Mitul ineficienței ne-a lăsat, la propriu, pe uscat. Ni s-a repetat obsesiv că vechiul sistem de irigații era o gaură neagră, consumând prea multă energie.
Astăzi, însă, privim cerul rugându-ne de ploaie, în timp ce canalele noastre monumentale au ajuns doar ruine.
Peste 3 milioane de hectare erau udate constant. România construise una dintre cele mai vaste și complexe infrastructuri hidrotehnice din întreaga Europă.
În loc să modernizăm aceste magistrale inginerești, noi am distrus cu bună știință o rețea națională de supraviețuire.
Da, a fost ambiția extremă a regimului trecut. Ceaușescu a impus un control total, având o obsesie absolută pentru producțiile agricole record.
Dar, dincolo de dictatură, inginerii noștri au proiectat un sistem uriaș, capabil să învingă orice secetă severă.
Astăzi ne confruntăm cu o paralizie totală. Arșița ne pârjolește pământurile an de an, iar agricultura românească este lăsată complet la voia întâmplării.
Stațiile de pompare zac abandonate sub buruieni, iar conductele vitale au fost de mult vândute la fier vechi.
Adevărul incomod pe care îl evităm astăzi? Chiar și cu deficiențele lui tehnice, acel sistem mamut asigura prelucrarea și rodirea pământului românesc.
Nu era oare mai logic să eficientizăm acea inginerie colosală, în loc să ne transformăm treptat într-un deșert?
Poza reprezentativa pentru a arata atmosfera acelor vremuri.