Pe 8 decembrie 1967, o fostă ucenică la perdele, cu doar 4 clase primare repetate și exmatriculată pentru copiat la examen, primea titlul de doctor inginer în chimie în mai puțin de o lună - Elena Ceaușescu devenea astfel cea mai decorată "savantă" din istoria României, cu peste 100 de publicații științifice, teze citate și azi, membră a Academiei de Științe din New York și Honoris Causa la 12 universități din lume, deși nu recunoștea formula apei.
Se născuse pe 7 ianuarie 1916, la Petrești, județul Dâmbovița. Nume real - Lenuța Petrescu. Familia era de țărani simpli. Avea o educație minimă. Absolvise clasele primare cu mari dificultăți - abandonase școala după clasa a IV-a, repetată din cauza rezultatelor slabe. Fusese exmatriculată pentru copiat la examen.
În 1939, Lenuța lucra ca ucenică într-o fabrică de textile din București. La doar 23 de ani, se înscrise în Partidul Comunist Român - o mișcare îndrăzneață într-o Românie unde comunismul era interzis. Acolo, la o petrecere de partid, îl cunoștea pe un tânăr activist de 21 de ani pe nume Nicolae Ceaușescu.
Atracția a fost fulminantă. Nicolae nu s-a uitat niciodată romantic la altă femeie. S-au căsătorit în decembrie 1947 - exact la o lună după abdicarea Regelui Mihai. Lenuța devenea Elena. Fata de la perdele intra în cercurile puterii comuniste care tocmai prelua controlul țării.
După 1948, Elena lucra ca secretară la Ministerul Afacerilor Externe. O poziție modestă, invizibilă. Nimeni nu o băga în seamă. Era doar "soția tovarășului Ceaușescu", un politician de rang mediu în ierarhia Partidului. Situația avea să se schimbe radical în 1965, când Nicolae devenea Prim-Secretar al PCR.
Martie 1965. Soțul ei ajungea lider absolut al României. În mai puțin de un an, în noiembrie 1964, Elena fusese numită director al Institutului de Cercetări Chimice - ICECHIM București. Oficial. O țărăncuță fără studii conducea una dintre cele mai importante instituții științifice ale țării. Decembrie 1965 - membră a Consiliului Național al Cercetării Științifice.
Dar titlul suprem îi lipsea. Doctoratul. Elena voia să fie "Doctor Inginer Academician". Problema era că nu avea nicio calificare autentică. Absolvirea facultății în 1957 fusese o fraudă totală - studenții Ceaușescu, Florescu și Boiangiu semnau examenele, calificative "Bine" primiți din ordin de profesorul Raul Mihail.
14 noiembrie 1967. Elena formula o cerere oficială să-și dea doctoratul. În aceeași zi, era blocată. Motivul - Decretul 880 din 1965 cerea stagiu de pregătire, examen de admitere, conducător de teză, colocviu. Niciunul dintre aceste lucruri nu putea fi îndeplinit de cineva care abia știa să scrie corect.
15 noiembrie 1967. Consiliul de Stat al RSR emitea Decretul 1058. Un act legislativ special prin care se abroga Decretul 880 pentru ca Elena Ceaușescu să își poată obține doctoratul în regim de urgență. Fără stagiu. Fără examen. Fără conducător de teză. Fără colocviu de admitere. Totul legalizat într-o zi.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna să vezi statul modificând legi speciale doar pentru ca soția dictatorului să primească un titlu academic la care 10 ani de studii nu ar fi fost suficienți în mod normal.
16 noiembrie 1967. Ministrul Învățământului Ștefan Bălan - el însuși academician - aproba cererea Elenei în aceeași zi în care o primise. Trimitea dispoziția rectorului Institutului Politehnic București să ia "măsurile necesare". Comisia de examinare era numită instant.
Decanul Facultății de Chimie, academicianul Costin Nenițescu, se opusese ferm - refuzase să fie conducător de teză. Tradiția spunea că a refuzat să o trimită la Iași, pentru că nu voia să fie asociat cu frauda. Elena găsea un alt profesor dispus - Cristofor Simionescu, rector la Politehnica Iași, care avea să coordoneze lucrarea în umbră.
Adevărații autori ai tezei erau alții. Ozias F. Solomon, profesor de Chimie Macromoleculară la Politehnica București, și Silvia Bittman, cercetătoare la ICECHIM, făcuseră practic toate lucrările experimentale până în 1963. Ambii au emigrat ulterior în Statele Unite. Solomon a murit, Bittman trăiește și azi, peste 85 de ani.
4 decembrie 1967. Membrii Comisiei pentru susținerea tezei erau înștiințați oficial. 8 decembrie 1967, ora 8 dimineața. Sala de consiliu din localul Institutului Politehnic, Calea Griviței 132. Acolo, Elena Ceaușescu susținea "personal" teza intitulată "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului".
Teza era solidă științific. Avea valoare reală. E citată și azi în literatura de specialitate chimică. Dar Elena nu scrisese niciun cuvânt. Savanții români o întocmiseră sub amenințarea Securității. Președinte al comisiei - Tudor Ionescu. Membri - academician Costin Nenițescu, Emilian Bratu, Ion V. Nicolescu. Toți erau morți până să poată vorbi public despre fraudă.
