La 2.216 metri altitudine în Munții Bucegi, o stâncă sculptată de vânt în formă perfectă de chip uman privește către cer de mii de ani - în 1900, cineva a făcut primul drum cu un aparat foto de 20 de kilograme până în vârful platoului să o fotografieze, iar din 1936 lumea întreagă o numește Sfinxul României, cea mai misterioasă formațiune geologică din Carpați.
Sfinxul se află pe teritoriul administrativ al comunei Moroeni, județul Dâmbovița. Măsoară 8 metri înălțime și 12 metri lățime. Aceleași dimensiuni ca faimosul Sfinx din Egipt - coincidență care avea să alimenteze decenii de teorii fantastice. Formațiunea face parte din complexul Babele, alături de alte pietre gigantice modelate de natură.
Originea lui e pur geologică. E o formațiune alcătuită din conglomerate - straturi alternante de rocă mai dură și gresie mai fină. Eroziunea diferențiată a modelat stânca timp de milioane de ani. Vântul, ploaia, înghețul și dezghețul au lucrat în cicluri nesfârșite. Rezultatul - un chip uman perfect proporționat, cu trăsături severe.
Aspectul de cap uman apare doar din anumite unghiuri. E nevoie să te poziționezi într-un punct specific pe platou, având ca reper o axă care merge spre o altă stâncă numită Baba Vântoaselor. Din orice alt unghi, Sfinxul arată ca un simplu bloc de piatră anonim. E un miracol de perspectivă, nu de sculptură.
Primul moment când Sfinxul a intrat în conștiința publică a fost în jurul anului 1900. Atunci s-a făcut prima fotografie cunoscută a formațiunii. Imaginea - surprinzător - a fost făcută din față, nu din profil cum apare în ilustrațiile moderne. Era perioada în care aparatele de fotografiat cântăreau peste 20 de kilograme și necesitau trepieduri masive.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să urci cu un aparat foto uriaș la 2.216 metri altitudine în 1900 - era o expediție aproape imposibilă, fapt care demonstrează cât de fascinant era deja Sfinxul pentru primii exploratori ai Bucegilor.
Prima fotografie nu purta denumirea de "Sfinx". Imaginea apăruse documentată sub numele "Babele din Caraiman". Denumirea actuală era dată abia în 1936, într-un articol al publicației de specialitate Buletin Alpin. Era cea mai prestigioasă publicație de drumeție montană a României interbelice.
Odată cu numele "Sfinxul României" venea și legenda. Oamenii au început să vadă asemănări cu megaliții egipteni. Teoria cea mai răspândită - ambii Sfinxi reprezentau aceeași divinitate primordială. Un monument natural românesc devenea peste noapte misterul absolut al Carpaților.
Nicolae Densușianu, istoric și academician român (1846-1911), fusese însă primul care formulase teoria modelării antropomorfe cu zeci de ani înainte de denumire. În lucrările sale, Densușianu susținea că stâncile din Bucegi fuseseră centrul și subiectul unor culturi pentru populații tribale străvechi. Teoriile sale au rămas controversate.
Savantul peruan Daniel Ruzo sosea în România între 1966 și 1968. Era specializat în megaliți și formațiuni antice din toată lumea. Observa că Sfinxul din Bucegi prezenta asemănări cu formațiunile descoperite de el în Peru, la Marcahuasi. Teoria lui - Sfinxul făcea parte dintr-o rețea mondială de monumente megalitice antice.
Ruzo scria articole, ținea conferințe, aducea teorii tot mai complicate. Sfinxul devenea subiect internațional de speculație. Munți Bucegi se transforma într-un loc de pelerinaj pentru căutătorii de senzațional, alături de Stonehenge, piramidele egiptene și Cuzco. Milioane de turiști începeau să vină anual.
Sfinxul intra în filme. "Dacii" (1967), unul dintre cele mai importante filme istorice românești, îl folosea ca loc de sacrificiu pentru zeul Zalmoxis. "Haiducii lui Șaptecai" (1971) îl prezenta ca reper geografic mistic. "Burebista" (1980) îl echivala direct cu regele dac și cu eternitatea identității românești.
În filme, Sfinxul devenea simbolul unei Românii ancestrale, legată de mituri preistorice. Propaganda comunistă ceaușistă amplifica narațiunea dacică - Sfinxul era "oglinda sufletului dacic", o legătură directă cu strămoșii. Zeci de mii de ilustrații, timbrete și cărți poștale îl reproduceau în anii '60-'70.
Megalitul era declarat monument al naturii și inclus în Parcul Național Bucegi. Turismul montan românesc se dezvolta în jurul lui. Cabana Babele, cu 108 locuri de cazare, devenea epicentrul accesibilității turistice. Telecabina Bușteni-Babele transforma expediții de câteva zile în plimbări de 15 minute.
