Pe 28 martie 1948, comuniștii au organizat în România primele alegeri "democratice" - din 8,4 milioane de votanți, 97,8% au votat oficial pentru Frontul Democrației Populare, iar liderii partidelor de opoziție care au îndrăznit să candideze au fost arestați câteva luni mai târziu.
Pe 28 martie 1948, în prima zi de Paști, în România comunistă se desfășura ceva fără precedent în istoria politică modernă. Frontul Democrației Populare, vehiculul electoral creat în mod artificial de Partidul Muncitoresc Român, obținea oficial 93,2% din voturi (alte surse menționează 97,83%) și 404 mandate dintr-un total de 414 în Marea Adunare Națională. Era o fraudă electorală masivă, organizată după model sovietic, care urma să consfințească pentru următorii 41 de ani dominația absolută a comunismului în România. Era moartea oficială a democrației românești.
Totul începuse cu trei luni mai devreme. Pe 30 decembrie 1947, în Sala Tronului a Palatului Regal din București, prim-ministrul comunist Petru Groza și liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej obligaseră Regele Mihai I de doar 26 de ani să semneze actul de abdicare sub amenințarea pistolului. România era proclamată Republică Populară. Constituția din 1923 abrogată. Familia regală exilată cu trenul. În câteva săptămâni, întregul aparat de stat era reconstruit pentru a permite organizarea unor alegeri "populare".
În anii care au urmat acestor evenimente, dezintegrarea democrației românești s-a petrecut cu o viteză impresionantă. Parlamentul ales în noiembrie 1946 (deja prin alegeri fraudate) era dizolvat în februarie 1948. Tot în februarie, în zilele de 21-23, Partidul Comunist Român absorbea oficial Partidul Social Democrat, formând Partidul Muncitoresc Român sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Era o fuziune forțată - social-democrații care refuzaseră erau marginalizați, arestați sau forțați la exil.
Pe 27 februarie 1948, la Ateneul Român din București, se ținea ședința de constituire a Frontului Democrației Populare. Această alianță electorală artificială cuprindea Partidul Muncitoresc Român (dominat de comuniști), Frontul Plugarilor (controlat de Petru Groza), Partidul Național Popular (intelectualii de stânga, printre care George Călinescu, marele critic literar) și Uniunea Populară Maghiară (organizația minorității maghiare). Semnul electoral al alianței era Soarele - simbol perfect de propagandă.
Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat ce însemna în 1948 să te trezești dimineața în prima zi de Paști știind că trebuie să mergi la urne pentru a vota un singur partid mascat sub o "coaliție". Pentru o scurtă perioadă în istoria românească, simulacrul electoral devenea singura realitate posibilă într-o țară unde, doar cu trei luni înainte, mai exista un rege.
Campania electorală a fost o farsă propagandistică totală. Ziarul oficial al partidului - "Scînteia" - publica zilnic articole entuziaste despre "victoriile inevitabile" ale Frontului. Revista "Săteanca", editată de Uniunea Femeilor Democrate din România, dedica numere întregi propagandei "Votați Soarele!". În toată țara, militanți ai PMR mergeau din casă în casă explicând "datoria patriotică" a votului pentru FDP. Pe pereții satelor și orașelor erau pictate sloganuri: "Votați Soarele - votați viitorul!"
Pentru atragerea populației la vot, autoritățile comuniste au luat măsuri propagandistice subtile dar eficiente. Ministerul Industriei și Comerțului a permis temporar libera circulație a produselor raționalizate - mâncare care fusese interzisă vânzării libere timp de luni. Era o "mită alimentară" pentru votanți. Locuitorii satelor înțelegeau perfect mecanismul - "măsura este pur electorală, va fi anulată după vot", comentau țăranii la mori. În județul Odorhei, morarii refuzau să primească bani pentru măcinare, pretinzând plata în natură (uium) - dovadă a neîncrederii populare în moneda comunistă.
Concurența "democratică" era simbolică. Pe lângă Frontul Democrației Populare, în alegeri mai participau doar două formațiuni mici, tolerate exact pentru a crea iluzia pluralismului: Partidul Național Liberal (aripa Bejan, aliată anterior cu comuniștii la alegerile din 1946) și Partidul Țărănesc Democrat (condus de doctorul Nicolae Lupu). Ambele partide erau infiltrate de informatori, conducerile lor erau monitorizate, iar membri activi erau intimidați constant. Ele participau la alegeri ca decor democratic, nu ca opoziție reală.
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii lider al Partidului Național Liberal Bejan în 1948 și să știi că, indiferent de rezultatul alegerilor, vei fi arestat curând după - exact aceasta era situația lui Petru Bejan, care a participat la alegeri știind că PCR pregătea deja dosarul său penal pentru "trădare de patrie", urmând să fie arestat doar doi ani mai târziu.
Frauda electorală a fost organizată sistematic în toată țara. Documente păstrate în Arhivele Naționale Sălaj dezvăluie metodele utilizate - rapoarte interne ale activiștilor PCR menționează cu sinceritate (ironic, ca fiind de "lăudat în fața superiorilor") tehnicile de manipulare: substituirea buletinelor de vot, intimidarea votanților prin prezența securistilor în secțiile de votare, votul multiplu prin duplicate de buletine, presiuni asupra inspectorilor de la urne, falsificarea totalurilor finale.
