Charles de Gaulle a numit-o "personificarea Europei" - o prințesă româncă care a primit Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze și pe a cărei piatră de mormânt scrie doar "Marthe Bibesco - écrivain français".
În anul 1954, la sediul Academiei Franceze din Paris, se întâmpla ceva fără precedent în istoria literaturii mondiale. Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze, cea mai prestigioasă distincție literară din spațiul francofon, era acordat unei femei străine pentru întreaga sa operă. Era o prințesă din România - Martha Bibescu (Marthe Bibesco) - care scria în limba franceză cu o asemenea măiestrie încât Marcel Proust o numea "scriitor desăvârșit, prințesă, sculptor al cuvintelor, muzician, sipet plin cu parfumuri", iar Charles de Gaulle, președintele Franței, o numea "personificarea Europei". Era prima româncă din istorie care primea acest premiu suprem al literelor franceze. Pe pietra ei de mormânt din cavoul familiei la Père Lachaise va sta scris doar "Marthe Bibesco - écrivain français" (Marthe Bibescu - scriitoare franceză). Franța și-o revendicase definitiv. România - aproape o uitase.
Totul începuse pe 28 ianuarie 1886, în București, în familia uneia dintre cele mai vechi dinastii boierești ale României. Tatăl - Ion N. Lahovary, fost ministru al României la Paris și ulterior ministru de Externe al României, președinte al Senatului. Mama - Smaranda (Emma) Mavrocordat, descendentă directă din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat (primii domnitori fanarioți care urcaseră pe tronul Moldovei și Țării Românești). Pe linie maternă, Martha era înrudită cu cele mai aristocratice familii ale Europei de Est - Mavrocordat, Cantacuzino, Bibescu. Pe linie paternă - Lahovary, una dintre cele mai influente familii politice ale României moderne. Era prințesă prin naștere, regină prin destin.
Copilăria a împărțit-o între moșiile familiei la Balotești (lângă București) și stațiunea aristocratică franceză Biarritz, unde părinții ei petreceau verile. Martha vorbea franceza fluent înainte de a învăța româna - era prima ei limbă maternă. Educația - cu profesori particulari, apoi continuată la o mănăstire catolică din Belgia. La 14 ani era considerată "frumoasă cum numai în vis" - o frumusețe exotică care îmbina trăsăturile aristocratice românești cu rafinamentul francez. La prima ei intrare în societate, în 1900, la doar 14 ani, l-a întâlnit pe Prințul Moștenitor Ferdinand al României (viitorul rege Ferdinand I) - care a manifestat o atracție evidentă pentru tânăra Martha. Logodna secretă - durat un an. Dar destinul avea alte planuri.
În 1901, la 15 ani, Martha l-a cunoscut pe prințul George Valentin Bibescu, atunci sublocotenent în armata română de doar 20 de ani, nepot de frate al fostului domnitor George Bibescu al Țării Românești. Era un aristocrat înflăcărat, pasionat de aviație - va deveni mai târziu președintele Federației Aeronautice Internaționale și primul român care a făcut ocolul lumii cu avionul. Înamorat nebunește de Martha, prințul George a făcut imposibilul - a obținut dezlegarea Papei de la Vatican (Martha era catolică) pentru a se căsători cu ea înainte de vârsta canonică. Pe 5 iunie 1902, la 16 ani și 4 luni, Martha Lahovary devenea Prințesa Bibescu prin căsătorie. "Am pășit pe scena Europei pe poarta cea mare", scria ea în ziua nunții. Era o căsătorie ca în povești - dar care va deveni dezastrul vieții ei.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în 1902 ca o prințesă româncă de 16 ani să se mute în palatul soțului ei, să nască la 17 ani o fetiță (Valentina), să primească ordinul medicilor de "repaus sexual" timp de 2 ani din cauza vârstei fragede, să-și vadă soțul refugiindu-se imediat în brațele altor femei și să-și caute alinarea în literatura franceză - exact aceasta era tragedia personală care avea să o transforme pe Martha Bibescu în cea mai mare scriitoare română de limbă franceză.
În anii care au urmat, parcursul Marthei s-a transformat într-o adevărată ascensiune europeană. La doar 22 de ani, în 1908, publica primul volum literar - "Les Huit Paradis" (Cele opt paradisuri). Era jurnalul călătoriei sale prin Persia, alături de soțul George care primise o misiune diplomatică. Trei automobile decapotabile străbătuseră, cu viteza neverosimilă de 30 km/oră, șosele și drumuri de cămilă din Asia centrală. Reacția Parisului literar - entuziasm extraordinar. Academia Franceză - îi acordă imediat Premiul Academiei Franceze pentru "Cele opt paradisuri". Apollinaire - laude entuziaste. Anatole France (Premiul Nobel pentru Literatură 1921) - o aclamă ca pe o nouă voce. Marcel Proust - viitorul autor al "În căutarea timpului pierdut" - îi declară: "Sunteți un scriitor desăvârșit, prințesă". Era prima întâlnire literară între un viitor maestru și viitoarea sa cea mai mare admiratoare româncă.
