Pe 19 august 1601, în zorii zilei, pe Câmpia Turzii din Transilvania, se petrecea cea mai mare crimă politică din istoria românilor.
Mihai Viteazul - primul Domn al Țării Românești, al Transilvaniei și al Moldovei - era asasinat în propriul său cort de 300 de soldați valoni și nemți trimiși de generalul italian Giorgio Basta.
Era cu doar 1 an după realizarea Marii Uniri (27 mai 1600). Cea mai scurtă unire românească din istoria modernă - doar 11 luni de "Țări Românești unite".
Comanditarul - Împăratul Habsburgic Rudolf al II-lea de la Praga. Prin generalul Basta - executor direct. Motivul - Mihai Viteazul devenise prea puternic.
Asasinatul - clasic. Căpitanul valon Iacob de Beauri (Bori, în cronicile maghiare) intra în cort cu 5 oameni. Mihai - luat prin surprindere.
"Ești prins!" - îi striga Bori. "Ba!" - răspundea Mihai punând mâna pe spadă. Era ultimul cuvânt al primului unificator al românilor.
Un valon a tras cu pușca. A nimerit mâna stângă a domnitorului. Ceilalți s-au năpustit cu săbiile. L-au tăiat în bucăți.
Apoi - momentul cumplit. I-au tăiat capul cu propria sa sabie de domnitor. Era simbolul ultim al umilirii. Cronicarul transilvan Szamosközy descrie totul în detalii înfiorătoare.
Trupul - abandonat lângă cort. Cronici diferite spun lucruri diferite. O versiune - aruncat câinilor. Altă versiune - rămas pe câmpul de luptă, devorat de ciori 3 zile.
Niciodată nu a fost recuperat oficial. Locul - astăzi marcat la Câmpia Turzii cu un obelisc de 16,01 metri (cifra simbolizează anul 1601). Inaugurat în 1977.
Capul - salvat de la profanare. Acțiunea - făcută de Turturea Paharnicul, unul dintre căpitanii loiali ai voievodului. A intrat noaptea pe câmpul de luptă. A luat capul în taină.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în vara lui 1601 ca Turturea Paharnicul, om mărunt din suita domnitorului, să intre noaptea pe câmpul mort de la Câmpia Turzii, să caute capul retezat al lui Mihai Viteazul printre cele 300 de cadavre, să-l împacheteze în pânză și să-l îngroape secret pentru a-l proteja de profanare - exact aceasta era loialitatea unor oameni necunoscuți care au salvat singura mărturie fizică rămasă a primului unificator român.
Drumul capului - 2 ani de călătorie secretă (1601-1603). Niciodată nu se cunoaște cu exactitate. Posibil ascuns inițial în Țara Românească, în mai multe locuri.
În 1603 - capul ajunge oficial la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște (în comuna Aninoasa, județul Dâmbovița). Acțiunea finală - făcută de Radu Buzescu (boierul cluceriul) și soția sa Preda.
Buzeștii - frații Buzescu (Radu, Stroe, Preda) - cei mai loiali boieri ai lui Mihai. Au luptat cu el la Călugăreni, Șelimbăr, Mirăslău, Guruslău. După moartea sa - dedicați să-i protejeze memoria.
Mănăstirea Dealu - alegere strategică. Era necropolă domnească. Acolo era îngropat Pătrașcu Vodă (tatăl lui Mihai Viteazul), domnitor al Țării Românești 1554-1557. Plus Radu cel Mare (1495-1508), ctitorul bisericii.
Capul lui Mihai - îngropat sub o lespede de marmură albă. Inscripția pusă de Buzești - "Aici zace cinstitul și răposatul cap al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei. Cinstitul trup zace în Câmpia Turdei, când l-au ucis nemții, ani au fost 7109 luna lui august, 8 zile".
Era prima recunoaștere oficială a Marii Uniri din 1600 - "Domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei". Inscripție pusă de Buzești în 1603, când nimeni altcineva nu îndrăznea să folosească acest titlu.
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii Radu Buzescu, marele boier loial, în octombrie 1603, să primești în secret capul fostului tău domnitor și prieten Mihai Viteazul, să-l îngropi sub o lespede în Mănăstirea Dealu, să compui inscripția care recunoștea oficial Marea Unire pe care Habsburgii o încercau să o șteargă din istoria europeană - exact aceasta a fost prima formă reală de "memorie națională" a românilor, păstrată pe o piatră timp de 4 secole.
Soția lui Mihai - doamna Stanca - vine la Mănăstirea Dealu pentru îngropare. Plus copiii săi Nicolae Pătrașcu (fiu, viitor pretendent la tronul Țării Românești) și Florica (fiică).
Niciun monument oficial nu se construiește pentru Mihai Viteazul în secolul XVII. Nici în Țara Românească, nici în Transilvania, nici în Moldova. Era prea periculos politic.
