În decembrie 1916, România și-a încărcat aurul în trenuri și l-a trimis spre Moscova… pentru „siguranță”.
Aproape 93 de tone de aur. Lingouri. Monede. Bijuterii. Tezaurul Băncii Naționale. Dar și documente istorice, arhive, obiecte de patrimoniu și valori care reprezentau practic inima financiară și culturală a țării.
Și apoi… au dispărut.
Puțini știu că transportul a fost făcut în două etape, sub pază strictă, în plin haos de război. România era aproape ocupată de Puterile Centrale, iar guvernul se refugiase la Iași. Rusia țaristă promisese oficial că va păstra tezaurul „intact” și îl va returna imediat după război.
Numai că istoria avea alte planuri.
În 1917 izbucnește Revoluția Bolșevică. Țarul cade. Imperiul Rus se prăbușește. Iar noua putere sovietică anunță ceva incredibil: România nu își mai primește tezaurul înapoi.
De atunci au trecut peste 100 de ani.
S-au purtat negocieri. S-au trimis delegații. Au existat promisiuni și momente în care părea că misterul se apropie de final. O mică parte din obiectele culturale s-au întors în țară în anii ’30 și apoi în 1956. Dar aurul? Aproape niciodată.
Și mai ciudat este că multe documente sovietice confirmau existența tezaurului românesc în depozitele din Moscova. Unele surse susțin că aurul ar fi fost topit și folosit de regimul bolșevic. Altele spun că anumite rezerve ar exista și astăzi, ascunse în arhive sau contabilizări imposibil de verificat public.
Practic, România de astăzi încă revendică oficial un tezaur pierdut în urmă cu mai bine de un secol.
Este unul dintre cele mai mari litigii financiare și istorice nerezolvate din Europa.
Iar întrebarea rămâne tulburătoare:
Dacă aurul României încă există undeva… credeți că îl vom mai vedea vreodată întors acasă?