Când meșterul Manole și-a zidit soția Ana în pereții Mănăstirii Curtea de Argeș în anul 1517, legenda populară românească se năștea oficial - sacrificiul ultim pentru cea mai frumoasă mănăstire a Țării Românești.
În anii 1514-1517, pe valea râului Argeș, în Țara Românească, se construia una dintre cele mai impresionante mănăstiri ale Estului Europei. Ctitoria domnitorului Neagoe Basarab. Astăzi - necropola regilor României moderne. Plus locul celei mai cunoscute legende a folclorului românesc.
Era oficial Mănăstirea Curtea de Argeș. Construită în stil bizantin cu motive orientale moștenite din Imperiul Otoman. 18 metri lungime, 10 metri lățime, 25 metri înălțime. Plus cele 12 coloane interioare care îi reprezintă pe cei 12 Apostoli.
Pentru un țăran din Țara Românească al secolului XVI, vederea Mănăstirii Curtea de Argeș era o experiență mistică totală. Mai frumoasă decât palatele turcești de la Istanbul. Mai elegantă decât bisericile occidentale. Plus cea mai costisitoare construcție religioasă a Țărilor Române până atunci.
Ctitorul - Neagoe Basarab (1512-1521). Domnitor al Țării Românești. Fiul nelegitim al lui Țepeluș Vodă. Considerat de Biserica Ortodoxă Română "părintele spiritualității brâncovenești" pre-Brâncoveanu.
Neagoe Basarab voia oficial cea mai frumoasă mănăstire a Țărilor Române. "Mănăstire naltă / Cum n-a mai fost altă". Plus cea mai impresionantă necropolă pentru familia domnitoare a Basarabilor.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna să fii meșter zidar la 1514, să fii ales personal de domnitorul Neagoe Basarab dintre cei mai talentați 10 meșteri ai Țării Românești, să primești misiunea ridicării celei mai frumoase mănăstiri din toată Europa Ortodoxă - era cea mai mare onoare profesională posibilă pentru un meșter român al epocii medievale.
Legenda - cea mai cunoscută a folclorului românesc. Peste 200 de variante înregistrate de etnografi. Balada "Monastirea Argeșului" - publicată oficial de Vasile Alecsandri în 1852, devenită capodopera literaturii populare românești.
Conform legendei, Neagoe Basarab cu "Nouă meșteri mari / Calfe și zidari / Și Manole zece / Care-i și întrece" - căuta locul unde să zidească mănăstirea. Pe valea Argeșului, în jos, pe un mal frumos.
Munca a început. Zece meșteri talentați. Sute de calfe. Plus mii de muncitori. Zilnic - ridicau pereții. Dar - dezastru. "Ce muncesc ziua / Se prăbușește noaptea". Misterul cumplit care nu putea fi explicat.
Manole - cel mai talentat dintre cei 10 meșteri - era disperat. Domnitorul Neagoe Basarab amenința cu pedeapsa capitală dacă lucrarea nu va fi terminată în timp. Era cea mai mare provocare a carierei lui.
Visul lui Manole - cotitura mistică a legendei. Într-o noapte, meșterul a visat un înger din ceruri. Mesajul - cumplit. "Pentru ca această mănăstire să stea în picioare, trebuie să zidiți de vie pe prima femeie care va veni mâine cu mâncare pentru soțul ei sau pentru fratele său".
Era cel mai mare sacrificiu cerut de cer pentru o construcție religioasă. Zidirea unei ființe vii în zidurile mănăstirii pentru "binecuvântarea lucrării". Tradiție arhaică pre-creștină din mitologia geto-dacică.
Manole - cumplit speriat. Avea soție tânără și frumoasă - Ana. Plus știa că ea ar putea fi prima femeie care va aduce mâncarea a doua zi. S-a rugat lui Dumnezeu să o oprească pe Ana de la drumul spre mănăstire.
A doua zi de dimineață - vremea s-a stricat brusc. Ploaie torențială. Vânt cumplit. Plus drumul către mănăstirea s-a făcut impracticabil. Manole - spera că Ana nu va veni.
Dar Ana - tânără și loială - a îndrăznit furtuna. A făcut drumul de 5 km de la casă la șantierul mănăstirii. Ducându-i lui Manole prânzul cald într-un coș acoperit.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru meșterul Manole, în după-amiaza fatidică a zilei de mai 1517, să-și vadă soția iubită Ana ajungând la șantier cu coșul de mâncare în mâini, să-și amintească îngerul din vis, să înțeleagă că destinul cumplit era inexorabil, să încerce să dezvăluie sentimentul sacrificiului? Pentru că în 1517, Manole zidirea soția în pereții mănăstirii.
Manole - face tot ce-i stă în putință să o trimită înapoi. Spune că zidul nu este gata. Cere mai multă mâncare. Întârzie întâlnirea. Dar - destinul era pecetluit. Ana a rămas la șantier pentru a-l ajuta.
