În iunie 1941, în orașul Iași - cel mai mare centru evreiesc al României - se petrecea cea mai cumplită tragedie a Holocaustului românesc.
Iași - 100.000 de locuitori în 1941. Din care 50.000 evrei. Cea mai mare comunitate evreiască a țării. Plus centru cultural, religios și economic important.
Pe 22 iunie 1941 - România declară război URSS-ului. Armatele române și germane trec Prutul. Operațiunea Barbarossa începe oficial.
Iași - oraș de graniță. Atacurile aeriene sovietice - frecvente. Tensiunea - maximă. Plus propaganda antisemită legionară.
Acuzația oficială - falsă. Guvernul Antonescu declară public că "evreii din Iași sunt spioni sovietici care semnalează cu lumini noaptea avioanele rusești".
Era pretextul. În realitate - pregătirea unui mare pogrom era plănuită de săptămâni. Cu participarea armatei române, jandarmeriei, poliției și legionarilor.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna pentru o familie evreiască din Iași în noaptea de 28-29 iunie 1941, să se trezească brusc cu soldați români care spărgeau ușa apartamentului, să fie scoși în pijama în stradă, să fie împușcați mama, tatăl și frații, în timp ce copiii erau aruncați în camioane spre Chestura Poliției - era cea mai cumplită explozie de antisemitism organizat de stat al istoriei românești.
Cronologia pogromului - precisă:
**Sâmbătă, 28 iunie 1941, seara** - începutul. Soldați români germani, jandarmi, legionari - pe străzile Iașului. Liste cu adresele evreilor.
Asasinate spontane. Familii întregi împușcate în apartamente. Magazinele evreiești - prădate. Sinagogile - sparte și incendiate.
**Duminică, 29 iunie 1941, dimineața** - "Duminica de Pomină". Cea mai cumplită zi a pogromului. Evreii - aduși la Chestura Poliției din Iași.
Acolo - împușcați masiv. În curtea Chesturii și pe străzile învecinate. Cadavrele - îngrămădite. Plus tortura sistematică a celor încă vii.
**Luni, 30 iunie 1941** - continuarea pogromului. Plus organizarea celor "trenuri ale morții" pentru evreii supraviețuitori.
Total victime în 48 de ore - între 8.000 și 14.000 evrei români. Cea mai mare masacru al unei populații civile evreiești în Europa de Est în iunie 1941, înainte de "Soluția Finală" nazistă.
Trenurile morții - 30 iunie 1941. Pentru a "evacua" supraviețuitorii evrei din Iași, autoritățile organizează 2 convoaie feroviare.
**Trenul 1**: Iași → Călărași (sud). 2.350 evrei îmbarcați. Distanță - 482 km. Durata oficială - 12 ore. Durata reală - 8 zile.
**Trenul 2**: Iași → Podu Iloaiei (la 22 km vest de Iași). 2.082 evrei îmbarcați. Distanță - 22 km. Durata oficială - 30 minute. Durata reală - 8 ore în caniculă.
Total îmbarcați - 4.432 evrei. Bărbați, femei, copii, bătrâni. Familii întregi.
Vagoanele - de marfă. Sigilate. Fără ferestre. Fără ventilație. Fără apă. Fără mâncare. Cu 90-150 evrei pe vagon (capacitatea normală - 40 persoane).
Temperaturile - extreme. Vara 1941 a fost una dintre cele mai călduroase secolului XX. Plus 35-40°C la umbră în iunie. Vagoanele sigilate - se transformau în cuptoare.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un copil evreu de 8 ani din Iași în după-amiaza zilei de 30 iunie 1941, să fie îmbarcat în vagonul de marfă sigilat numărul 12 al trenului spre Călărași împreună cu părinții și fratele mai mic, să stea în picioare 8 zile fără apă, fără mâncare, fără să se poate mișca, în timp ce trenul tăia bicicleta României sub soarele de iunie, văzând cum 60 din 90 de coloceni mureau de sete și caniculă - era cea mai cumplită moarte lentă posibilă pentru un copil al secolului XX.
Trenul Iași-Călărași - cele 8 zile. Trecea prin gările Vaslui, Bârlad, Tecuci, Mărășești, Buzău, Mizil, Ploiești, Urziceni, Slobozia, Călărași.
În gările principale - jandarmii deschideau ușile pentru 30 minute. Aruncau găleți de apă (insuficient). Plus cadavrele care erau aruncate pe perele căii ferate.
În gara Mirceștii (lângă Iași) - 654 cadavre aruncate. În gara Sabaoani - 327. În gara Roman - 53. În total - aproximativ 1.500 cadavre aruncate pe drumul trenului.
La sosirea în Călărași pe 7 iulie 1941 - din 2.350 îmbarcați, mai erau în viață 1.011. Mortalitate - 57%. Cei supraviețuitori - aproape morți de sete și foame.