Lista personalităților care i-au trecut pragul Palatului Mogoșoaia (primit în dar de la soțul ei în 1912) citește ca un Who's Who al secolului XX european. Marcel Proust - prieten apropiat și model literar (Bibescu va publica în 1928 volumul autobiografic "Au bal avec M. Proust"). Winston Churchill - prieten apropiat peste 50 de ani, corespondență permanentă, vizite reciproce la Londra și Mogoșoaia. Charles de Gaulle - viitorul președinte al Franței, prieten devotat care în 1963 o va numi consilier oficial pentru problema românească. Anthony Eden - viitor prim-ministru britanic. Neville Chamberlain - prim-ministru britanic. H.H. Asquith - șeful Partidului Liberal britanic, prim-ministru. Ramsay MacDonald - prim-ministru laburist britanic. Sir Samuel Hoare - secretar de stat britanic. Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei - cu care a avut o legătură afectuoasă apropiată. Prințul Moștenitor Wilhelm al Prusiei - care nu-și ascundea preferința pentru ea. August von Mackensen - mareșalul german al Primului Război Mondial. Regele Carol I al României, Regele Ferdinand I, Regina Maria a României. Nicolae Iorga, Mihail Sebastian, Patriarhul Miron Cristea, Pamfil Șeicaru, Gheorghe Tătărescu - elita politică și intelectuală românească.
Marele Război a transformat-o pe Martha Bibescu în figură politică. În 1915, la concertul de la Cotroceni, l-a cunoscut pe Colonelul Christopher Birdwood Thomson, ofițer britanic de informații trimis special în România cu misiunea de a-i convinge pe liderii politici să intre în război alături de Antanta. Thomson, celibatar de aproape 40 de ani, s-a îndrăgostit nebunește de Martha. Idila - intensă, secretă, cu palatul Mogoșoaia drept martor. În septembrie 1915, Thomson îi încredințează Marthei documente secrete ale Ambasadei Britanice, ascunse la Castelul Posada (proprietatea Marthei). 10 zile mai târziu - un incendiu mistterios distrege castelul, organizat probabil de serviciile secrete germane. În 1916, după declarația de război a României împotriva Germaniei (14 august 1916), Thomson primește misiunea de a distruge sondele de petrol din Valea Prahovei pentru a nu fi capturate de inamic. Operațiunea reușește - dar Thomson o părăsește pe Martha pentru a se întoarce la Londra. Va muri tragic în 1930, când dirijabilul britanic R101 se va prăbuși deasupra Franței. Martha îi va dedica o carte memorabilă, "Lord Thomson of Cardington" (1933).
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii prințesa Martha Bibescu între 1916-1918, să conduci personal Spitalul nr. 118 din București (amenajat pe propria ta cheltuială în grajdurile de pe strada Dr. Grozovici), să îngrijești soldați români răniți pe front, să fii arestată de ocupația germană pentru "spionaj britanic", apoi eliberată prin intervenția personală a generalului August von Mackensen care o admira de când era prințesă - exact aceasta a fost ironia istorică a Marthei Bibescu, femeia care făcea politica europeană din mijlocul tragediei românești.
Adevărata mare iubire a Marthei Bibescu nu a fost niciun rege, niciun politician, niciun colonel britanic. A fost aristocratul francez Charles-Louis de Beauvau-Craon (1878-1942), descendent al unei dintre cele mai vechi familii nobiliare ale Franței. Relația - intensă, profundă, durabilă peste 30 de ani. Martha s-a gândit serios la divorț pentru el. "Pasiunea pe care o simt pentru tine este singurul lucru care mă mai ține în viață", îi scria în corespondența intimă. Charles-Louis era căsătorit cu prințesa Marie-Berthe d'Aremberg - aristocratică belgiană dintr-o familie egal de celebră. Divorțul ar fi fost scandal european. Cei doi au rămas amanți discreti până la moartea lui Beauvau-Craon în 1942. A fost marea ei iubire confirmată - cea pentru care ar fi sacrificat totul.
Operă literară a Marthei Bibescu este impresionantă - peste 40 de romane, jurnale, eseuri, biografii, toate scrise în franceză perfectă. "Les Huit Paradis" (1908) - debutul premiat de Academia Franceză. "Alexandre asiatique" (1912) - despre Alexandru Macedon. "Isvor, Le Pays de Saules" (1923) - capodopera ei, despre satul românesc patriarhal, premiată din nou de Academia Franceză. "Le perroquet vert" (1924) - cel mai autobiografic roman al ei. "Catherine-Paris" (1927) - cronică a familiilor aristocratice europene. "Au bal avec M. Proust" (1928) - amintirile cu Marcel Proust. "Le destin de Lord Thomson of Cardington" (1933) - omagiu adus iubitului ei britanic. "Jurnal Politic 1939-1941" - una dintre cele mai obiective relatări ale începutului celui de-Al Doilea Război Mondial. "La Nymphe Europe" (1973) - ultimul ei roman, scris la 87 de ani, neterminat la moarte.