Decizia cumplită - Manole o convinge pe Ana să intre în spațiul gol al unui perete în construcție. Pretextul - "o joacă" sau "o ascunzătoare ritualică". Apoi - cu lacrimi în ochi - începe să zidească peste ea.
Conform legendei, Manole a zidit-o încet pe Ana în pereți. Zid după zid. Cărămidă după cărămidă. În timp ce ea îl ruga să se oprească, să o lase să iasă, să o salveze de moartea cumplită prin sufocare.
Și a urmat - miracolul cumplit. De atunci, lucrările au mers fără probleme. Pereții - rămâneau în picioare. Mănăstirea - se ridica spectaculos. Era exact așa cum prezisese îngerul în visul lui Manole.
În 3 ani - mănăstirea era finalizată. Cele mai frumoase decorațiuni din toată Țara Românească. Pictură interioară făcută de meșterul Dobromir (fini cumplete în 1526). Plus 12 coloane reprezentând Apostolii.
Inaugurarea - 1517. Cu prezența lui Neagoe Basarab, soției lui Despina, plus cele 4 copile ale lor. Plus toți boierii Țării Românești. Plus mitropolitul Macarie. Plus solii Constantinopolului bizantin.
Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna pentru un cetățean obișnuit din Curtea de Argeș, în vara lui 1517, să vadă inaugurarea celei mai impresionante mănăstiri ortodoxe a Estului Europei, să afle în zilele următoare prin tradiția orală că soția meșterului Manole fusese zidită în pereți pentru ca lucrarea să fie "mai trainică decât veacurile". Era cea mai cumplită și fascinantă legendă a folclorului românesc.
Sfârșitul tragic al meșterului Manole - partea a doua a legendei. La inaugurarea oficială, domnitorul Neagoe Basarab îi întreabă pe cei 10 meșteri dacă pot construi o mănăstire și mai frumoasă în viitor.
Răspunsul - afirmativ. Da, sigur, ar putea construi una și mai impresionantă. Reacția lui Neagoe Basarab - cumplit de paranoică. Voia ca această mănăstire să rămână pentru totdeauna "cea mai frumoasă din lume".
Ordinul tragic - schelele să fie dărâmate cu meșterii încă pe acoperiș. Astfel încât niciunul să nu se mai poată coborî. Plus să nu mai poată construi o altă mănăstire mai frumoasă.
Meșterul Manole - disperare totală. Soția zidită în pereți. Plus el însuși condamnat la moarte de domnitor. Plus toată echipa lui în aceeași situație.
Soluția genială - aripi din șindrilă de lemn. Manole și cei 9 meșteri au început să-și fabriceze aripi din șindrila acoperișului. Cu intenția să zboare jos de pe acoperiș și să fugă.
Au sărit toți. Toți au căzut. Toți au murit. Pe locul unde a căzut Manole - a apărut un izvor de apă curată. Conform tradiției populare - apa este formată din lacrimile lui Manole.
Astăzi - lângă mănăstire există "Fântâna Meșterului Manole". O fântână modestă cu apă rece de izvor. Plus o cruce mică care marchează locul tragediei. Plus o capela mică dedicată celor 10 meșteri.
Lăcașul de pelerinaj - foarte important. Oamenii vin special să bea apa "lacrimilor lui Manole". Plus să atingă pecetea de pe peretele sudic al mănăstirii care marchează "mormântul Anei zidite".
Mănăstirea Curtea de Argeș - astăzi necropola regilor României moderne. Aici sunt înmormântați:
- Regele Carol I (1839-1914) - primul rege al României moderne
- Regina Elisabeta (Carmen Sylva, 1843-1916) - soția lui Carol I
- Regele Ferdinand I (1865-1927) - "regele întregitor" al Marii Uniri
- Regina Maria (1875-1938) - soția lui Ferdinand
- Regele Carol II (1893-1953) - fiul lor
Plus moaștele Sfintei Filofteia (transferate aici din 1518). Plus părți din moaștele Sfinților Serghie, Vach și a Muceniței Tatiana. Plus Evanghelia Învierii din Sâmbăta Mare, scrisă cu litere de aur de Regina Elisabeta.
Astăzi, când mergi în Curtea de Argeș și vezi Mănăstirea cu cele 12 coloane reprezentându-i pe Apostoli, e greu să ne imaginăm că aici, în această biserică modestă din lemn și piatră, se desfășoară de 510 ani cea mai cunoscută legendă a folclorului românesc - sacrificiul ritualic al Anei pentru ca "Mănăstirea naltă / Cum n-a mai fost altă" să rămână în picioare pentru veci. Iar pe locul unde a căzut meșterul Manole din aripile de șindrilă, încă curge "Fântâna lacrimilor sale" - cea mai poetică legendă a arhitecturii medievale românești.