Marie Curie și-a luat Nobelul folosind un instrument inventat de un român - dar Dragomir Hurmuzescu nu a primit niciodată un cuvânt de mulțumire.
În laboratorul Société Française de Physique din Paris, în aprilie 1897, soții Pierre și Marie Curie făceau una dintre cele mai importante prezentări din istoria științei mondiale. Demonstrau pentru prima dată proprietățile noului element chimic descoperit de ei - radiumul. Pe masa laboratorului, în centrul atenției a sute de fizicieni europeni, se afla instrumentul fundamental care permitea măsurarea precisă a radiațiilor - electroscopul Hurmuzescu, inventat în 1894 la Sorbona de fizicianul român Dragomir Hurmuzescu. Era cel mai sensibil aparat pentru detectarea sarcinilor electrice din lume. Marie Curie avea să primească două Premii Nobel folosind acest instrument. Henri Becquerel avea să primească Nobelul în 1903 pentru descoperirea radioactivității, tot cu electroscopul Hurmuzescu. Pierre și Marie Curie - Nobelul în 1903 pentru radioactivitate, Marie din nou Nobelul în 1911 pentru polonium și radium. Toate descoperirile fundamentale ale fizicii radioactive au fost făcute cu electroscopul Hurmuzescu - dar inventatorul român nu a primit niciodată un Nobel și nici măcar o mențiune de mulțumire în discursurile laureaților.
Totul începuse pe 13 martie 1865, în București, când se năștea Dragomir Mihail Hurmuzescu într-o familie modestă. Tatăl - Mihail Hurmuzescu, mic funcționar la Curtea de Casație. Mama - cu rădăcini în zona Olteniei. Familia se muta frecvent din motive economice. Tânărul Dragomir manifesta de mic talent extraordinar pentru matematică și fizică. A urmat Liceul "Sfântul Sava" din București, apoi Facultatea de Științe a Universității din București - terminat ca șef de promoție în 1887. Pasiunea sa - electricitatea, ramură nouă a fizicii care în 1880 abia se năștea ca disciplină academică. Era era pre-Tesla, pre-Edison, pre-Marconi. Electricitatea era încă un mister parțial pentru oamenii de știință.
În octombrie 1887, Hurmuzescu obține o bursă din partea statului român pentru studii avansate în străinătate. Destinația - Paris. Mai exact - Sorbona, cea mai prestigioasă universitate franceză. Mentorul - profesorul Gabriel Lippmann (1845-1921), unul dintre cei mai mari fizicieni ai Europei (avea să primească Premiul Nobel pentru Fizică în 1908 pentru fotografia color cu interferență). Hurmuzescu se înscrie la doctorat sub conducerea lui Lippmann. Tema cercetării - viteza luminii și raportul dintre unitățile electrostatice și electromagnetice. În același laborator lucrează nume care vor face istoria fizicii - viitorii soți Curie, Henri Becquerel, Louis Benoist. Hurmuzescu se integrează rapid în elita fizicii pariziene.
În anii care au urmat, parcursul lui Hurmuzescu s-a transformat într-o adevărată cascadă de invenții revoluționare. Pe 9 aprilie 1894, în laboratorul Sorbonei, Hurmuzescu finaliza una dintre cele mai importante invenții ale fizicii experimentale moderne - dielectrina. Era un material izolator electric complet nou, alcătuit dintr-un amestec specific de sulf și parafină. Proprietățile sale erau extraordinare - rezistență electrică superioară materialelor tradiționale, stabilitate dimensională, ușor de prelucrat industrial, ieftin de produs. Pentru construcția electroscoapelor de înaltă precizie, dielectrina era exact ce trebuia. Brevetul - obținut imediat la Oficiul de Invenții din Franța, pe numele lui Dragomir Hurmuzescu.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în primăvara lui 1894 ca un fizician român de 29 de ani să prezinte la Société Française de Physique două invenții fundamentale care aveau să schimbe pentru totdeauna fizica experimentală europeană - exact aceasta era genialitatea tânărului Hurmuzescu, care în câteva luni de muncă intensă în laboratorul lui Gabriel Lippmann a creat instrumentele cu care urmau să fie făcute cele mai importante descoperiri ale secolului XX.
