Moartea lui Marin Preda: între asfixie, tăcere și un adevăr care nu s-a spus niciodată

 Moartea lui Marin Preda: între asfixie, tăcere și un adevăr care nu s-a spus niciodată

Marin Preda mort, cu un pardesiu peste pijama? 

Ora 12:15. Vineri, 16 mai 1980. Dan Claudiu Tănăsescu (membru al Uniunii Scriitorilor) și Cornel Popescu (redactor-șef la „Cartea Românească”) urcă la etajul 1 al Casei de Creație Mogoșoaia. Aveau o întâlnire cu cititorii la Focșani, organizată de Consiliul Culturii. Bat la ușa camerei unde dormea Marin Preda. Niciun răspuns. Ușa este descuiată.

Ceea ce au găsit înăuntru a înghețat istoria literaturii române. In procesul-verbal încheiat, în data de 16 mai 1980, de Procuratura municipiului Bucuresti se specifică că Marin Preda era prăbușit pe marginea patului, culcat pe partea dreaptă, cu fața sprijinită de saltea. Picioarele îi erau coborâte din pat, cu genunchii atingând parchetul. Purta pijamale, papuci și, într-un contrast bizar, un pardesiu înspicat negru cu alb. Lângă el, pe covor, ochelarii cu brațele deschise. Urme de vomă pe cearșaf și pe jos.

În interviurile date dupa moartea lui Preda, Dan Claudiu Tanasescu povesteşte scena găsirii trupului neînsufleţit al prozatorului : ”În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului. Era aşteptat de toată lumea. Se pregatea un fel de sărbătoare a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun raspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis... Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”.

Medicul s-a grăbit să-şi ia trusa din maşină la vederea trupului lui Preda, însă decesul survenise de mult. ”Marin Preda murise şi nici eu cu trusa mea plină de injecţii si nici nimeni de pe lumea asta nu-i mai putea fi de ajutor”, mai spunea mediul în interviurile date după moartea lui Preda.

 

Cauza morţii:”Asfixie mecanică prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale”

Ultima zi din viaţa scriitorului

Marin Preda şi-a petrecut ultima zi in cea mai mare parte la Editura ”Cartea Românească”, în biroul său de director. După spusele apropiaţilor, acesta ar fi fost locul în care petrecuse cel mai mult timp în ultimele luni. Scriitorul Ștefan Agopian, în memoriile sale – „Scriitor în comunism (nişte amintiri)“, reconstituind traseul fatidic, scria că pentru a înțelege tragedia, trebuie să ne întoarcem la această zi, de joi, 15 mai 1980 .. din care reies principalele activități

1.) Prânzul cu Mirecea Dinescu: Preda a mâncat în oraș cu Mircea Dinescu. Au băut moderat.

2,) Vizita la Editură: s-a despărțit de Dinescu și s-a întors la sediul editurii pentru a-și lua câteva lucruri. Acolo se pare că ar fi consumat „ceva tărie”. In biroul său, Preda a primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia, singur. Aici i-ar fi adus coana Vetuţa , femeia de serviciu, probabil o sticlă de rom cubanez,  

după spusele şoferului Turturică. 

Preda a băut singur, închis în birou, până târziu în noapte. Femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la vila de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de câteva săptămâni. Scriitorul băuse şi a fost ajutat să urce şi să coboare din taxi. Potrivit declaraţiei şoferului de taxi, prezentată de Mariana Sipoş în cartea “Dosarul Marin Preda”, scriitorul “se afla în stare avansată de ebrietate”.

3.) Refugiul la Mogoșoaia: A plecat cu un taxi spre Casa de Creație Mogoșoaia , locul unde își găsea liniștea pentru scris și unde își terminase recent ultimul roman. Soferul de taxi Marius Bercea, declara : „Mi s-a spus să-l duc la Mogoşoaia. Menţionez că bărbatul respectiv se afla în stare avansată de ebrietate, din această cauză neputând să se urce în maşină. (…) Pasagerul meu avea sub braţ în partea stângă un cartuş de ţigări Kent desfăcut la un capăt (…), încă de la urcare avea o ţigară aprinsă în mână şi în dreptul Cimitirului Sf. Vineri mi s-a părut că miroase a cârpă arsă în autoturism şi am oprit maşina, crezând că a luat ceva foc pe la maşină. Uitându-mă la pasagerul meu, am văzut că ieşea fum din partea dreaptă din interior de la haină, dându-mi seama că i-a căzut acolo ţigara”.

Ajuns la Mogoşoaia, Preda este urcat în camera sa, cea cu numărul 6, unde i se duce de mâncare: o omletă. Scriitorul nu adoarme şi în jurul orei 1.30 coboară în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere. 

4,) Petrecerea Soniei Larian: Ajuns la Mogoşoaia (foto 3, Marin Preda la Palatul Mogoșoaia) Preda este urcat în camera sa, cea cu numărul 6, unde i se duce de mâncare: o omletă. Scriitorul nu adoarme şi în jurul orei 1.30 coboară la restaurantul Casei, , acolo unde petreceau mai mulţi scriitori care participau la ziua de naştere a prozatoarei Sonia Larian, soția criticul Lucian Raicu. Preda a fost invitat la masă și a început să bea.,,, se spune că a cerut apă şi i-au dat două pahare: unul cu apă şi altul cu votcă.

