Funcționara a aruncat pumnul de monede al bătrânului pe jos, refuzând să-i încaseze factura. Când directorul a ieșit din birou și a căzut în genunchi, aroganta a amuțit...
Era joi dimineața, iar la ghișeul principal al băncii din centru era o coadă infernală pentru plata facturilor. În fața geamului de sticlă ajunsese Domnul Emil. Un bătrân de 78 de ani, uscățiv, îmbrăcat într-un palton vechi, dar periat cu grijă.
Cu mâinile tremurânde, bătrânul a scos din buzunar o factură la curent electric și o punguță de plastic plină cu monede de 50 și 10 bani, alături de câteva bancnote uzate de 1 leu. O strânsese leu cu leu din pensia mică pentru a nu rămâne pe întuneric.
Dincolo de geam, Corina, o funcționară tânără, machiată strident și cu o atitudine vădit plictisită, a pufnit zgomotos când a văzut punguța.
— „Băie, tataie, tu ai venit să-mi verși pușculița aici?! Eu nu stau să-ți număr ție fierătania asta! Ai o factură de 150 de lei, vino cu bani de hârtie, nu cu gunoaie! Ieși de la rând că ții lumea în loc!” a urlat funcționara.
— „Domnișoară, vă rog din suflet... mâine îmi taie lumina. Vă ajut eu să-i numărăm, sunt toți...” a șoptit bătrânul, cu ochii umezi de umilință.
Fără nicio urmă de empatie, Corina a împins violent punguța înapoi prin fanta geamului. Din cauza gestului brusc, plasticul s-a rupt, iar sute de monede s-au împrăștiat pe gresia lucioasă a băncii, cu un zgomot asurzitor.
— „Strânge-ți mizeriile de pe jos și eliberează ghișeul!” a rânjit aroganta, în timp ce bătrânul s-a lăsat greu pe genunchi, încercând cu disperare să-și adune bănuții.
Zgomotul l-a scos din biroul de sticlă pe Radu, directorul sucursalei. Un bărbat de 40 de ani, îmbrăcat într-un costum impecabil. Când s-a apropiat de ghișeu pentru a vedea ce se întâmplă, a încremenit.
Privirea lui a căzut pe bătrânul care strângea monedele. S-a aplecat brusc, fără să-i pese că își murdărește costumul scump, și l-a ajutat să se ridice.
— „Domnule Profesor Ionescu... dumneavoastră sunteți?” a întrebat directorul cu vocea gâtuită de emoție.
Bătrânul l-a privit confuz printre lacrimi. „Radu? Băiatul din banca a treia... de la clasa a 12-a B?”
Directorul a izbucnit în plâns. S-a întors spre funcționara care acum privea șocată scena.
— „Omul acesta pe care tocmai l-ai umilit a fost profesorul meu de matematică din liceu,” a tunat vocea directorului, ecoul ei umplând toată banca. „Acum 20 de ani, eram un copil sărac, orfan de tată. Omul ăsta m-a meditat gratis în fiecare zi și, din salariul lui de profesor, mi-a plătit taxa de înscriere la facultate. Fără el, eu nu eram astăzi director aici, iar tu nu aveai un loc de muncă!”
Corinei i-a picat fața. A albit instantaneu, realizând că tocmai făcuse cea mai mare greșeală din viața ei.
— „Domnule director... nu am știut... vă rog să mă iertați, îi număr acum!” a început ea să se bâlbâie, tremurând de teroare.
— „Prea târziu. Strânge-ți lucrurile, la sfârșitul programului ești concediată pentru comportament inuman față de clienți,” a tăiat-o Radu, lăsând-o pe funcționară plângând în hohote de rușine la ghișeu.
Directorul s-a așezat din nou în genunchi, a adunat personal monedele de pe jos sub privirile admirative ale clienților, a plătit factura profesorului din portofelul său și l-a invitat în birou, tratându-l ca pe un adevărat rege.
Nu uita niciodată de oamenii care au pus o cărămidă la temelia succesului tău! Iar funcțiile trecătoare să nu vă orbească, pentru că cel mai scump costum nu valorează nimic fără bunul simț și respectul pentru bătrâni!