Trenul Iași-Podu Iloaiei - distanță scurtă (22 km), dar 8 ore de stagnare în soare. Trenul a stat în gări intermediare pentru "verificări de identitate".
Din 2.082 îmbarcați - au sosit în Podu Iloaiei doar 827 supraviețuitori. Mortalitate - 60%. 1.255 cadavre - aruncate pe drum sau morți la sosire.
Mărturia lui Leizer Finchelstein, supraviețuitor (decedat în 2010): "Mai mult morți decât vii, 20 de evrei au ajuns în Sinagoga din Podu Iloaiei, unde au fost hrăniți și îmbrăcați de evreii localnici. A doua zi, jandarmii ne-au obligat să identificăm morții dintre mormanele descărcate din trenul Iași-Podul Iloaiei".
"Toți erau deja în putrefacție și umflați ca mingile de baschet". "Am fost echipați cu târnăcoape și duși la cimitir să săpăm gropi comune".
"Singurul ritual de înmormântare de care au avut parte acele grămezi au fost rugăciunile confraților șoptite prin batistele îmbibate în oțet". "Cu fiecare rând aruncat în groapă, puneam var nestins peste ei și ne gândeam că noi, cei rămași în viață, vom fi ultimul rând, în ultima groapă".
Numerele finale - documentate de istoricul Jean Ancel (Yad Vashem):
- Total îmbarcați: 4.432 evrei
- Total supraviețuitori: 1.838 evrei
- Total morți pe drum: 2.594 evrei
- Mortalitate medie: 58,5%
Plus victime ale pogromului propriu-zis din Iași (29-30 iunie):
- 8.000-14.000 evrei uciși în 48 ore
- Plus alți 5.000 grav răniți
- Plus 30.000 evrei rămași fără locuință (case prădate)
Total Pogrom Iași 1941 - peste 14.000 morți evrei. Cel mai mare pogrom al Holocaustului din Estul Europei înainte de "Soluția Finală" nazistă din 1942.
Vinovații - lanțul de comandă:
- Ion Antonescu - conducătorul statului (vinovatul principal)
- Mihai Antonescu - vicepreședinte
- Generalul Constantin Trestioreanu - șeful armatei
- Ion Stancescu - șeful Chesturii Iași
- Plus 6.000 soldați români participanți
- Plus 3.000 legionari participanți
- Plus 500 SS-iști germani prezenți
Procese pentru pogrom - parțiale. După 1944, mulți vinovați - condamnați la Tribunalul Poporului. Antonescu - executat la Jilava pe 1 iunie 1946. Plus 30 ofițeri condamnați la moarte sau închisoare pe viață.
Dar - majoritatea făptașilor - niciodată judecați. Pogromul - acoperit oficial 50 de ani de comuniștii care nu voiau să recunoască responsabilitatea românească pentru Holocaust.
Recunoașterea oficială - 2003. Comisia Wiesel (Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România) condusă de Elie Wiesel - publică raportul oficial. Statul român recunoaște oficial responsabilitatea pentru Holocaustul evreilor români.
Astăzi - Muzeul Pogromului din Iași. Plus monumentele de la cele 3 cimitire (Iași, Podu Iloaiei, Târgu Frumos). Plus comemorarea anuală pe 29 iunie.
Astăzi, când treci prin gările pe drumul Iași-Călărași (Vaslui, Bârlad, Tecuci, Mărășești, Buzău, Mizil, Ploiești) și vezi peronele liniștite cu trenuri InterRegio care opresc pentru 2 minute, e aproape imposibil să ne imaginăm că aici, pe acești 482 km de cale ferată, în vara anului 1941, 1.500 de cadavre evreiești au fost aruncate pe drumul a 8 zile de tortură feroviară, în timp ce jandarmii români deschideau ușile vagoanelor sigilate doar pentru a arunca găleți insuficiente de apă pentru cei câteva sute care încă mai erau în viață.
Iar când te gândești că pogromul de la Iași din 29-30 iunie 1941 - cu cele 14.000 de victime în 48 de ore plus trenurile morții - a fost ascuns oficial 50 ani de comuniști, recunoscut public ca responsabilitate românească doar în 2003 prin Comisia Wiesel - înțelegi că anumite traume istorice sunt suprimate strategic generații succesive pentru a evita confruntarea cu adevărul cel mai sumbru al istoriei naționale.
Cea mai mare tragedie a Holocaustului românesc - pogromul de la Iași din 29-30 iunie 1941 cu 8.000-14.000 morți evrei în 48 de ore plus cele 2 "trenuri ale morții" cu 4.432 îmbarcați și 2.594 morți pe drum în 8 zile de tortură feroviară în vagoane sigilate fără apă și fără mâncare prin caniculă - cel mai mare pogrom al Estului Europei înainte de "Soluția Finală" nazistă, recunoscut oficial ca responsabilitate românească abia în 2003.