În vara lui 1971, Nicolae Ceaușescu s-a întors din Asia complet schimbat. Iar unii istorici spun că atunci a început, cu adevărat, coșmarul României comuniste.
Puțini știu că, înainte de „Tezele din iulie”, România părea că merge într-o direcție mai relaxată. Filme occidentale intrau timid în cinematografe, artiștii aveau ceva mai mult curaj, iar oamenii începeau să creadă că regimul se mai îmblânzise. Dar totul s-a rupt după o vizită care l-a fascinat pe Ceaușescu aproape obsesiv: Coreea de Nord a lui Kim Ir-sen.
Acolo, Ceaușescu a văzut stadioane pline cu zeci de mii de oameni care aplaudau sincron, copii care cântau ode conducătorului și un cult al personalității dus la extrem. Se spune că a fost hipnotizat de ideea controlului total. Nu doar admirativ. Fascinat.
Când s-a întors în România, a convocat rapid conducerea partidului și a lansat celebrele „Teze din iulie” — 17 puncte care au schimbat radical țara. Din acel moment, cultura a intrat sub control strict, intelectualii au fost supravegheați mai atent, iar propaganda a devenit sufocantă. Artiștii trebuiau să slujească partidul. Filmele, cărțile și muzica au început să fie filtrate prin ideologia comunistă. Inclusiv hainele, comportamentul și felul în care oamenii gândeau trebuiau „corectate”.
Mulți istorici consideră acel moment drept începutul adevăratului „mic Phenian” românesc.
Există și o întrebare care încă îi urmărește pe cei care studiază epoca: cât din această transformare a venit din convingere și cât din frica lui Ceaușescu de a pierde controlul? Pentru că după 1971, paranoia lui pare să fi crescut cu fiecare an.
Iar poate cel mai tulburător lucru este că o singură călătorie a reușit să schimbe destinul unei întregi țări pentru aproape două decenii.
Dacă Ceaușescu nu ar fi văzut niciodată Coreea de Nord, credeți că România ar fi avut un alt drum?