Misterul de la Sarmizegetusa: Ce se ascunde sub dalele de calcar și de ce au fost interzise săpăturile în anumite zone?

 

Sarmizegetusa Regia este, fără îndoială, cel mai fascinant și mai încărcat de mister sit arheologic din România. Subiectul „dalelor de calcar” și al presupuselor interdicții de săpătură îmbină realitatea istorică brută cu miturile contemporane și tehnologiile moderne de scanare.

​Iată ce se știe concret din punct de vedere arheologic, dar și de unde pornesc controversele legate de secretele din subsol.

​Ce se află, de fapt, sub dalele de calcar?

​Când vorbim despre „dalele de calcar”, ne referim în special la drumul pavat antic care duce spre incinta sacră și la structurile templelor (cum este Templul Mare de Calcar).

• ​Sistemul antic de drenaj și canalizare: Sub piațeta pavată și sub temple, dacii au construit o rețea incredibil de avansată de canale de drenaj. Săpăturile au scos la iveală tuburi de captare a apei și canale magistrale din calcar, folosite pentru a devia apele pluviale și a preveni alunecările de teren pe terasele artificiale.
• ​Fundații uriașe și plinte: Sub nivelul vizibil astăzi se află structurile de susținere ale templelor dispărute. Pentru a ridica megastructurile pe pantele abrupte ale Munților Orăștiei, dacii au tăiat muntele în terase și au creat fundații adânche, folosind blocuri masive de calcar aduse de la zeci de kilometri distanță (din cariera de la Măgura Călanului).
• ​Straturi arheologice intacte: Sub stratul dacic târziu (din vremea lui Decebal) se află urme ale unor faze de construcție mai vechi (din timpul lui Burebista), dar și ateliere metalurgice, vetre de foc și ceramică ritualică.

​De ce au fost „interzise” săpăturile în anumite zone?

​Ideea că autoritățile sau arheologii „ascund ceva” și au interzis deliberat cercetările este una dintre cele mai mari teorii ale conspirației din jurul sitului. În realitate, restricțiile de excavare au motive pur științifice și administrative:

​1. Conservarea sitului (Protocolul UNESCO)

​Sarmizegetusa Regia este monument UNESCO. Arheologia modernă funcționează după principiul: „Nu dezgropa tot dacă nu poți conserva!” Odată scoase la lumină, blocurile de calcar și andezit sunt expuse intemperiilor, înghețului și degradării rapide. Din acest motiv, multe zone sunt lăsate intenționat sub pământ, unde sunt protejate natural.

​2. Săpăturile ilegale și braconajul arheologic

​În anii '90 și 2000, zona a fost devastată de căutătorii de aur dotați cu detectoare de metale (perioadă în care au fost furate celebrele brățări spiralate din aur). Statul român a restricționat sever orice acces sau activitate de săpătură neautorizată pentru a securiza perimetrul și a opri distrugerea contextului istoric de către braconieri.

​3. „Dezastrul” restaurărilor comuniste din anii '80

​În perioada 1980–1981, un proiect masiv de restaurare ceaușistă a modificat situl fără rigoare științifică: s-au adus discuri și blocuri din beton, s-au înălțat greșit zidurile, iar drumul pavat a fost refăcut parțial ca un drum plat, deși inițial fusese un drum în trepte. Arheologii din ultimele decenii au fost nevoiți să stopeze săpăturile haotice pentru a repara aceste greșeli și a curăța cimentul adăugat abuziv.

​Mitul orașului subteran și scanările moderne

​O mare parte din mister provine din utilizarea tehnologiilor moderne, cum este LiDAR (scanarea cu laser din avion).

​Pasionații de misticism dacic vorbesc adesea despre „orașe subterane de mărimea Bucureștiului” sau „rețele de tuneluri secrete” detectate prin satelit. În realitate, scanările LiDAR realizate de cercetători (inclusiv cele din zonele învecinate, cum ar fi Fețele Albe) au detectat altceva: sute de terase artificiale acoperite de pădure.

​Dacii au modificat literalmente munții, transformându-i în structuri terasate pentru case, turnuri și fortificații. Privite pe hărțile radar, aceste structuri geometrice ascunse sub rădăcinile copacilor par camere sau coridoare subterane, dar la sol se dovedesc a fi fundații supraterane acoperite de secole de pământ și vegetație.

​Arheologii continuă să sape anual la Sarmizegetusa Regia, însă în ritm lent, chirurgical, cartografiind fiecare centimetru pentru a nu distruge cea mai importantă filă din istoria noastră antică.