Puțini știu că uriașul chip al lui Decebal de pe Dunăre nu este o relicvă antică… ci una dintre cele mai mari sculpturi în piatră realizate în Europa în vremurile moderne.
Mulți turiști cred că are sute sau chiar mii de ani. În realitate, fața regelui dac a fost sculptată abia după 1994, direct în stânca de la Cazanele Dunării, într-un loc atât de abrupt și periculos încât muncitorii au lucrat ani întregi suspendați în hamuri, deasupra apei.
Totul a pornit din ambiția unui singur om: omul de afaceri și istoricul pasionat Iosif Constantin Drăgan. El a vrut să lase României un simbol uriaș al trecutului dac, chiar în locul unde Dunărea taie munții și unde, cu aproape două mii de ani în urmă, romanii și dacii își disputau controlul regiunii.
Chipul are aproximativ 55 de metri înălțime și 25 de metri lățime. Este mai înalt chiar decât faimosul monument Mount Rushmore din SUA dacă privim dimensiunea unui singur chip sculptat. Dar puțini știu cât de greu a fost construit: explozii controlate, bucăți de stâncă desprinse manual, veri toride și ierni cumplite. Unii muncitori au povestit că au lucrat în condiții extreme, cu pericol permanent de prăbușire.
Iar locul ales nu pare deloc întâmplător.
Exact pe malul opus, în Serbia de astăzi, se află Tabula Traiana — placa romană ridicată de împăratul Traian după războaiele dacice. Practic, peste Dunăre, cei doi „dușmani” par să se privească și astăzi: Traian și Decebal. Unii spun că este doar o coincidență simbolică. Alții cred că întreaga sculptură a fost gândită ca un răspuns peste timp.
Mai există și un detaliu care îi intrigă pe mulți: sub chip stă scris „DECEBAL REX – DRĂGAN FECIT”, formulă inspirată din latina veche, asemănătoare inscripțiilor romane. Tradus liber: „Regele Decebal – făcut de Drăgan”.
Astăzi, mii de oameni trec pe acolo fără să știe că în spatele acelui chip uriaș se ascunde o combinație ciudată de istorie, orgoliu, simbolism și obsesie personală.
Dar întrebarea rămâne: este chipul lui Decebal un omagiu adus trecutului… sau încercarea modernă de a rescrie felul în care românii își privesc propria istorie?