Pe 19 ianuarie 1894, Hurmuzescu a făcut prezentarea oficială la Société Française de Physique. Lucrarea - "Sur un nouvel isolant, la diélectrine. Nouvel électroscope, nouveaux appareils électrique" (Despre un nou izolator, dielectrina. Noul electroscop, noi aparate electrice). Publicată în Buletinul Societății Franceze de Fizică din 19 februarie 1894. Reacția comunității științifice - entuziasm extraordinar. Casa franceză Alvergniat-Chaband (cel mai mare producător de aparate de laborator din Franța) achiziționează imediat brevetele. Începe producția în serie a electroscopului Hurmuzescu. Aparatul - prezentat la toate expozițiile anuale ale firmei timp de 15 ani consecutiv (1894-1909). Era folosit în laboratoarele de fizică din toată Europa.
Schimbarea radicală a venit pe 8 noiembrie 1895, când fizicianul german Wilhelm Conrad Roentgen descoperea razele X la Universitatea din Würzburg, Germania. Era cea mai mare descoperire a fizicii experimentale a secolului XIX. Comunitatea științifică mondială era în efervescență. Cum să măsori aceste raze invizibile dar care străpung corpurile? Cum să detectezi efectele lor? Răspunsul - electroscopul Hurmuzescu! Hurmuzescu și colegul său Louis Benoist au fost primii fizicieni din lume care au demonstrat experimental că razele X ionizează aerul. Lucrarea publicată în "Comptes Rendus" - 1896. Era o premiere absolută. Aerul devenea bun conductor de electricitate prin ionizare cu raze X. Descoperirea fundamentala a fizicii moderne.
Electroscopul Hurmuzescu se transforma în instrumentul standard al cercetării atomice. Pierre și Marie Curie - îl folosesc din 1897 pentru cercetările despre radium și polonium. Henri Becquerel - îl folosește din martie 1896 pentru descoperirea radioactivității naturale (uranium). Cei trei vor împărți Premiul Nobel pentru Fizică în 1903. Marie Curie - din nou Nobelul în 1911. În 1908, Hurmuzescu perfecționează electroscopul, construind "electrometrul de compensație" - prezentat de profesorul Lippmann la Academia Franceză.
Pe 28 aprilie 1896, Hurmuzescu își susține teza de doctorat la Sorbona. Titlul - "Sur une nouvelle détermination du rapport V entre les unités électrostatiques et électromagnétiques" (Despre o nouă determinare a raportului V între unitățile electrostatice și electromagnetice). Era una dintre cele mai precise măsurători ale vitezei luminii din epoca pre-Einstein. Comisia de doctorat - prezidată de profesorul Lippmann. Verdict - "très honorable" (foarte onorabilă), cea mai înaltă calificare posibilă. Doctor în fizică. Era la 31 de ani.
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii Dragomir Hurmuzescu în primăvara lui 1903, să citești în ziarele pariziene că Pierre Curie, Marie Curie și Henri Becquerel primesc Premiul Nobel pentru Fizică pentru descoperirea radioactivității, să știi că toate descoperirile lor au fost făcute cu electroscopul tău, dar să nu primești nici măcar o mențiune de mulțumire - exact aceasta a fost ironia istorică a inventatorului român ale cărui instrumente au făcut posibilă fizica modernă, dar care a fost ignorat de comunitatea internațională a științelor.
Hurmuzescu se întoarce în România în 1896, refuzând oferte tentante de carieră în Franța. Era patriot - voia să transforme România într-o putere științifică. Pe 1 octombrie 1896 - conferențiar la Facultatea de Științe a Universității din Iași. Câteva săptămâni mai târziu - profesor de fizică la Liceul Internat din Iași (actualul Liceu Costache Negruzzi). Dar adevărata revoluție începe pe 10 iunie 1896, când Hurmuzescu ține conferința "Despre Razele X" în Amfiteatrul Școlii de Poduri și Șosele din București. Era prima prezentare oficială a razelor X în România. În audiență - doctor C. Severeanu, părintele chirurgiei românești. Inspirat de Hurmuzescu, Severeanu introduce imediat tehnica radiografiei/radioscopiei în serviciul său de chirurgie. Era a doua țară din lume (după Germania) cu radiologie clinică.