Mănăstirea Dealu rămâne singurul loc al memoriei. Capul - păstrat sub lespedea de piatră timp de 200 de ani.
Prima dezgropare - 1842-1848. Domnia lui George Bibescu. Lucrări de restaurare a bisericii. Capul lui Mihai - scos din mormânt.
Surpriza istorică - alături de capul lui Mihai, era și craniul lui Radu cel Mare (1508), ctitorul bisericii. Două capete domnești într-un singur mormânt.
Conservarea - excepțională. Capul lui Mihai - aproape intact după 240 de ani. Craniul - cu urma clară a tăieturii de sabie, cum descriseseră cronicarii epocii.
Bibescu - decizie istorică. Capul lui Mihai - mutat într-o raclă de sticlă specială, alături de craniul lui Radu cel Mare. Expus public pentru pelerini.
În 1862, după Mica Unire - Alexandru Ioan Cuza decide proiectul ambițios. Aducerea capului lui Mihai Viteazul la București, capitala noii Românii.
Suma alocată - 31.000 lei vechi (sumă uriașă pentru epocă). Sicriu cu piedestal de marmură. Niciodată finalizat din cauza căderii lui Cuza în 1866.
Primul Război Mondial - moment dramatic. În octombrie 1916, trupele germane și ale Puterilor Centrale ocupă Muntenia și Oltenia.
Mănăstirea Dealu - amenințată. Capul lui Mihai - în pericol de profanare nazist-germană. Pentru a doua oară în istorie.
Salvarea - rapidă. Capul este transferat în secret la Iași (capitala temporară a României în refugiu), apoi la Petrograd (Rusia). În 1918 - revine la Iași. În 1919 - reîntors la Mănăstirea Dealu.
Sarcofagul actual din marmură - construit în 1913 de marele sculptor Frederic Storck. Plasat în naosul bisericii Mănăstirii Dealu. Cu inscripțiile complete ale realizărilor lui Mihai Viteazul.
Lupta lui de la Călugăreni (13/23 august 1595). Bătălia de la Șelimbăr (28 octombrie 1599). Mirăslău (18 septembrie 1600). Guruslău (3 august 1601). Toate - sculptate pe marmură.
Astăzi - capul lui Mihai Viteazul rămâne expus public în naosul bisericii Mănăstirii Dealu. Vizibil în racla de sticlă. Pelerinii pot să se apropie și să-l vadă direct.
Mănăstirea - aparține Episcopiei de Argeș și Muscel. Programul vizitelor - zilnic 8:00-19:00. Vizita gratuită. Ghid disponibil. 50.000 turiști anual.
Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul - construită în 1874 în Piața Universității, București. Operă a sculptorului francez Albert-Ernest Carrier-Belleuse. Plus statui în Cluj, Craiova, Ploiești, Alba Iulia, Giurgiu, Iași, Oradea.
Astăzi, când vizitezi Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, și intri în naosul bisericii pentru a vedea racla de sticlă cu craniul lui Mihai Viteazul, e aproape imposibil să ne imaginăm că aici, în această raclă, se află singura mărturie fizică rămasă din corpul primului unificator al românilor - rest material care a supraviețuit asasinatului din 1601, plimbării secrete prin țară 2 ani, dezgropării din 1842, refugiului în Rusia din 1916-1918, ocupației sovietice de după 1944.
Iar când vezi pe craniu urma clară a tăieturii de sabie, locul exact unde valonii lui Basta au retezat capul Marelui Voievod în zorii zilei de 19 august 1601 - înțelegi că Mihai Viteazul nu este doar un personaj al istoriei manualelor școlare, ci o realitate fizică palpabilă, un cap retezat care a fost salvat și păstrat 425 de ani de loialitatea succesivă a Buzeștilor, Bibescu, Cuza, Ferdinand I și a tuturor românilor care au refuzat să-i lase memoria să dispară.
Cea mai impresionantă moștenire materială a istoriei medievale românești - capul tăiat al primului unificator de țară, păstrat sub lespede de marmură timp de 425 de ani la Mănăstirea Dealu, niciodată profanat de invazii străine, niciodată distrus de regimuri politice schimbătoare, niciodată uitat de poporul român care își păstrează prin acest unic relict fizic istoria proprie scrisă în piatră.
Mihai Viteazul - omul care a unit pentru 11 luni cele trei Țări Românești și a fost asasinat exact pentru această realizare - astăzi continuă să fie viu prin singurul rest material al corpului său păstrat în naosul bisericii pe care însuși tatăl său Pătrașcu Vodă o frecventa în secolul XVI. Cea mai puternică legătură istorică între generațiile românești - capul retezat care încă veghează asupra noastră de la Mănăstirea Dealu.