușire, ultimul, cel mai departe de orice perete, îngropat sub cel mai gros strat de grâu. Când l-au scos, nu putea vorbi. A băut apă și a tăcut două zile.
Echipamentul de la București a ajuns la ora 11 dimineața în ziua a doua, după ce toți trei fuseseră deja scoși. Tehnicianul trimis a inspectat silozul, a redactat un raport despre deficiențele de construcție și a plecat la prânz. Raportul a concluzionat că prăbușirea se datorase uzurii naturale a materialelor. Președintele cooperativei care trimisese mașina după ajutor a primit o mențiune pozitivă pentru promptitudine. Brigada de muncitori care săpase 31 de ore nu a fost menționată nicăieri în documentele oficiale ale incidentului.