Construirea învățământului electrotehnic românesc a fost opera vieții lui Hurmuzescu. La Iași, fondează primul laborator de electricitate din România - 1900. Acesta se transformă în 1908 în "Școala de Electricitate" de pe lângă Universitatea din Iași - prima școală de fizică experimentală din România. Studenții lui Hurmuzescu - viitorii fondatori ai industriei electrotehnice românești. În 1901, Hurmuzescu repetă la Iași experimentele de comunicație prin radio ale lui Guglielmo Marconi (din 1895), Alexandr Popov (din 1896) și ale altor pionieri. Era prima transmisie radio din România. În 1922, sub conducerea sa, începe să funcționeze Societatea Română de Radiodifuziune. Pe 1 noiembrie 1928 - prima emisiune oficială a Radio București: "Alo, alo, aici Radio București", urmată de discursul președintelui Hurmuzescu. Era ctitorul radiofoniei românești.
Lista colaboratorilor și prietenilor lui Hurmuzescu citește ca un Who's Who al științei mondiale. Pierre și Marie Curie - colaborare directă pe cercetările radioactive. Henri Becquerel - prieten apropiat din anii Sorbonei. Gabriel Lippmann (Nobel 1908) - mentor și prieten pentru toată viața. Joseph Bertrand - matematician francez celebru. Louis Poincaré - matematician și filozof. Constantin Miculescu - fizician român. Albert Einstein - corespondență științifică din anii 1920-1930. Niels Bohr - prin colaborarea internațională. Era omul care făcea legătura între știința românească și elita mondială.
România comunistă a recunoscut tardiv meritele lui Hurmuzescu, dar incomplet. În 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naștere, UNESCO propune omagierea oficială a marelui savant român Dragomir M. Hurmuzescu. Era recunoaștere internațională pentru contribuțiile sale fundamentale. În România - serbări modeste, articole în reviste de specialitate, un timbru emis de Romfilatelia. În realitate - cei mai mulți români nici astăzi nu cunosc numele Hurmuzescu, deși electroscopul său este în cărțile de fizică din toate liceele lumii. Era acea recunoaștere paradoxală - faimă internațională academică, anonimat în propria țară.
Pe 31 mai 1954, la 89 de ani, Dragomir Hurmuzescu moare la București. Dispărea omul care construise aproape de unul singur fundamentele fizicii moderne românești - electroscopul Hurmuzescu, dielectrina, primul laborator de electricitate, prima Școală de Electricitate, prima radiografie în România, prima transmisie radio din România, prima Societate Română de Radiodifuziune, primele emisiuni oficiale Radio București. Membru al Academiei Române, fondatorul Academiei de Științe din România, profesor la Universitatea din Iași timp de aproape 60 de ani. A format generații întregi de fizicieni și ingineri români - Constantin Miculescu, Horia Hulubei, Eugen Bădărău, Șerban Țițeica - toți elevii direcți ai lui Hurmuzescu. Era omul care construise infrastructura științifică a României moderne.
Astăzi, când un student de fizică din orice universitate a lumii ține în mână un electroscop și învață despre fenomenele de electrostatică, e aproape imposibil să ne imaginăm că instrumentul de bază al fizicii experimentale a fost inventat de un român la Sorbona în 1894, că dielectrina folosită pentru izolație în electroscoapele moderne a fost descoperită de Dragomir Hurmuzescu, că Marie Curie și Henri Becquerel au făcut Nobelurile cu instrumente create de inventatorul român. Iar când vezi astăzi Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din București cu secția dedicată lui Hurmuzescu și electroscopul original încă funcțional după 130 de ani, înțelegi că Dragomir Hurmuzescu nu a fost doar un fizician - a fost arhitectul care a construit fizica modernă cu mâinile lui de român, dar care a fost lăsat în umbră de marii laureați Nobel pe care i-a făcut posibili. Cel mai mare fizician român al secolului XIX - omul fără care nu ar fi existat nici radioactivitatea, nici fizica nucleară modernă, dar care a rămas anonim chiar și în propria țară pe care a luminat-o cu primele radiografii și primele transmisii radio.