Cazurile individuale documentate sunt revelatoare. Studentul Constantin Firu din comuna Cehăluț (județul Sălaj) a fost arestat pe loc pentru că scrisese pe afișele FDP-ului: "Votați Bota. Când mă uit la tine soare, pe garduri și pe trotuare, nu te văd ca pe un astru, ci ca pe o gaură de anus". Țăranii din comuna Hodod care făceau "propagandă negativă" - spunând că "alegerile n-au nici un rost, întrucât vin americanii" - au fost luați "în vizor de Siguranță". În comuna Doba Mică, "un individ în numele FDP" a manipulat sătenii spunându-le că "s-a schimbat semnul Soarele cu linia verticală" - simbolul PNL.
Rezultatele oficiale finale au fost spectaculare prin lipsa lor de credibilitate. Din cei 8.399.416 cetățeni înscriși pe listele electorale, au votat oficial 7.661.031. Frontul Democrației Populare - 97,83% din voturile valide. Partidul Național Liberal - 1,69%. Partidul Țărănesc Democrat - 0,48%. Distribuția mandatelor: FDP - 405 mandate. Opoziție tolerată: 9 mandate (7 pentru PNL Bejan, 2 pentru PTD). Singurul scrutin democratic din istoria României post-1948 cu participare reală a partidelor era încheiat. Niciodată după aceea, până la 20 mai 1990, nu mai aveau să existe alegeri cu opoziție reală în România.
Lucrările noului Parlament au început pe 6 aprilie 1948. Gheorghe Apostol, viitor membru al politburo-ului, a fost numit președinte al Marii Adunări Naționale. La doar o săptămână după inaugurare, MAN adopta în unanimitate Constituția din 1948, care consfințea oficial că "Republica Populară Română este un stat popular, unitar, independent și suveran" - cuvinte goale, deoarece România devenea de facto un satelit al URSS. Pe 13 aprilie 1948, era ales primul președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale - Constantin Ion Parhon, medic endocrinolog renumit care urma să joace rolul de "regele" simbolic al noului stat comunist.
Soarta politicienilor de opoziție a fost apoi dramatică. Petru Bejan, liderul Partidului Național Liberal Bejan care obținuse 1,69% din voturi, a fost arestat în august 1950 și încarcerat la închisoarea Sighet - unde au murit majoritatea intelectualilor români interbelici. Decizia M.A.I. nr. 334/1951 i-a aplicat o "condamnare administrativă" de 24 luni, ulterior majorată la 60 de luni prin Decizia M.A.I. nr. 559/1953. Eliberat în 1955, Bejan a primit domiciliu obligatoriu în Bărăgan - exilul intern al regimului comunist. Partidul Național Liberal Bejan își înceta oficial activitatea în mai 1948 - la doar două luni de la "alegeri".
Te-ai întrebat vreodată cum era să fii Petru Bejan în 1948, să fii ales deputat în Marea Adunare Națională cu 7 mandate pentru partidul tău, iar trei ani mai târziu să mori la Sighet în condiții cumplite, iar partidul tău să fie șters din istorie - exact aceasta a fost soarta majorității celor care au îndrăznit să candideze ca "opoziție tolerată" la alegerile farsa din 1948.
Sistemul electoral comunist instaurat în 1948 a continuat fără modificări 41 de ani. La alegerile parlamentare următoare, din 30 noiembrie 1952, Frontul Democrației Populare obținea oficial 98,84% din voturi și 428 de mandate. La alegerile din 1957, 1961, 1965 - scoruri tot mai amețitoare, depășind constant 99%. În 1969, FDP s-a transformat în Frontul Unității Socialiste. Apoi în 1980 - Frontul Democrației și Unității Socialiste. Numele se schimbau, dar rezultatele rămâneau identice - apropiate de 100%.
În 1980, populația cu drept de vot ajunsese la 15.631.351 persoane, iar prezența la urne era oficial de 99,9% - doar 44 de voturi anulate în toată țara. Ultimele alegeri legislative din România socialistă au avut loc pe 17 martie 1985, când peste 15,7 milioane de români au votat oficial pentru Frontul Democrației și Unității Socialiste. Niciun vot nul nu a fost înregistrat. Era cifra absolută a unui sistem politic care eliminase complet noțiunea de competiție electorală. Comuniștii nu admiteau nici măcar posibilitatea unei mici proporții de votanți confuzi sau abținuți.
Astăzi, când criticăm alegerile contemporane pentru fraude marginale și prezență scăzută, e aproape imposibil să ne imaginăm că acum 78 de ani, în prima zi de Paști a anului 1948, comuniștii organizau în România primele alegeri "democratice" cu rezultate de 97,83% pentru un singur partid mascat. Iar când studiezi documentele reci ale acelor zile - 405 mandate pentru o singură coaliție, 9 mandate "de opoziție" pentru oameni care urmau să fie arestați la scurt timp - înțelegi că alegerile din 28 martie 1948 nu au fost simple "alegeri fraudate" - au fost actul oficial de naștere al unui regim totalitar care urma să distrugă România timp de 41 de ani.