12 decembrie 1967. Politehnica București propunea oficial confirmarea titlului Elenei Ceaușescu. 18 decembrie 1967. Secretariatul Comisiei de Diplome comunica ministrului confirmarea titlului. 9 decembrie 1967 - exact cu o zi înainte ca Elena să devină "doctor", Nicolae Ceaușescu devenea Președintele Consiliului de Stat. Cuplul își completa titlurile.
Din momentul acela, Elena Ceaușescu intra într-o campanie mondială de acumulare de onoruri academice. 1973 - membră a Academiei de Științe din New York. Membru de onoare al Institutului American al Chimiștilor din Washington. Honorary Professor la Universitatea Națională de Inginerie din Lima, Peru.
1974 - membru al Academiei Române, Secția Chimie. Doctor Honoris Causa al Universității din Buenos Aires, Argentina. Doctor Honoris Causa al Universidad Nacional del Sur, Bahía Blanca. Onoruri obținute prin combinații de vizite oficiale, presiuni diplomatice și donații substanțiale.
1975 - Doctor Honoris Causa la Universitatea din Teheran, Iran. La Universitatea Autonoma din Yucatán, Mexic. La Philippine Women's University - după o "donație substanțială" făcută în timpul vizitei în Filipine, cum relatează Pacepa în "Red Horizons". 1976 - membru corespondent al Academiei din Atena.
Te-ai întrebat vreodată cum arăta în culisele diplomației ceaușiste negocierea unor titluri academice? Pentru că o universitate primea în schimb vizite oficiale, contracte comerciale, uneori chiar bani direcți - și Elena primea un nou Honoris Causa pentru colecție.
La Londra, lucrurile s-au complicat. Royal Society și Oxford și Cambridge au refuzat ferm să o accepte. Cuplul Ceaușescu insistase intens pentru aceste onoruri înainte de vizita oficială din Marea Britanie. Elena a trebuit să se mulțumească cu un doctorat onorific de la Central London Polytechnic și o calitate de membru onorific al Royal Institute of Chemistry. 1978.
Aceasta era semnătura Elenei în publicațiile oficiale - "Academician Doctor Inginer Elena Ceaușescu". Propaganda comunistă o prezenta ca "savantă de renume mondial". Copiii din școli învățau despre descoperirile ei chimice. Presa streină controlată de regim publica articole despre contribuțiile ei la știința polimerilor.
Realitatea era absolut diferită. Mărturiile de după 1989 au confirmat amploarea fraudei. Chimiști români povesteau cum erau forțați de Securitate să scrie lucrări pe numele Elenei pentru a primi promovări sau pentru a evita persecuțiile. Peste 100 de publicații științifice "Elena Ceaușescu" fuseseră fabricate de echipe de cercetători sub amenințare.
Cărțile ei - patru volume oficiale - erau și ele scrise de alții. "Noi cercetări în domeniul compușilor macromoleculari" (1982). "Realizări în chimia și tehnologia compușilor macromoleculari" (1985). Toate citate în bibliografii internaționale. Toate falsuri complete.
Poetul Mircea Dinescu avea să o descrie într-un interviu ulterior - "o tipă absolut sinistră, o ciumăfaie rea și proastă". Istoricul Lucian Boia scria în "România, țara de frontieră a Europei" - "studiile Elenei Ceaușescu se rezumă la clasele primare. Avea să devină însă inginer chimist, doctor în chimie și, în sfârșit, academician."
25 decembrie 1989. Târgoviște. Elena și Nicolae Ceaușescu erau executați de un pluton de execuție improvizat în curtea unei unități militare. Procesul a durat puțin. Sentința a fost imediată. Elena a fost executată cu mâinile legate la spate, alături de soțul ei. Corpurile lor au fost filmate imediat după împușcare.
1990. Academia Română o excludea oficial pe Elena Ceaușescu, conform statutului care interzice membrilor condamnați penal să rămână în instituție. Onorariile universităților străine - cele mai multe - erau retrase. Central London Polytechnic și Royal Institute of Chemistry au refuzat însă să o scoată de pe listele lor oficiale.
Decembrie 2021. The Guardian publica un material amplu despre "falsele lucrări științifice ale Elenei Ceaușescu". Cercetători români cereau unor edituri academice să retragă numele ei de pe 24 de lucrări științifice și cărți publicate fraudulos. Unele publicații internaționale continuă să îi citeze "contribuțiile" până azi.
Astăzi, teza "Polimerizarea stereospecifică a izoprenului" apare încă în bazele de date academice internaționale. Este citată ocazional de cercetători moderni care nu cunosc povestea din spate. Un monument ciudat al unei fraude perfecte - o lucrare științifică reală, semnată de un analfabet care nu putea scrie corect o frază în română.
Când vezi azi, în reviste științifice occidentale, referințe la "E. Ceaușescu, 1967", îți dai seama de adevărata amploare a impostorei. O ucenică la perdele cu 4 clase primare a reușit să-și lase numele permanent în literatura științifică mondială, apărând ca autoare a unor contribuții fundamentale la chimia polimerilor. Nicio victorie politică a cuplului Ceaușescu nu a fost mai spectaculoasă decât această minciună academică.