Pe 16 decembrie 1812, la doar 2 zile după înscăunarea domnitorului fanariot Ioan Caragea pe tronul Țării Românești, izbucnea la București cea mai cumplită epidemie din istoria orașului - "Ciuma lui Caragea" a omorât în 18 luni aproape jumătate din populația Bucureștiului.
În iarna anului 1812, Țara Românească primea un nou domnitor numit de turci.
Ioan Gheorghe Caragea - fanariot grec, dintr-o familie nobiliară din Constantinopol. Sosit la București cu o suită impresionantă de 200 de greci care îl însoțeau pentru a-l ajuta să guverneze.
Inaugurarea oficială - 14 decembrie 1812. Ceremonie la Curtea Domnească. Boierii români - obligați să jure credință noului domnitor fanariot. Boierimea românească - umilită.
Doar 2 zile mai târziu - dezastrul. Pe 16 decembrie 1812, izbucnea oficial epidemia de ciumă bubonică la București.
Sursa - dovedită. Câțiva dintre cei 200 de însoțitori greci ai lui Caragea sosiseră bolnavi din Constantinopol. Boala - adusă direct din focarele otomane din Balcani.
Era cea mai cumplită epidemie a istoriei Bucureștiului. Și avea să rămână în memoria colectivă a românilor ca "Ciuma lui Caragea" - cea mai mare nedreptate adusă de un fanariot al țării.
Răspândirea - fulgerătoare. Primele cazuri - în zona Curții Domnești și pe ulițele negustorești din centru. În câteva zile - tot Bucureștiul era afectat.
Cifrele oficiale - cumplite. 300 de oameni mureau zilnic în primele săptămâni. La apogeul epidemiei (primăvara 1813) - 500-700 morți pe zi.
Populația Bucureștiului în 1812 - estimată între 70.000-100.000 locuitori. Mortalitatea totală în 18 luni de epidemie - 30.000-40.000 morți, conform estimărilor istoricilor moderni.
Era aproximativ jumătate din populația capitalei. Cea mai mare mortalitate raportată la populație din toată istoria orașului București.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în primăvara anului 1813, ca un bucureștean obișnuit să iasă dimineața pe ulițe și să vadă cadavre îngrămădite pe străzi, căruțe care le adunau pentru gropi comune, întregi cartiere transformate în mausoleu - exact aceasta era apocalipsa medicală pe care fanariotul Caragea a adus-o capitalei Țării Românești.
Cinismul lui Caragea - documentat istoric. Domnitorul refuza să recunoască oficial epidemia. Voia să mențină comerțul cu Constantinopol fluent.
Cronicile spun că Domnitorul însuși se izola la palatul de la Cotroceni. Familia lui - fugită din oraș. Boierii - se refugiau la moșiile lor rurale. Oamenii săraci - lăsați să moară pe străzi.
Plus o atrocitate suplimentară. Conform unor istorici, gropi-detașamente plătite de stăpânirea fanariotă aruncau hainele bolnavilor pe casele oamenilor sănătoși pentru a accelera răspândirea bolii. Scopul - "fer Curățarea orașului de săraci".
Niciodată dovedit complet, dar plauzibil. Caragea avea reputația cumplită în istoriografia românească.
Tratamentul medical - inexistent. În 1812-1813, medicina europeană nu cunoștea cauza ciumei bubonice. Tratamente folosite - scoaterea sângelui, lipitorile, ierburi populare. Toate ineficiente.
Singurul tratament eficient - izolarea totală. Carantina. Bolnavii - duși în lazaretele de la marginea orașului. Cei sănătoși - obligați să nu părăsească casele.
Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un copil de 8 ani din Bucureștiul lui Caragea în primăvara anului 1813, să se trezească dimineața și să afle că ambii părinți au murit peste noapte din cauza ciumei, să fie luat de jandarmii fanariotului și dus la un orfelinat improvizat unde mureau zilnic 30-50 copii - exact aceasta era apocalipsa pe care un singur fanariot grec a adus-o capitalei românești.
Comportamentul oamenilor - schimbat dramatic. Iubirea și devotamentul - dispăruseră. Oamenii își părăseau copiii bolnavi.
Hoții - profitau de situație. Prădau case după case. Uneori - îi ucideau pe bolnavi prin lovituri la cap pentru a accelera moartea și jefui mai ușor.
Trupurile - aruncate pe câmpurile din afara orașului, fără haine, fără rituale creștine. Cei mai bolnavi - încă vii, dar abandonați să moară pe pământul înghețat al iernii.
Era cea mai cumplită umanitate posibilă - oameni care își părăseau familiile pentru a se salva, hoți care omorau bolnavii pentru pungile de bani, cadavre amestecate pe câmpuri cu cei încă în viață.
Sfârșitul epidemiei - vara 1814. După aproape 2 ani de bântuire continuă, epidemia se stinge treptat datorită mortalității masive (rămăseseră puțini oameni de îmbolnăvit) și venirii vremii calde de vară.
Bilanțul final - 30.000-40.000 morți la București. Plus alte 20.000-30.000 morți în restul Țării Românești. Plus 5.000 morți în Moldova. Total estimat - 60.000-80.000 morți românești în 18 luni.
Era cea mai mare pierdere demografică a Țării Românești între războaiele turcești și Primul Război Mondial. Echivalent cu populația unui oraș mediu de astăzi.
Cauza reală a tragediei - lipsa carantinei impusă rapid. Caragea fanariotul ar fi putut opri răspândirea dacă declara oficial epidemia și impunea carantina în 16-17 decembrie 1812. A refuzat de motive comerciale.
Domnia lui Caragea - sfârșește în 1818. Înlocuit cu alt fanariot. Apoi - Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821. Apoi - sfârșitul oficial al regimului fanariot și revenirea boierilor români pe tron.
Expresia "Ciuma lui Caragea" - rămasă în limba română. Folosită până astăzi pentru a denumi orice catastrofă sanitară gravă. Plus expresia "să-l ia ciuma lui Caragea" - blestemul cel mai cumplit din folclorul românesc.
Gropi comune din 1812-1814 - astăzi sub Catedrala Patriarhiei. Cercetările arheologice din anii '90 au descoperit mii de schelete pe Dealul Mitropoliei, dovadă fizică a apocalipsei.
Astăzi, când mergi pe Dealul Mitropoliei și treci pe lângă Catedrala Patriarhiei, e aproape imposibil să ne imaginăm că aici, sub picioarele tale, se află schelete amestecate ale celor 30.000-40.000 de bucureșteni morți în "Ciuma lui Caragea" - aproape jumătate din populația capitalei murită în 18 luni datorită unui fanariot grec care a refuzat să declare carantina.
Iar când te gândești că expresia "Ciuma lui Caragea" este folosită și astăzi în limba română ca metaforă pentru cele mai cumplite dezastre umane - înțelegi că anumite traume colective rămân în memoria limbii unei națiuni 200 de ani după ce s-au petrecut, ca atestare lingvistică a celor mai mari nedreptăți istorice.
Cea mai cumplită epidemie a istoriei Bucureștiului - 18 luni de moarte continuă, jumătate din populația capitalei dispărută, hoți care omorau bolnavii pe străzi, cadavre amestecate cu cei încă vii pe câmpurile înghețate, toate provocate de un singur fanariot grec care s-a refuzat să declare oficial carantina pentru a-și păstra comerțul cu Constantinopol.