5.) Momentul fatal: după ce s-a retras în cameră pentru o vreme, a reapărut în restaurant noaptea târziu. Martorul Virgil Mazilescu relatează că scriitorul a cerut vodcă și a băut dintr-o singură răsuflare un pahar de 200 de grame. S-a îmbătat instantaneu și a fost cărat în cameră. Din dosarul prezentat în cartea Marianei Şipoş reiese că alcoolemia scriitorului era de 3 grame la mie.

„Asfixie mecanică” sau execuție?

Certificatul medico-legal a fost sec: asfixie prin astuparea căilor respiratorii. Însă, pentru cei care îl cunoșteau, verdictul nu a fost niciodată satisfăcător. Medicul legist Vladimir Beliș, cu o experiență de 40 de ani, a declarat ulterior că explicațiile din raportul vremii nu i se par suficiente. Apropiații — fratele său, Alexandru Preda (Saie), și fosta soție Aurora Cornea — au suspectat imediat o execuție. Se vorbea despre „ultima sută de mililitri” care ar fi putut fi otrăvită.

„Cei care cu metodă l-au purtat către moarte pe Marin Preda, cum l-au purtat şi pe Nicolae Labiş, vor plânge şi vor striga tare, o ştiu…“, scria poetul Cezar Ivănescu, sugerând o responsabilitate morală colectivă sau o regie a Securității.

Prețul curajului: romanul despre dictatură

 În jurul morţii subite a lui Preda s-au creat o serie de scenarii. Sute de rânduri s-au scris de-alungul anilor despre moartea marelui scriitor, însă misterul rămâne. S-a spus că a fost ucis de Securitate sau de agenţii ruşi KGB. ” În faţa morţii nu mai eşti nimic, nu mai eşti poet, eşti un simplu om care trebuie să dispară” spunea Marin Preda în ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Totuși! De ce ar fi vrut cineva moartea lui Preda? Unii caută răspunsuri în bibliografia sa.

 Ce se stie cu siguranță este faptul că scriitorul era urmărit, şicanat cu telefoane de către necunoscuţi, ameninţat şi speriat. Preda avea dosar la Securitate încă din 1971. Numele de cod pentru romancierul Preda era ” Editorul ”. Securiştii îi urmăreau atât viaţa personală, cât şi activitatea de director de la Editura Românească, dar mai ales poziţia faţă de regim.

Criticul Eugen Simion ( foto 4 - trei prieteni: poetul Mircea Dinescu, criticul Eugen Simion și romancierul Marin Preda) își amintește că Preda era conștient de pericol : „Mi-a spus la începutul anului: «Domnule, noi trebuie să facem în așa fel încât literatura română să reziste încă o sută de ani».” Scriitorul îi supărase pe ruşi după apariţia romanului ”Delirul” (foto 5) şi era urmărit de Securitate pentru ”Cel mai iubit dintre pământeni”, ( foto 6) publicat în februarie 1980. Un roman despre biografia dură a unui profesor de filosofie sub regim dictatorial. Succesul a fost imens, dar furia regimului a fost pe măsură.  

Criticul Alex Ştefănescu scria, în 1999, în articolul “Moartea lui Marin Preda - un subiect de roman poliţist” : “A început să circule zvonul că Marin Preda a fost, de fapt, lichidat , fie de oamenii lui Ceauşescu (fiindcă devenise incomod prin independenţa sa), fie de agenţi ai KGB (fiindcă în romanul «Delirul» îl prezentase cu o anumită înţelegere pe Ion Antonescu)”.

 

”Delirul” a apărut în ianuarie 1975. Cartea, în care prozatorul îl reabilitează pe mareşalul Antonescu, s-a vândut în 100.000 de exemplare, potrivit statisticilor. Prezentarea mareşalului Antonescu într-o lumină favorabilă n-a fost deloc pe placul vecinilor de la Moscova. Cartea a avut parte de recenzii negative la Moscova, imediat după apariţie. Controversele din jurul cărţii au sporit interesul cititorilor pentru volum. Comuniştii i-au cerut lui Preda să revină asupra tratării evenimentelor prezentate în roman şi astfel s-a scos o a doua ediţie în luna mai a aceluiaşi an. Elena Preda a povestit în interviurile date după moartea scriitorului că după apariţia romanului ” Delirul” a început o perioadă de hărţuire.

”Dupa apariţia Delirului, pentru noi a urmat o perioadă cumplită, de hăituire. Cineva cauta ca Marin să nu se mai simtă în siguranţă. Chiar si eu am primit câteva scrisori şi biletele, pline de cuvinte obscene şi ameninţări, semnate "Un grup de legionari", deşi putea fi oricine - un nebun, un om al Securităţii, un agent sovietic. Bănuiesc că miza acestor presiuni era volumul al II-lea de la Delirul”, mărturisea Elena Preda într-un interviu dat după moartea scriitorului pentru Formula AS.

