Voineasa, din județul Vâlcea, nu este o simplă stațiune de pe Valea Lotrului. Este una dintre cele mai vechi așezări din zonă, cu peste o jumătate de mileniu de istorie. Numele ei apare încă din vremea lui Neagoe Basarab, într-un hrisov care amintea de granița dintre Țara Românească și Transilvania, pe culmea Munților Lotrului.
Multă vreme, Voineasa a fost un loc de munte liniștit, cu oameni care trăiau din creșterea animalelor, din pădure și din munca grea a muntelui. Era o așezare pastorală, așezată într-un cadru aproape neatins: ape limpezi, păduri întinse, văi adânci și munți care urcă spre peste 2.000 de metri.
Dar totul s-a schimbat în anii ’60, când în zonă au început marile lucrări hidroenergetice de pe Lotru. Au venit muncitori din toată țara, s-au construit drumuri, baraje, lacuri de acumulare și galerii subterane. Practic, munții au fost străpunși și modelați pentru una dintre cele mai mari amenajări energetice din România.
Din această transformare uriașă s-a născut și stațiunea Voineasa. Coloniile muncitorești, vilele și blocurile ridicate pentru cei care lucrau pe șantiere au început treptat să fie folosite și pentru turiști. Oare cine și-ar fi imaginat că un șantier uriaș avea să dea naștere unei stațiuni de vacanță?
În anii de glorie, Voineasa era plină de viață. Oamenii veneau aici pentru odihnă, tratament, aer curat și vacanțe la munte. Existau hoteluri, vile, locuri de cazare, restaurante și spații în care turiștii își petreceau concediile. Stațiunea nu era doar frumoasă, ci și cunoscută.
Înainte de 1989, Voineasa ajunsese să găzduiască reuniuni științifice, evenimente culturale și întâlniri sportive importante. Nu era o localitate uitată între munți, ci un loc cu activitate, cu turiști și cu planuri mari. În doar câțiva ani, zona a crescut spectaculos, ajungând la mii de locuri de cazare împreună cu Vidra.
Cadrul natural era, și încă este, unul rar. Voineasa se află pe Valea Lotrului, la aproximativ 80 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, într-o zonă în care se întâlnesc drumuri montane, lacuri, păduri și munți spectaculoși. De aici se ajunge spre Vidra, Obârșia Lotrului, Transalpina, Lacul Vidra, Petrimanu, Galbenul și Brădișor.
Zona are aproape tot ce poate dori un turist: aer curat, trasee, pescuit, ape reci de munte, păduri, zăpadă, liniște și peisaje care amintesc de Austria sau Elveția. Nu întâmplător, mulți dintre cei care ajung acolo spun că locul are frumusețe de Alpi. Și atunci, cum a fost posibil ca o asemenea stațiune să ajungă într-o stare atât de tristă?
După 1989, lucrurile au început să se rupă încet. Baza turistică a trecut prin ani de administrare greoaie, dispute și lipsă de investiții. Hotelurile și vilele care altădată primeau turiști au fost închise, lăsate să se degradeze sau scoase treptat din circuit. O stațiune care fusese construită cu efort uriaș a început să piardă exact ceea ce o ținea vie: oamenii.
Un simbol dureros al acestei prăbușiri a fost Hotelul Lotru, una dintre cele mai importante unități de cazare din Voineasa. Mult timp a mai funcționat doar sezonier, apoi s-a pus lacătul și pe el. Iar când se închide și ultima clădire mare care mai ținea vie amintirea stațiunii, nu te întrebi inevitabil: ce s-a ales din Voineasa de altădată?
În jur, multe vile au rămas goale. Locurile unde altădată erau turiști, mese, vacanțe și agitație au devenit tăcute. În locul stațiunii animate au rămas clădiri închise, spații nefolosite și un sentiment amar că patrimoniul a fost pierdut nu dintr-o dată, ci pas cu pas, prin nepăsare.
Și totuși, Voineasa nu este un loc fără viitor. Natura nu s-a pierdut. Munții sunt încă acolo, Lotrul curge mai departe, pădurile încă îmbracă versanții, iar drumurile duc spre unele dintre cele mai frumoase zone ale României. Problema nu este că Voineasa nu mai are frumusețe, ci că frumusețea ei nu a mai fost pusă în valoare cum merita.
Aici este, poate, marea durere: Voineasa nu s-a pierdut pentru că nu avea potențial. Dimpotrivă, avea prea mult. Avea istorie, natură, drumuri, apropiere de lacuri, legătură cu Transalpina și o bază turistică deja construită. Dar ce folos de toate acestea, dacă hotelurile se închid, vilele se degradează și planurile rămân doar pe hârtie?
Astăzi, Voineasa este o stațiune a contrastelor. Pe de o parte, este un colț superb de Românie, cu peisaje care îți taie respirația. Pe de altă parte, este povestea unui patrimoniu turistic pierdut, a unor clădiri care ar fi putut primi turiști, dar au ajuns să stea închise.
Poate că Voineasa nu este doar despre trecut, ci și despre o întrebare care încă doare: cum am putut lăsa o stațiune cu atâta frumusețe, istorie și potențial să ajungă aproape uitată? Iar dacă munții, lacurile și pădurile au rămas, oare nu mai există încă o șansă ca acest loc să renască?