Te-ai întrebat vreodată de ce o simplă stâncă la 2.216 metri altitudine poate stârni atâta pasiune? Pentru că oamenii caută mereu în peisaj ceva mai mult decât geologie - caută sens, legătură cu trecutul, răspunsuri la întrebări vechi.
Vara anului 2003 marca începutul unei noi ere conspiraționiste. Surse anonime susțineau că o echipă specială din cadrul unui așa-numit "Departament Zero" al Serviciului Român de Informații ar fi făcut o descoperire extraordinară în Munții Bucegi. Prin scanare cu satelit geodezic al Pentagonului, se identificase un tunel imens sub platou.
Legendele vorbeau despre două blocuri energetice artificiale. Un zid de energie care bloca accesul la un tunel perfect construit. O cupolă enormă în capătul opus, aproape de centrul muntelui. Autorii teoriilor susțineau că personaje dubioase vorbitoare de română din SUA veniseră să contacteze descoperitorii - reprezentanți ai lojilor masonice și ai Ordinului Illuminati.
2009. Cartea "Transylvanian Sunrise" era publicată sub pseudonimul Radu Cinamar. Volumul dezvolta teorii fantastice - legături secrete între Sfinx, piramidele egiptene și Tibet, tuneluri subterane conectând continente întregi, tehnologii antice extraterestre depozitate în inima Munților Bucegi. Cartea devenea best-seller internațional în literatura conspiraționistă.
Urmau "Transylvanian Moonrise" (2010), "Transylvanian Sunset" (2011) și serii întregi de volume. Fanii teoriilor ezoterice veneau anual din SUA, Germania, Japonia să viziteze Sfinxul. Forumurile internet se umpleau de discuții despre "civilizația de sub Bucegi" și "proiectul secret al CIA în Carpați".
Realitatea științifică era mult mai prozaică. Dan Grigore, cercetător la Muzeul Național de Geologie din București, explica categoric - Sfinxul este o formațiune naturală rezultată din eroziune diferențiată. Straturile alternante de conglomerat și gresie mai fină s-au erodat în ritmuri diferite, creând în mod natural aspectul antropomorf.
Totuși, fenomenul turistic continuă. O zi specială atrage anual mii de turiști pe platoul Bucegi. 28 noiembrie - se spune că atunci razele soarelui construiesc o "piramidă energetică" în jurul Sfinxului. Sute de oameni vin la această dată să "primească energie" de la monumentul natural. Fotografiile se viralizează pe rețelele sociale.
Contururile cele mai clare ale chipului apar însă pe 21 noiembrie, la apusul soarelui. Atunci, pentru câteva minute, lumina cade într-un unghi perfect. Umbrele se alungesc exact pe liniile feței sculptate de natură. Buzele severe, bărbia proeminentă, fața proporționată apar în toată claritatea lor. E cel mai bun moment al anului pentru fotografii spectaculoase.
Dispute administrative au dus Sfinxul în instanță. Județele Dâmbovița și Prahova s-au certat ani întregi pentru apartenența monumentului. După 7 ani de proces, tribunalul a decis - Sfinxul aparține administrativ județului Dâmbovița, comuna Moroeni. Decizia finală a fost dată recent, după dezbateri îndelungate.
România are și alte formațiuni similare. Sfinxul de la Stănișoara în Munții Apuseni. Sfinxul de la Toplet în Munții Cernei. Sfinxul de la Piatra Arsă. Sfinxul de la Pietrele lui Solomon. Sfinxul Brotocei. În 2011, în Maramureș era descoperit un nou "Sfinx" de un ecologist local. Niciunul însă nu atinge celebritatea celui din Bucegi.
Sfinxul din Bucegi a devenit "cartea poștală a României". Apare pe timbrele emise de Poșta Română încă din anii '60. E reprezentat pe calendare, etichete de produse alimentare, broșuri turistice. În 2017, jurnalistul britanic Charlie Ottley îl filma pentru "Flavours of Romania", documentar difuzat ulterior pe Netflix în zeci de țări.
Astăzi, când urci cu telecabina Bușteni-Babele și apoi mergi 10 minute pe platou, îți dai seama de adevărata măreție a locului. Vântul bate constant la 2.200 de metri altitudine. Temperatura e cu 10-15 grade mai mică decât jos în Bușteni. Și exact în fața ta, stânca de 8 metri privește spre cerul Carpaților, exact ca acum 1.000 sau 10.000 de ani.
Fie că crezi în tunelurile secrete ale lui Radu Cinamar, în teoriile megalitice ale lui Daniel Ruzo sau doar în miracolul eroziunii diferențiate, Sfinxul rămâne ce a fost întotdeauna - un monument natural unic în lume, poziționat într-unul dintre cele mai frumoase peisaje din Carpați. Iar când razele soarelui ating profilul lui pe 21 noiembrie la apus, înțelegi de ce generații întregi au fost fascinate de acest chip săpat în stâncă.