În 1927, după 5 ani de muncă personală și investiții uriașe (toate fondurile din vânzările cărților ei), Martha redeschidea Palatul Mogoșoaia restaurat - reintegrând în patrimoniul mondial unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură brâncovenească. Era opera vieții ei. Aici - centrul vieții politice și culturale a României interbelice. Aici - relațiile diplomatice europene. Aici - Marcel Proust petrecea săptămâni întregi pentru a se inspira pentru "În căutarea timpului pierdut". Aici - Winston Churchill venea pentru consultații private cu prințesa care îl ajuta să înțeleagă politica est-europeană. Aici - Charles de Gaulle se ascundea uneori în călătoriile sale prin Balcani. Mogoșoaia a devenit cea mai importantă curte privată a Europei interbelice.
Cel de-Al Doilea Război Mondial a transformat tragedia personală în catastrofă politică. În 1940-1941, regimul legionar al lui Antonescu a percheziționat Mogoșoaia căutând "documente trădare de țară". Cărțile Marthei - arse în public, în Piața Victoriei. Volumul "Izvor, țara sălciilor" - dat la flăcări ca "operă antiromânească". Martha s-a apărat - "Au jefuit spiritul acestei case fără niciun folos pentru nimeni", scria ea în jurnal. În aprilie 1944, după bombardamentele anglo-americane asupra Bucureștiului, prințesa a închiriat Palatul Mogoșoaia Legației Elvețiene din București pentru a-l proteja. În 1945, după victoria sovietică, a obținut declararea oficială a palatului ca monument istoric - singura modalitate de a-l salva de la naționalizarea sălbatică. Apoi - exilul.
În septembrie 1945, Martha Bibescu pleca definitiv din România. Mai întâi - Anglia. Apoi - Franța, la Paris. La 59 de ani, prințesa redevenea scriitoare franceză cu normă întreagă. Casa Dior - îi confecționa hainele speciale (Martha fusese reclama vie a maeștrilor parizieni timp de decenii). În 1954 - Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze pentru întreaga operă (premiu acordat unei femei pentru prima dată după Anna de Noailles, vara ei). În 1955 - membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză a Belgiei (în fotoliul Anei de Noailles). În 1962 - Legiunea de Onoare franceză. În 1963 - consilier oficial al președintelui Charles de Gaulle pentru problema românească (timp de 10 ani, până la moartea ei).
Pe 28 noiembrie 1973, la 87 de ani, Martha Bibescu murea la Paris, scriind ultimul ei roman "La Nymphe Europe". Era exact 87 de ani și 10 luni de la naștere. Ceremonia funerară - la biserica Saint-Louis-en-l'Île, Paris. Doamna de Castries i-a așezat în sicriu, conform dorinței ei testamentare, crucifixul abatelui Mugnier (confidentul ei catolic timp de 30 de ani). Înmormântarea - la Castelul Ménars de pe Valea Loarei (proprietatea soacrei ei) sau la cavoul familiei Bibescu de la cimitirul Père Lachaise, Paris (sursele variază). Pe piatra de mormânt - epitaful ales chiar de ea, scris în franceză: "Marthe Bibesco - écrivain français" (Marthe Bibescu - scriitoare franceză). Franța și-o revendicase definitiv. România - aproape o uitase.
Astăzi, când vizitezi Palatul Mogoșoaia restaurat și transformat în muzeu (gestionat astăzi de Ministerul Culturii Român) și vezi în holul principal portretul de tinerețe al Marthei Bibescu - prințesa de 22 de ani cu zâmbetul enigmatic care fascinase elita Europei timp de 70 de ani - e aproape imposibil să ne imaginăm că această femeie s-a născut româncă, a vorbit franceza ca pe limba ei maternă, a primit Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze, a fost prietena apropiată a lui Winston Churchill, Charles de Gaulle, Marcel Proust, regelui Ferdinand al României și a regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei, dar a sfârșit cu epitaful "scriitoare franceză" pe piatra de mormânt. Iar când vezi în Cimitirul Père Lachaise din Paris cavoul familiei Bibescu, lângă mormântul Anei de Noailles, înțelegi că Martha Bibescu nu a fost doar o scriitoare - a fost simbolul perfect al tragediei aristocrației românești care s-a europenizat prea mult, prea repede, prea profund pentru a mai aparține propriei sale țări. "Personificarea Europei" - cum a numit-o Charles de Gaulle - dar nu și a României, care a uitat-o aproape complet după moartea ei. Cea mai frumoasă, mai inteligentă și mai influentă româncă a secolului XX - care a sfârșit ca scriitoare franceză înmormântată în Franța, cu un epitaf scris în franceză, departe de Mogoșoaia ei dragă.