Unele voci au susţinut că scenariile create pe seama morţii lui Preda au fost fireşti în epoca în care nu existau informări oficiale şi nimeni nu ar fi vorbit public despre problemele cu alcoolul ale unui scriitor de talia lui Preda, care, în plus, era deputat în Marea Adunare Naţională. Secretomania din regimul comunist a fost un teren propice pentru naşterea scenariilor în rândul opiniei publice care nu avea surse de informare şi în ochii căreia Preda, autorul romanului de succes ” Cel mai iubit dintre pământeni, apărea ca un disident al regimului. Cartea s-a vândut în 200.000 de exemplare, potrivit statisticilor, acesta fiind cel mai mare tiraj pentru un volum românesc în epoca comunistă.

Varianta uciderii a fost susţinută nu numai de mase, ci şi de unii apropiaţi. Fratele scriitorului, Alexandru Preda (Saie), a fost convins că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. “Cred, în sinea mea, nu puţin, ci mult, că în mod cert a fost omorât. Dumnezeu ştie de cine şi cum”, declara acesta într-un interviu, în urmă cu câţiva ani. 

Soţia sa, Elena, a recunoscut în interviurile date după moarte că Preda a avut presentimentul că va muri și despre suspiciuni legate de o eventuală otrăvire a scriitorului cu cianură de potasiu. Aurora Cornea, marea iubire a scriitorului și prima soţie, declara într-un interviu la Paris că văzând fotografiile cu cadavrul lui Preda nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat. „După ce am văzut fotografiile date de poliţie cu cadavrul lui Marin nu poţi să nu te întrebi dacă nu este vorba de un asasinat”.

Versiunile diferite despre ultimele ore ale lui Preda n-au făcut decât să sporească misterul morţii acestuia. Moartea lui Preda a ajuns subiect de roman. Şoferul scriitorului , C. Turturică a pus pe hârtie amintirile despre moartea lui Preda în cartea ”Cum a murit Marin Preda”. Realizatoarea TV, Mariana Şipoş, a pus cap la cap toate documentele din arhivele Securităţii şi declaraţiile despre moartea lui Preda, în cartea” Dosarul Marin Preda”, apărută în 1999. 

Ce a dispărut odată cu el? Misterul manuscriselor

Moartea nu a fost singura pierdere. O parte din jurnalul său intim a dispărut imediat după deces. Pagini care, probabil, ar fi clarificat starea sa de spirit sau presiunile la care era supus.

Au existat speculaţii referitoare la faptul că regimul s-ar fi temut ca Preda să scrie un al doilea volum al romanului ”Delirul”. Un roman în care avea să vorbească despre cum au fost lichidate valorile neamului în ”obsedantul deceniu”. S-a vehiculat şi ideea că scriitorul se pregătea să publice cartea în Occident, acolo unde ar fi fost ferit de cenzură. Nu se ştie dacă Preda începuse să lucreze la continuarea romanului ” Delirul”, pentru că după moartea sa nu s-a găsit niciun manuscris care să ateste acest lucru.

Soarta manuscriselor lui Preda este, ca şi moartea sa, învăluită în mister. Apropiaţii au declarat că prozatorul ar fi avut o valiză cu manuscrise pe care o păstra la Editura Românească şi despre care îşi exprimase dorinţa de a fi predată fratelui său, în cazul în care el ar păţi ceva.

Nu se stie ce s-a întâmplat cu valiza. Se ştie însă, din documentele prezentate în cartea ” Dosarul Marin Preda” că Securitatea mai verificase sediul Editurii în căutarea manuscriselor lui Preda, având chiar cheie de la biroul prozatorului în care securiştii obişnuiau să facă vizite nocturne. Dacă securiştii au găsit ceea ce căutau şi manuscrisul unui nou roman al lui Preda a fost descoperit sau nici nu a existat, rămâne un mister.

„Singur în fața propriului destin: finalul unei vieți și întrebarea care rămâne”

Marin Preda nu a fost doar o victimă a alcoolului sau a unui accident biologic. A fost un om care a scris până la limita supraviețuirii într-un sistem care nu ierta adevărul. Pardesiul înspicat purtat peste pijama rămâne imaginea unei gări finale unde scriitorul, gata de plecare, a fost surprins de o tăcere pe care nimeni nu a mai putut-o explica de 45 de ani. 

Rămâne întrebarea lui Nicolae Manolescu, care a refuzat să dea vina exclusiv pe „agenți externi”: „Cum să-l aperi pe Marin Preda de Marin Preda, dacă el însuși nu vrea sau nu poate să se apere?”

Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile lui Preda. Mii de oameni au venit să îi aducă un omagiau la Muzeul Literaturii Române, acolo unde a fost depus trupul neînsufleţit . Într-o zi urâtă şi ploiasă, la fel ca noaptea în care a murit, Marin Preda a fost înmormîntat la cimitrul Bellu.