Sfânta Cuvioasă Blandina de la Iași, cunoscută în lume sub numele de Vasilica Răducanu, s a născut la 7 mai 1898, în satul Budești din județul Neamț, într o familie simplă de țărani credincioși, într o Moldovă în care biserica și viața spirituală făceau parte firesc din existența oamenilor. Încă din copilărie era diferită de ceilalți copii. Cei care au cunoscut o vorbeau despre o fată retrasă, extrem de blândă și neobișnuit de atrasă de rugăciune și liniște.
Viața ei avea însă să fie marcată foarte devreme de suferință.
La doar câțiva ani s a îmbolnăvit grav, iar boala avea să îi afecteze întreaga existență. Suferințele fizice au devenit permanente, iar trupul i s a deformat treptat din cauza afecțiunilor reumatice severe. În adolescență mergea deja cu mare dificultate, iar perioadele petrecute imobilizată la pat deveniseră tot mai dese.
Dar exact în această durere continuă avea să se nască forța ei spirituală.
În loc să devină revoltată, Vasilica s a apropiat și mai mult de credință. Mergea cât putea la mănăstiri și petrecea ore întregi în rugăciune. Mai târziu avea să intre în monahism și să primească numele de Blandina, inspirat de Sfânta Muceniță Blandina din Lyon, simbol al răbdării și al suferinței purtate cu credință.
Ajunsă la Iași, maica Blandina a început să fie cunoscută tot mai mult printre credincioși pentru liniștea și discernământul ei neobișnuit. Oamenii veneau la ea pentru sfaturi, rugăciuni și mângâiere sufletească. Mulți spuneau că simpla prezență a maicii îi liniștea profund.
În jurul ei au început să circule numeroase mărturii considerate de credincioși drept minuni sau semne de har.
Unul dintre cele mai cunoscute episoade relatate de cei care au cunoscut o vorbește despre o femeie care venise la maica Blandina într o stare de disperare profundă, hotărâtă să și pună capăt vieții. Înainte ca femeia să apuce să spună ceva, maica ar fi privit o și i ar fi spus calm:
„Nu fă păcatul acesta. Dumnezeu nu te a adus până aici ca să te pierzi acum.”
Femeia avea să mărturisească ulterior că nimeni nu știa gândurile ei din acea perioadă și că întâlnirea cu maica Blandina i a schimbat complet viața.
O altă mărturie impresionantă vorbește despre un copil bolnav grav, pentru care familia venise să ceară rugăciuni. Maica Blandina le ar fi spus părinților să nu și piardă speranța și să se roage cu credință. Potrivit relatării, starea copilului s ar fi îmbunătățit neașteptat după acel moment, iar familia a considerat întreaga întâmplare o minune.
Cei apropiați spuneau și că maica Blandina avea uneori darul înainte vederii. Existau momente în care vorbea despre suferințele sau problemele oamenilor înainte ca aceștia să le mărturisească. Mulți plecau de la ea convinși că femeia aceasta fragilă și aproape imobilizată avea o putere sufletească ieșită din comun.
Poate cel mai impresionant lucru era însă felul în care își purta propria suferință.
Deși durerile erau cumplite și aproape permanente, maica Blandina evita să vorbească despre ele. Atunci când cineva o compătimea, răspundea simplu:
„Dumnezeu știe cât poate duce fiecare.”
În ultimii ani ai vieții, starea sănătății ei s a degradat puternic. Trupul îi era aproape distrus de boală, însă cei care o vizitau spuneau că chipul ei păstra o liniște greu de explicat.
A murit la Iași în anul 1971, după o viață întreagă trăită între suferință și rugăciune.
După moartea ei, memoria maicii Blandina nu s a stins. Tot mai mulți oameni au început să meargă la mormântul ei și să vorbească despre ajutorul primit prin rugăciunile către ea. În timp, numele Blandinei de la Iași a devenit cunoscut în întreaga Moldovă ca simbol al răbdării, al smereniei și al credinței neclintite.
Nu a fost o personalitate spectaculoasă în sensul clasic al istoriei și nici nu a căutat vreodată faima spirituală. Tocmai această discreție a făcut însă ca mulți oameni să o considere autentică.
Pentru că uneori cele mai mari lecții despre putere vin de la oamenii care își duc suferința în tăcere și care reușesc să ofere lumină altora chiar atunci când propria lor viață este plină de durere.